Vocea ta contează!

 

Dragă cititorule,

Dacă stai închis în camera ta, ținându-ți gura închisă ori de câte ori vezi nedreptate în lume sunt aici să îți spun că vocea ta contează. Poate nu crezi asta acum. Poate nu crezi că ești destul de puternic să schimbi ceva. În fond, cine ești tu? Doar un umil cititor.

Ei bine, eu țin să te contrazic. Ești un model pentru cei din viața ta – pentru prieteni, pentru familie, pentru oamenii pe care îi iubești cel mai mult. De fiecare dată când îți spui opinia, tu schimbi o lume. Uneori poate fi lumea ta, alteori poate fi a celor din jur.

Cine ești tu să schimbi lumea? Mi-aș dori să îmi spui, în fiecare zi în care vorbești cu cineva despre facultate, când ajuți la un proiect, când îi zâmbești unui necunoscut de pe stradă care pare trist. Ar fi drăguț să ne redefinim conceptul de ,,schimbarea lumii’’. Nu e necesar să alterăm universul ca să fim fericiți. Fiecare putem schimba bucățica noastră.

Acum ai putea să îmi dai următorul argument: ,, bine, dar îmi e frică’’….și sinceră să fiu mă bucur, fiindcă și mie îmi e frică. Îmi e frică de fiecare dată când scriu, îmi e frică atunci când încerc ceva nou, îmi e frică să nu greșesc cu încrederea în visele mele.

De multe ori am crezut că frica e tocmai semnul divin care îmi spune să renunț. De la o vreme, am început să consider frica drept prietenul care îmi spune: ,,Nu te opri! Mergi în direcția bună’’. Oare nu ieșirea din zona de comfort ne arată cum trăim?

O să îți dau un exemplu din viața mea. Fac voluntariat de un an și mi-a fost mereu frică să vorbesc, deși știam câte idei creative am pentru activitățile cu copiii. Vineri a fost prima mea zi când am propus o activitate. În autobuz tot drumul m-am gândit cum să renunț, deoarece ,,se vedea clar că nu mă pricep’’. În fond, cine eram eu să încerc ceva nou?.

Când a venit momentul să explic ce avem de făcut simțeam că nu mai am voce. Mă gândeam doar cum o voi da în bară.

Ghiciți ce? După aceea activitate copiii erau atât de fericiți încât mi s-a umplut inima de bucurie. O prietenă de a mea mi-a mulțumit, deoarece a putut să scoată la iveală partea creativă din ea. Coordonatoarea mi-a mărturisit că e încâtată de ideile mele și aș putea veni cu alte propuneri pe viitor.

Urcând spre cămin, cu desenul în mână, mă gândeam așa: ,,Vezi Mădă? Voiai să renunți. Ce spui acum?’’. Doar zâmbeam, ținând în mână acea piesă de artă – dovada vie că frica e un semn bun.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi renunțat din frică? Dacă aș fi dat mai tare volumul în căști, doar ca să nu aud vocea din interiorul meu care strigă ,,Mădă, tu poți să faci ceva!’’?

Îmi e și mie frică, iar dacă mă întrebați de câte ori vreau să renunț la visele mele răspunsul este – în fiecare zi. Doar că nu o fac. Nu o fac pentru că eu cred în ceva mai puternic decât mine. Poate în Dumnezeu, în univers sau în destin. Cine știe? Nu o fac pentru că mi se frânge inima când văd nedreptatea lumii, știind clar că pot schimba ceva. Am speranța mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. O să decid să cred în ea și când o să fiu cel mai jos, doar din durere se nasc lucruri extrem de frumoase. Cred că fiecare are o chemare și suntem cu toții aici să facem lumea un loc mai bun. Eu poate nu reușesc mereu, dar încerc.

,,Uitați-vă la ea, ne zice să ne urmăm visele, să nu ne fie frică atunci când e perfectă și are totul’’. E posibil să aveți tendința să spuneți aceste lucruri. Țin să vă atenționez – nu e deloc așa. Nu am totul. Am doar speranță în inimă. Am vulnerabilitatea și curajul să împărtășesc cu voi faptul că viața e grea, iar eu știu acest fapt. Uneori poate mi-aș dori să fie mai ușoară, dar atunci, unde ar fi farmecul? Nu e nevoie să existe o cale pentru toată lumea. Poate unii din noi e nevoie să ne pavăm una doar a noastră. Poate unii din noi e necesar să suferim mai mult ca alțiii, să iubim altfel, să iubim mai bine, să avem alte speranțe pentru viitor. Poate unii e nevoie să fim autentici, chiar dacă suntem diferiți de restul. Poate acest lucru nu e un blestem, ci o binecuvântare….fiindcă ființa noastră cu o voce mică și înăbușită, speriată să vorbească, plângând între 4 pereți este chiar cea care poate schimba lumea.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

