Make it better, choose your heart


Image source: https://favim.com/image/130184/

”Evil is real and powerful, but love is realer and more powerful’’ –Glennon Doyle

This post is inspired by the video posted on Glennon Doyle’s Facebook page about separating children from their families in the USA, something which I strongly believe is against humans rights. I encourage you to check the video out before reading. It’s truly inspiring. Here is the link: https://www.facebook.com/glennondoyle/

’’There has always been great evil and using people as pawns for power.’’ –Glennon Doyle

I don’t think there’s another phrase that describes our world in a better way. Yes, there will always be problems that seem like they don’t have a solution when in fact they do. We need to become the heroes that we wish to look up to because this world will break our hearts. It will make us angry with its injustice, it will stomp our hearts to the ground and it does that only because this world is in pain. People are in pain and what we need to do when we feel that is turn to love, turn to forgiveness, turn to acceptance. We need to have to courage to face our fears and heal the wounds in our hearts. In a world of chaos, we do not all need to be the same – broken and defeated. Most of the time defeat is in the eye of the beholder and if you feel like a winner even in the crises, trust me, you are. Let’s become better. Open our hearts, forgive and let anger and heartbreak not hold us back, but move us forward.

Anger gives us hope because it rises when we perceive injustice. Anger is a fuel that makes us fight for what we feel in our hearts to be right. I know I’m an idealist, but I believe in people’s rights over everything. The same as Glennon does. I think it should be a long-held value for everyone because we all have hearts and we all go through problems.

’’If you’re looking at the world today and you are not grieving, I don’t think you’re looking’’, Marianne Williamson said. Well, let’s not close our eyes. I am looking. I am looking every single day and only lately I discovered my empathy and my sensitivity for the pain of others. It’s not just a feeling. I want to do something about it. Let’s all keep an open heart, hold firm to our values in the face of adversity and always, always return to love. When you love you cannot hate. That’s why love is beautiful. It’s an antidote for everything. It gives us the power to forgive, to see beyond the darkness of people and into their light, into their loving hearts. Those who do the most horrific things are those who need love the most. I think we need to start to love ourselves and others more. Stop pointing fingers and look inside at our wounds. Heal them in order to have a better world. I don’t think we should raise our voice only when it’s a national scale injustice. I think we should raise our voice all the time for a return to the love in our hearts. To see this world in a new light, to see it through the eyes of kindness. Let’s learn to love and forgive together because it’s the only way we can heal this planet. I don’t want us to be genuine heroes, really, I want us to be broken, because only in that way we can truly understand the pain of others. I want us to be broken for the better because broken people are all the world’s got. We’re all damaged beyond repairing in some ways, but we need to be willing to have better ideas for our brokenness and do something about it. Let’s not be heroes, but simply ourselves, people who love and want the best for this world. We can all be kind and forgiving and raise our voice for the right things. We can all hope. We can all stop judging others for their shortcomings. We can all forgive and return to love. So, let’s love today and just be broken open to the chaos. We don’t need people who close their eyes, but people who can keep them open and do something about it.

If you like this message please share it with your friends.

Lots of love,

Mădă

Advertisements

Dragoste dulce în cutii limitate

Sursa imaginii: https://saesura.deviantart.com/art/Freedom-520213677

,,Libertate, ce frumos sună. Păcat că noi ne creăm cuștile și apoi urăm faptul că suntem captivi în ele.”

Ce vreau să spun cu această idee? Uneori prea multe, alteori prea puține. Îmi place să meditez la lucruri, la viață, îmi place să scriu. Mă scoate din rutină și învăț să visez. Mi-am spus cândva că sunt o cercetătoare de vise și așa aș vrea să rămân. Cum gândesc ceva nou, hop și eu pe blog…sau pe telefon sau undeva cu un caiet și un pix în mână. Cine mă cunoaște știe ce zic. Subiectul de azi – libertatea. Îmi place să discut de el, pentru că după cum știți bine nu suntem niciodată cu adevărat liberi. Ne naștem într-o cultură, într-un context social plin de reguli, într-o familie care ne impune standarde de bună purtare și așa mai departe. Mediul își pune amprenta asupra noastră, iar noi încercăm să ne emancipăm crezând că putem ieși din limitele gata construite, cutii care ne-au ținut captivi toată viața, dar oare putem?

Hai să fiu mai specifică, vreau să discutăm de iubire și libertate. Mă gândeam de multe ori:,, cum ar trebui să iubească oamenii?’’ Ce înseamnă iubirea? Îmi tot răsfoiesc paginile scrise. Mă uit peste ce notez și conștientizez cu stupoare că în 6 caiete apare mereu aceiași idee – libertate, libertate, libertate. Păi cum? Iubirea nu-i despre relații, despre atașament, despre a ține pe cineva lângă tine?? Se pare că nu, nu e. Cel puțin nu în ochii mei. Iubirea condiționată poate fi, când impui limite unei persoane să fie cu tine deși ea nu își dorește același lucru. Când tragi de lucruri de mult apuse, când forțezi realitatea și nu să te adaptezi ea. Eu iubesc altfel, mereu am făcut-o. Nu oblig pe nimeni să fie cu mine, urăsc lucrurile de genul. Cred că nimeni nu deține absolut nicio persoană în viața asta și nu, nu îmi pasă că ai un contract de căsătorie, acest lucru nu te face posesorul niciunui suflet. Singura persoană asupra căreia ai deplin control ești tu. Discuție încheiată. Oricând poate fi vorba de un divorț, oricând o relație se poate termina, fiindcă nu deții tu cheia fericirii unui om și nu știi niciodată ce schimbări pot apărea pe parcurs.

