Otravă (cu gust dulce)

 

Erau faţă în faţă precum doi străini. Totuşi, în privirile lor se descifra ceva aparte, o dragoste puternică ce iese din noţiunile exacte şi se adânceşte în abstract. Un vis devenit realitate.

Deşi erau la numai doi paşi unul de celălalt se putea observa cum amândoi se studiau atent, minuţios, el adâncindu-şi ochii asupra fiecărei trăsături sublime ale feţei ei, iar ea, rămase captivată de zâmbetul lui. După un minut, care pentru doi îndrăgostiţi pare nici mai mult,  nici mai puţin de o eternitate, el avu curajul să facă primul pas şi să spună pe un ton firesc, cât se poate de calm:

-De ce eşti tu atât de departe de mine?

Pe faţa ei apăru o expresie de uimire pură. Cel mai probabil se aştepta la altceva,  dar cu siguranţă nu la o astfel de întrebare serioasă. Îi răspunse cu un zambet care l-ar fi impresionat şi pe cel mai mare pictor,  dar în acest caz îl impresiona doar pe el…  şi era de ajuns:

-Nu sunt departe de tine, sunt aici,  aproape.

Cu un gest strategic indică spre inima lui, locul unde ştia că mereu se află.

-Întradevăr, chiar eşti. Atât de aproape şi totuşi atât de departe.

Pe chipul lui se observa acea mândrie tipic masculină de a o avea pe fata mult iubită în faţa sa. După o lungă pauză, în care culoarea ochilor ei părea că prinde viaţă, el adăugă:

-Sper că şi eu sunt o parte din inima ta, la fel cum eşti tu pentru mine: piesa lipsă din puzzle-ul vieţii mele.

După aceste simple vorbe inima ei se aprinse ca o flacără şi ochii îi străluceau în mod ameţitor. Se simţea ridicată în aer de ceva divin, fiind încă perfect conştienta de faptul că se află pe o planetă numită Terra şi că universul era infinit. Totuşi, renunţase să mai urmeze căile minţii şi le adoptase pe cele ale inimii.

-Cum îţi pot demonstra ce simt pentru tine? Ştiu că, de fapt, cuvintele sunt prea puţine şi prea fără esenţă.. Faptele înseamnă totul.

O lungă tăcere se lăsă între cei doi. Subtil, deşi nu îşi dădu seama cănd se întâmplase, el o cuprinse în braţe, şoptindu-i la ureche pe un ton liniştitor:

-Sărută-mă.

Atunci, obrajii ei se umplură de o nuanţă roşiatică, iar inima îi bătea cu putere de parcă ar fi vrut să îi sară din piept…şi totuşi, eşua lamentabil.

El se uită lung la ea, iar în ochii săi se putea citi emoţia pe care o simţea. Respiraţiile lor se întretăiau în timp ce se sorbeau din priviri. După un scurt moment de intensitate împărtăşit de ochii lor, el îi luă, cu grijă, faţa în palmă. Apoi, urmă un moment de suspans şi o adâncire în aer… iar deodată buzele lor se întalnira într-un sărut perfect. Era o potrivire unică ce îi făcea pe amândoi să simtă gustul fericirii. Erau tulburaţi şi totuşi aveau mintea limpede. Fiecare se pierdea tot mai mult în lumea întunericului, fiindcă prin atingerea nevinovata dintre buzele lor găsiseră lumina. Se regăseau pe ei înşişi în cealaltă persoană şi doareau ca totul să ţină la nesfârşit, să fie izolaţi de timp şi spaţiu pentru a putea savura totul la intensitate maximă. Era greu să  moară şi să renască în acelaşi timp şi totuşi o făceau prin focul ce îi stăpânea, printr-un sentiment sofisticat care semăna cu deschiderea unui boboc de floare, cu mirosul unui trandafir sau chiar cu priveliştea unui apus de soare văzut de la malul mării. Doi copii trăiau minunea  dragostei, a inocenţei.

Cu fiecare atingere a buzelor se împrăştiau în corpul lor miliarde de scântei, scântei ce îi făceau să prindă aripi şi să zboare spre dimensiuni necunoscute de om.  Se simţeau liberi, iar cu fiecare atingere voiau mai mult, şi mai mult, dar oricât ar fi primit nu ar fi fost destul. Până la urmă sărutul era o eternitate fara cuvinte. O otravă, dar totuşi cu gust dulce.

-Te iubesc, îi spuse ea şi îşi aşeză cu prudenţă capul pe pieptul lui.

El o strânse în braţe şi mai tare, şoptindu-i tandru la ureche un ,,şi eu te iubesc”, pentru ca mai apoi să se afunde amândoi într-o lume armonioasă creată doar de  ei printr-un sărut  care se ridică din cenuşă ca un Phoenix, lăsând în jur stropi de eternitate.