P.S: Dacă te gândești să renunți la ceva în care crezi mai așteaptă. Mai așteaptă o oră, o zi, o lună. Dăți timp ca să afli dacă acel lucru nu e făcut pentru tine sau doar tu crezi într-un moment de panică că nu ești făcut pentru el….când de fapt poate fi adevărata ta chemare…să schimbi lumea.

Advertisements

Cum e cu iertarea aceasta?

 

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

 

Dragi cititori,

Mi-a fost dor de voi. Sper că și vouă de mine. 🙂 Astăzi mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre iertare, așa că, vă rog, luați aer în piept, conectați-vă cu autenticitatea din voi și haideți să începem.

Iertarea e un cuvânt greu pentru mine, este în acest fel deoarece de abia acum încep să îl folosesc. Sper să nu vă imaginați  ,,înainte nu știa cuvântul”. Din contră, îl  știam mult prea bine, la nivel intelectual. Eu consideram – ,,am iertat mulți oameni” -, dar în interior eram încă prinsă în furie și negativitate. Credeam că înțelegerea rațională a situației îmi aduce automat iertarea, însă de cele mai multe ori realitatea nu e exact cum ne dorim noi.

Ei bine, vedeți voi, cu iertarea nu prea funcționează minciunile. Nu merge să ne blocăm în mintea noastră. De aceea ne este greu. Iertarea are loc la nivel emoțional, nu la cel intelectual. Mi-a luat mult să înțeleg cu adevărat acest lucru. Mi-a luat mult să simt.

Ieri, însă, a fost prima mea zi în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, iar acest lucru m-a făcut liberă.

Ajungând la cămin am realizat cum tot corpul meu simte fiecare lucru mărunt. Am realizat cât de multe blocasem prin refuzul meu de a ierta un om. Am  înțeles cum fiecare sentiment curge la fel ca picăturile de apă. A fost magic, dar nu pentru că cineva din exterior ar fi făcut ceva, ci fiindcă în interiorul meu am simțit că sunt pregătită să las trecutul în spate.

Încă învăț cum e cu iertarea aceasta. Uneori îmi e greu, dar încerc să fiu mai bună și să îmi urmez valorile. Încep să înțeleg încet, încet cât de important este să îmi spun povestea – din iertare, nu din ură.

Câteva concluzii pentru tine 

Iertarea e o călătorie, e o reflecție, un drum. Nu consider că există nicio destinație, doar opriri pe potecă. Dintre acestea aș dori să le menționez pe următoarele – furie, durere, ură, , adevăr, vulnerabilitate, empatie,  identitate, iubire, înțelegere, oameni minunați, libertate, pace cu tine. Sună frumos, nu-i așa? Oriunde ai fi în călătorie, îmi doresc să știi că orice emoție pe care o simți e în regulă. Nu e nevoie să fii altundeva decât în locul în care te afli azi. Poate îți va lua câțiva ani să ajungi la libertate sau poate mai puțin. Nu contează. Trăiește tot. Cu fiecare zi în care faci pași spre a fi liber se mai ia o pietricică din sufletul tău.

Simte. Simte tot ce poți și cât poți. Simte fiecare emoție în propriul corp și respiră. Lasă emoțiile să curgă, să fie ca valurile mării în interiorul tău. Acceptă-le și iubește-te pe tine oricum.

Un alt sfat pe care îl pot da este să ai curaj. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și când genunchii îți tremură și vocea ta pare că dispare. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și cu lacrimi în ochi. Deschide-ți povestea din propriul suflet, iar apoi, când ești pregătit, împărtășește și cu ceilalți. Ai o voce, folosește-o pentru a schimba lumea.

Înțelege că nu toți sunt la același nivel cu tine și uneori nu vor înțelege schimbările prin care treci. E în regulă. Simte empatie pentru fiecare om și uită-te în spatele celor care te rănesc. Vei descoperi povești de viață care e posibil să îți absoarbă din ura pe care o ai.

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

P.S: Drept resurse suprimentare vă recomand aceste 2 articole minunate

https://experiencelife.com/article/the-art-of-forgiveness/

http://www.aspiremag.net/forgiveness-the-key-to-healing-and-happiness/#.XDnA5tUzapo

Mult succes! Te îmbrățișez și te felicit că ai curajul să pășești pe acest drum.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

What it takes to be yourself?

 

”Once you are Real you can’t be ugly, except to people who don’t understand.”

– Margery Williams

 

Hello, dear readers!

I read yesterday a story called “The Velveteen Rabbit” and I wanted to share with you a short paragraph from it. In my eyes, it’s about becoming authentic in life. I will let the paragraph speak for itself. Enjoy 🙂

“What is REAL?” “Does it hurt?” asked the Rabbit.

“Sometimes,” said the Skin Horse, for he was always truthful. “When you are Real you don’t mind being hurt.”

“Does it happen all at once, like being wound up,” he asked, “or bit by bit?”

“It doesn’t happen all at once,” said the Skin Horse. “You become. It takes a long time. That’s why it doesn’t happen often to people who break easily or have sharp edges, or who have to be carefully kept. Generally, by the time you are Real, most of your hair has been loved off, and your eyes drop out and you get loose in the joints and very shabby. But these things don’t matter at all, because once you are Real you can’t be ugly, except to people who don’t understand.”

― Margery Williams, The Velveteen Rabbit

Lots of love and always remember – be authentic each passing day. You can never get ugly, only more beautiful.

Hugs,

Mădălina Dan

De ce e importantă iubirea de sine?

Sursa imaginii: https://yogadigest.com/

 

Această postare e pentru toți cei care vor să facă un bine în lume și ajung să se rănească pe sine. Inima mea e cu tine, unicorn drag. Multe îmbrățișări și te rog nu uita niciodată – ,,iubirea de sine e cea mai importantă’’:

,,Ai avut respect și bun simți față de toată lumea. Ai ajutat. Uneori te-ai sacrificat pe tine încercând să îi salvezi pe ceilalți. Ai iubit și ai sperat. Din păcate, motivele tale nobile nu au fost recompensate cu bucurie, ci doar cu critică și multă durere. Unicorn drag, tu ți-ai făcut binecunoscuta meserie de salvator, cea pe care ai învățat-o de când erai mic, cea care a fost recompensată în familie. Nu știai mai mult. Erai doar un copilaș plăpând ce încerca să își iubească părinții, să îi salveze de la necazurile lor. Ai făcut tot ce puteai ca să fie bine, iar pentru că inimile nu s-au reparat ai ajuns la concluzia că ești vinovat, chiar și atunci când nu erai. Așa că ai crescut, iar cu inima ta din aur strălucitor ai vrut în continuare să salvezi lumea. Ai încercat să repari prietenii, relații, să eviți certuri, doar, doar să fie totul bine de data aceasta.

Ai iubit atât de mult lumea încât inima ți s-a rupt de zeci de ori. Ai crezut că iubirea vindecă totul, însă iubirea nu putea vindeca exteriorul, ci doar interiorul tău.

Ai fost dezamăgit și abandonat, la fel ca în trecut. De data aceasta, rănile s-au adâncit și mai mult, iar uneori ai simțit că îți pierzi speranța. Uneori ai simțit că nu mai există nimic bun în lume, că ești doar tu și umbra ta, singuri într-un colț, încercând să înțelegeți cum poate fi așa de crudă umanitatea.

Unicorn drag, îmi doresc azi să înțelegi un lucru foarte important pentru viața ta. Poate la început o să te doară, la fel cum e cu fiecare adevăr, dar pe termen lung o să te ajute să iei o decizie înțeleaptă.

Îmi doresc să înțelegi că meriți tot ce e mai bun. Îmi doresc să înțelegi că nu toată lumea e capabilă să simtă la fel ca și tine. Unii sunt lipsiți de valori și integritate. Alții nu au inteligența emoțională de care dai tu dovadă. O mare parte nici măcar nu știu ce înseamnă respectul, așa că nu vor fi capabili să ți-l ofere. Uneori vei fi singura persoană minunată de la masă, singura persoană inteligentă și plină de viață – nu te schimba. Fii tu, fii curajos, unicorn drag. Dacă rămâi autentic porțile ți se vor deschide și vei avea o viață frumoasă. Totuși, eu te încurajez să rămâi tu nu pentru câștiguri materiale, ci pentru că ai niște valori în care crezi cu tărie.