Advertisements

Perfecțiune

                                        Sursa imaginii: http://www.joshbrewsterphotography.com

Ascultă sfatul meu:  Nu te îndrăgosti niciodată de o scriitoare. Ea îţi va lua inima şi o va despica în mii de bucăţi, aruncând fiecare bucată pe o pagină a caietului ei. Vei deveni un alt subiect, un alt el care se va regăsi în operele sale de dragoste ce par a prinde viaţă. Totuşi, vei trăi etern, dar doar pentru că o scriitoare te iubeşte. Dacă îi frângi inima toţi vor afla şi te vor arăta cu degetul,  şoşotind pe la colţuri cand treci: ,,El e? Cel care a făcut-o să sufere atât de mult?’’.Vei rămâne un mister care nu moare, fiindcă toţi vor dori să afle cine e el de data aceasta. O scriitoare se va pierde în lumea creată de ea, fiindcă mereu îşi va imagina altfel situaţiile trăite. Te va modela după propriile ei sentimente, fără să ţină cont de ceea ce simţi tu cu adevărat. Va fi mult prea orbită de emotivitate,  pentru a trăi în realitate. Ea va trăi un vis pe care il va menţine în constant  minte  ca şi când ar exista, şi totuşi,  nu există.

Iubeşte un medic. Dacă ai inima frântă, un medic va şti să ţi-o repare. O va fixa în cel mai bun mod posibil,  o va fixa cu precizie.  Nu vei mai vărsa niciodată vreo lacrimă pentru o altă fată. Un medic ştie cum să vindece totul,  inclusiv pe tine. Mereu tinde spre exactitate, să afle tot ce se poate despre vindecarea oamenilor, reacţii chimice şi fizică. Nu o interesează creativitatea şi visele trecătoare.  O scriitoare te va răni neîncetat prin sentimentele ei sincere aşternute pe hârtie. Ea nu va avea intenţia să îţi repare inima, ci să îţi deschidă rănile. Va pune sare pe rană fără să îşi dea seama,  iar apoi va regreta amarnic. Ea vede într-o inimă frânta posibilitatea de a crea artă,  pe cand un medic vede vindecare. Nu te îndrăgosti de o scriitoare dacă vrei să îţi ascunzi sensibilitatea,  deoarece ea tocmai acest aspect îl va căuta la tine:  să te faca să te simţi slab şi neajutorat,  pentru a crea o poveste. O poveste fără sfârşit.

Iubeşte o pianistă. Ea iţi va încânta auzul cu cântecele ei minunate şi îţi va atinge inima cu frumuseţea muzicii. Te va duce în lumi paralele cu aceasta, în alte dimensiuni, unde vei trăi fascinat de atingerea provocată de mâinile ei pe clapele pianului. Va fi exactă şi precisă, exersând o piesă până când totul va ieşi perfect. Cel mai important, de multe ori nu va trebui să asculţi ceva creat de ea,  ci ceea ce au scris alţi compozitori. Nu vei rămâne implicat personal în arta muzicală,  ci doar un simplu spectator. Pe de altă parte,  o scriitoare te va include cu fiecare posibilitate printre rândurile paginilor ei. Vor exista numeroase poveşti şi poezii despre tine,  fiindcă e singurul mod prin care ea este capabilă să îţi arate dragostea ce ţi-o poartă. Felul cum o tratezi se va regăsi în ceea ce scrie şi de aceea va trebui să fii prudent cu fiecare pas la pe care îl faci.

Iubeşte o actriţă. Ea te va învăţa cum să joci teatru şi cum să menţii o aparenţă. O vei vedea pe scenă cum se deghizează în altcineva şi o vei admira negreşit. O actriţă mereu va spune ce trebuie şi când trebuie. Nu va avea dubii. Ea te va  face să te simţi special şi nu îţi va arunca inima în mii de colţuri. Te va păstra aşa cum eşti , în viaţa ei în care işi schimbă rolul de la o zi la alta. Ea va rămâne pasivă, rece, şi totuşi caldă cu tine.  O scriitoare nu va putea să se prefacă. Iţi vei da seama de adevărul dureros din spatele vorbelor ei şi vei deveni trist,  poate chiar abătut. Te va scoate din sărite cu onestitatea ei prea pornită să apese pe locul unde simţi că te doare. Te va frustra şi te va face să ascunzi adevărul, dar totuşi nu vei putea, fiindcă o scriitoare mereu îl va cunoaşte, trăgându-şi din el esenţa sentimentelor din propriile sale cuvinte.

Iubeşte o artistă. Ea va arunca vopsea pe o pânză, creând o opera de artă. Vei rămâne captivat de frumuseţea picturii şi te vei întreba mereu dacă poţi pătrunde în lumea ei. O artistă este un mister etern pe care vei dori să îl descifrezi. Vei fi curios să afli dacă şi alţii văd în creaţia ei ceea ce vezi tu. Artista are un strop de exactitate în sângele ei, fiindcă e capabilă să creeze tablouri proporţionale, folosind calcule matematice. Ea se va detaşa totuşi de tine, în mod benefic,  si nu-ţi va prezenta totul. Acest lucru e important în viață. Cand ştii totul despre o persoană, magia dispare. O scriitoare nu va ezita în a-ţi arăta propria ei lume. Va da tot ce e mai bun din ea doar ca tu să poţi admira ceea ce scrie. Nu se va gândi de două ori când îţi va arăta numeroasele ei poveşti cu personaje de basm. Chiar dacă poate unele vor fi prea personale, ea te va lăsa să o cunoşti fără să vrei şi fără să o ceri, ceea ce nu te va face fericit, fiindcă vei observa că ea traieşte într-un vis ireal pe care trebuie să îl spulberi. Din păcate, scriitoarea va fi prea impulsivă şi va trebui să greşească de nenumărate ori pentru a avea ce scrie. Cu cât duce situaţiile mai mult în extremă,  cu atât mai bine va putea să transpună viaţa în cuvinte.

Iubeşte o dansatoare. Ea te va uimi cu corpul ei flexibil şi mişcările extraordinare de dans. Va schimba numeroşi parteneri pe scenă, dar în viaţa din culise va rămâne doar unul:  tu. Te va învăţa numeroşi paşi de dans şi veţi putea pluti împreuna pe ritmuri de vals. O dansatoare e extravagantă şi nu se dă în lături niciodata de la a încerca lucruri noi. Adoră să fie în centrul atenţiei şi de aceea te va pune şi pe tine pe locul întâi. O scriitoare va fi mereu mai rezervată şi va sta deoparte, lăsând să se întampla ceea ce trebuie să se întâmple. De multe ori nu se va băga în seamă,  fiindcă se consideră nedemnă de observat. Ea nu iţi va vorbi dulce şi nu va fi sufletul petrecerii. Se va exprima doar în scris, unde ştie că nimeni nu o judecă.

Iubeşte o visătoare. Ea va fi copilăroasă şi totuşi amuzantă. Se va detaşa de tot prin excelenţă. Vei încerca să pătrunzi în lumea ei, dar te va vedea ireal şi te va include în propriul vis. Va fi mai aeriană, dar mult mai demnă de încredere, fiindcă în acest mod ea se va separa de realitate şi nu o va interesa viaţa altora. Trăieşte propria viaţă în mod atipic şi iubeşte cu pasiune. O scriitoare va fi uneori pierdută pe alte meleaguri,  dar mai devreme sau mai târziu va reveni cu picioarele pe pământ. Ea adoră concretul. E de cele mai multe ori realistă chiar dacă descrie ce simte, subiectiv. Descrie realitatea, adevărul şi viaţa. Te va frustra prin puterea cu care poate trăi şi simţi totul mult prea intens.

Totuşi,  ascultă sfatul meu: Nu te îndrăgosti de ele. Mai bine iubeşte o fată care aspiră la absolut,  la perfecţiune. E singurul mod în care ştii că nu te vei izbi de artă,  sub orice formă. Ea îşi va crea un el ideal pe care, evident,  va dori să îl ,,atingă’’. Cel mai probabil nu te vei încadra în tipologia ei… deşi e ,,perfectă’’, ea nu te va putea iubi. La urma urmei ce contează?  E mai bine ca după toate acestea să iubeşti fata care doreşte imposibilul, bine imbrăcată,  cu ochi frumoşi care iţi fură privirea , decât o scriitoare care te iubeşte.

Light cracks in the middle of his heart

Image source: https://cooldigital.photography

Dear readers,

I’m really happy to talk to you again. Recently I’ve been taking expressive writing classes and I’m learning some new tricks. Since I know that practice makes things perfect I am practicing every day in order to become better. Truth is, I don’t want to be perfect, I just want to be human. Maybe we should just change the quote to practice makes us human. 🙂

Writing constantly and rereading old stuff made me come back to one of my favourite things– storytelling. I love imagining how different people feel in certain scenarios and it’s also a good exercise to strengthen my imagination muscle. Consequently, I wrote a story about vulnerability, love, and imperfection. It might seem dark and sad at first, but what I’m trying to say is that love is not perfect and life is not made of absolute certainties, but of moments that sometimes fuck us up inside. Because of that, we might choose easy fixes for our pain instead of feeling it fully. I hope you’ll like this story:

”Michael walked into the room slowly, one foot in front of the other. Eyes pumping out, his breath smelled like booze. He had dark hair, laid back and a face full of freckles. The skin tone was light, somewhere between a Chinese colour and an American one. He looked as if he was coming home from work, but not quite. Certainly the bar judging by the way he was barely holding himself together.