Ridică-te de la masă dacă simți că nu ți se oferă respectul, grija, empatia și autenticitatea de care ai nevoie. Ridică-te cu bun simț. Fă-o pentru tine, nu pentru ceilalți. Fă-o pentru că nu meriți suferință, minciună și manipulare. Meriți iubire. Unicorn drag, iubește-te pe tine și nu uita, indiferent de cine te rănește, tu meriți fericire.

P.s: Vă rog nu o dați în narcisism că nu e cazul. Vorbim de iubire de sine sănătoasă.

Te îmbrățișez cu căldură,

Mădălina Dan

 

Cum să faci alegeri mai bune în relații?

 

Primul pas spre o alegere mai bună? Realizează că faci alegeri proaste.

Ne îndrăgostim nebunește de persoana care nu ne va alege din start. Visăm. Dorim. Alegem drame. Puțină adrenalină care să ne pompeze prin vene. Tot tacâmul. Stăm și salvăm, mai salvăm puțin, iar când situația se înrăutățește salvăm și mai mult. Ne pierdem pe noi. Ne pierdem identitatea și visele, doar el se va schimba pentru mine, știu eu. Super ofertă: doar azi dacă vrei să fii rănită!!!

Okay, acum haideți să trecem de la glumă la lucruri serioase. Deși am zis ultima parte pe un ton ironic, oamenii fac acest lucru. Eu una făceam acest lucru. Mă ,,îndrăgosteam’’ doar de persoane nepotrivite pentru mine și apoi spuneam sus și tare că îmi doresc o relație. Adevărul? Nu voiam o relație, voiam control.

Nu ni se întâmpla așa la aproape toate? Dacă suntem noi cele care salvăm, suntem noi cele cu expertiză, atunci credem că nu puteam fi respinse. Căutând acel control ne pavăm din start drumul spre distrugere.

Și totuși, de ce o facem? Din frică. Din frica de intimitate. Din frica de a fi autentice și a ne pune inima pe tavă. Din frica de a avea o relația sănătoasă. Cine am fi fără control? Fără să îl salvăm? Bună întrebare.

Ironic, se pare că lucrurile pe care le alegem inconștient să ne protejeze sunt cele care ne distrug cel mai mult.

Primul pas spre o alegere mai bună? Realizează că faci alegeri proaste. E atât de simplu. Asumă-ți responsabilitatea pentru tiparele tale toxice.

Okay, da, m-am prins: el era cel care voia să fie cu alta, nepăsător, consuma prea mult alcool, etc, etc. E responsabil pentru asta. În schimb, tu, draga mea, ești responsabilă că l-ai ales, că ai permis un astfel de comportament în relația ta. Ești responsabilă că ai încercat să îl salvezi, să găsești scuze pentru lucruri care nu sunt de scuzat. Da, ești responsabilă. La fel cum sunt și eu, la fel cum suntem multe. Admite că ai greșit și caută ceva nou, ceva mai autentic. Dacă să fii autentică te sperie, atunci bingo, ți-ai găsit tiparul toxic.

Doar stai cu tine și întreabă-te sincer, cu un caiet și un pix în mână, la fel cum am făcut și eu: ,,chiar vreau o relație sănătoasă sau vreau să fug toată viața de intimitate?’’. Scriind tot ce simți, o să realizezi cu stupoare că fiecare fibră din tine vrea să fugă spre x,y și z care au nevoie de o salvatoare. Nu de o iubită, de o salvatoare. ,, Vrei să fii salvatoare toată viața?’’. Victime se găsesc destule. Poți fi salvator în alte situații, dar nu în relația ta. E primul tipar care distruge din start orice șansă de a te apropia cu adevărat de o persoană. ,,Dorești să îți distrugi șansele din start sau să riști să fii rănită și inevitabil chiar să ajungi să iubești?’’.

Poți trăi o mereu în bula ta de săpun, într-o protecție-control care te apără de toată frumusețea pe care ți-o poate oferi viața. Întrebarea mea este – merită?

Eu una mi-am găsit răspunsul, acum te invit pe tine să îl cauți.

P.S

Pentru mai multe informații:

Recomand cartea ,,Femei care iubesc prea mult’’ de Robin Norwood, precum și următorul video de la Amy Young:

P.S 2

Dacă decizi vreodată să deschizi din întâmplare o șampanie atunci când faci o alegere mai bună, te rog scrie-mi mie. Mă gândesc serios să îmi deschid un magazin. 😉

Te îmbrățișez,

Mădălina Dan