He tried to impress the girl at the desk with some sweet nonsense like ’’we were meant to be together’’, but she looked at him and shove him away with her hand. He stuttered for a moment. Almost falling. Taken aback, he wondered ’’how could any girl refuse me?’’.

Well, Michael had some issues in the past with woman, but deep down he knew he was attractive….or wasn’t he?

Recently, Michael put on weight. That was certainly the reason for the refusal, not his stupid speech….’cause the words were not coming out right.

Anyway, Mike was never to blame and looking like not caring was a good weapon, except when he was drunk. When he had enough alcohol into his system, he could conquer the world and no woman would ever refuse him. Except those who did – they were the bad guys.

Apart from the huge self-esteem problems  Michael also had an armour – straight posture, chest puffed out –  it always made him feel like a real man. Beneath all that he knew he deeply loved the girl at the desk….or maybe it wasn’t even her. Rather, it was the memory of her. There are moments in life when you get to a point when you don’t even love the person anymore, but rather the time you spent together.

He was always coming back, rather for sex than anything else, hoping to find some kind of love in that free falling. Here she was, smiling and all, too much makeup and a resting bitch face that annoyed the hell out of him. Mike could have slapped her, except that he loved the girl…or rather the memory of her.

Today was one of those days when they had a huge fight, again, for the 11th time this week. It was getting tiring. Make-up or break up, something like that. They always had sex, then fought, then had sex again and everybody was well in paradise. Except it wasn’t. It wasn’t paradise…and he wasn’t okay.

With booze, sex, love and the other girl that he cared but not really cared about because his attachment/relationship issues did not let him sleep well at night Michael was always coming after the impossible thing. The ex he could never have. It was not really love but rather more like an addiction. He never let himself fully experience everything,  so alcohol always carried his vibe away in Wonderland.  When Mike was drunk he was alive, loving her…..yet, somehow, his world was falling apart….but Mike was fine, always fine. At least that’s what he was telling other people, that he did not care – a phrase that you only say when you care  way too much.”

P.S: I think I’ll make a follow-up. So stay tuned.

Hugs,

Mădă

Shaped in the wrong way

Since we were little we had been taught about the things we should not speak about. Whenever there was something painful we learned to stuff it back down. Shut up and never talk about it ever again…and then we grew up, carrying these wounds of not opening up in our future relationships, jobs, and families. We did not become people, we became walls that others could lean on, always perfect and polished, without a single care in the world. The truth was – we weren’t. We were broken and afraid and crazy and hurt just like everybody else. The only difference was that we did not have the courage to ask for help. We did not have the courage to open up, speak the truth and be vulnerable. We were perfect paper dolls, especially us girls…and men were superheroes, never shedding a tear in their life. We lived these lies, hid from the world, never finding the peace that we were looking for because we closed ourselves behind the doors. We cut ourselves from the true beauty of this world – from experiencing pain and heartbreak, from vulnerability and true connection. That’s why we were hurt in the first place: society made us become that – people living in a world of pain.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Looking in retrospect, growing up was never about hiding, as we initially thought. It was about unbecoming, it was about going on a journey toward finding ourselves. Coming back to love and freedom and understanding, forgetting everything society told us to be and becoming who we really are. Maybe the answer was not having all the answers, but learning to live with more questions…and just simply sharing our story, because sometimes one story can change the world.

 

An angel made of love

Image source: pinterest.com

Describe yourself:

’’A dandelion carried away by the wind, a late bloomer, sharp edges,

Darkness at twilight,

Destruction engulfing the Earth,

Moon glittering at night with dignity wearing off her sleeve,

Blue dress like the perfect blue sky,

Smelling of rain on sidewalks,

Unexpected explosion of emotions as diverse as many fruits,

Redness on lips too afraid to speak the right words,

Poetry and secrets held in pocket jar hearts.

Love, a constellation of figures living in my head,

Unfolding memories I once thought lost.’’

Describe him:

’’Disaster, hurricane made of gold,

Collapsing paper doll in alcohol

A saint with all the wrong turns made suddenly right.

Caring, yet mysterious in the way he shows it,

Affection running loose from the starlight,

Skin bright as the sun,

Alarm heart of fragility, always ready to ring the next stop,

To signal the next exit on the highway that is his life,

Fragility running under a huge chest armor

Words sweet as blood-red jam

Cocoon heart of magic

Hands soft as silk, intoxicating lips by midnight

Sweaty clothes and messy hair all in one face that glows in the darkness

Always reaching for the light at the end of the tunnel

Silence, high-speed and not enough words to say

I love you…’’

Describe love:

’’A few words – my babe forever holding me.’’