A iubi liber, așa mi se pare ideal. Da, eu sunt o idealistă convinsă, mă puteți urî pentru acest aspect.  O să vă dau un pasaj din caiet, poate devin lucrurile mai clare: ,, A iubi înseamnă să îi dai unui om cea mai de preț comoară – libertatea de a alege.’’ Da, pentru că alegem cu cine suntem și cum ne petrecem timpul. Dacă tu te simți bine cu mine, mă bucur. Dacă nu, la fel. Ce rost are să te forțez să faci ceva ce  nu îți dorești? Deja se trece de iubire, se ajunge la niște condiții și impuneri. Trăim în niște limitări. Eu spun să redefinim iubirea, să rupem niște granițe cu care am trasat-o, să nu o mai definim în termeni așa stricți precum relație, căsătorie. Mai nou ce? Dacă nu ai o relație nu iubești sau cum? Poți să iubești necondiționat, să lași legăturile să decurgă natural, fără bariere. Să lași oamenii să fie cine sunt ei. Să te gândești la nevoile lor și nu doar la ale tale. Libertate, da. Îl lași pe celălalt să facă ce simte, nu ceea ce ai dori tu să facă. Lasă-l unic. Lasă-l special. Acceptă-l cu calități și defecte. Oricând te poți ridica să pleci dacă nu îți convine ceva. Hai să cultivăm bucuria de a fi. Să cultivăm conexiuni si trăiri, nu doar lucruri definite de societate, de cultură și de reguli. Mie una nu mi-au plăcut impunerile. Ador sinceritatea. Atâta timp cât mă simt bine cu tine și tu te simți bine cu mine, super. Definițiile nu mai sunt de prisos. În era noastră granițele relațiilor sunt cam șubrede și oricum monogamia a fost la început un simplu construct economic, adulterul fiind cel important. De dragul evoluției, monogamia a devenit mai ,,serioasă’’, a ajuns să fie vorba și de iubire. Bine, bine, iubire….dar ce fel de iubire? Una care îngrădește libertatea și fericirea? Adeseori da, din păcate. De ce? Din frică, din frica de pierdere vrem să îi controlăm pe cei din jur.

Ce se întâmplă dacă îl pierd? Maxim o să plângi de nu mai poți (în caz că nu ai realizat cum gândurile îți creează suferință), o să te plictisești la un moment dat dacă nu te bagă nimeni în seamă și asta e , ori înveți din experiență ori viața îți va oferi noi șanse să o faci. Iubim din ură, controlăm din frică, avem așteptări, ne trebuie definiții concrete din exterior să știm să iubim, definiții care nu ne unesc, ci mai degrabă ne separă. Hai nu zău. Când a fost ultima dată în care am zis – vrea să plece că nu se mai simte bine? Super și așa nu dețineam pe nimeni. Eu îl iubesc, îl las să fie fericit. Oricum iubirea din inimă nu mi-o ia nimeni. Iubirea noastră e despre noi, o reflecție a ceea ce se află în interior.

E greu să dai libertate? Oh da. Ți se activează toată posesivitatea din interior, dar ce contează mai mult – egoismul sau fericirea persoanei în cauză?

Iubirea e condiționată pentru cei care nu știu să iubească. Iubirea nu are nevoie de definiții, de limitări. E necesar să o lăsăm să existe și atât. Ne poate aduce pace și zâmbete pe buze. Ce contează că relația e gata? O conexiune rămâne, sentimentele doar se metamorfozează în altceva.

Cutii, cutii.  Închidem iubirea în ele, deși ea încearcă mereu să iasă și să rămână pură așa cum o știm. Când vom realiza că libertatea e soluția? Când vom realiza ca noi creăm limite asupra unui sentiment divin? La 80 de ani când aproape murim? Nu e cam târziu până atunci să îi tot controlăm pe ceilalți? Eu spun că da. Dacă mă întrebați dacă eu iubesc, vă răspund că da, o fac. Iubesc mulți oameni – familia, prietenii, anumite persoane din viață care mi-au atins inima și culmea că acest lucru mă face fericită. E benzina care de multe ori îmi dă impuls să scriu. Iubesc liber. Nu forțez pe nimeni să fie lângă mine dacă nu se simte bine. Las fiecare om să facă ce vrea, să fie liber. Nu mai îngrădesc libertatea nimănui. Fiecare are dreptul la propriile alegeri și la propria cale. Iubirea din inima mea oricum rămâne…și mai nou am învățat ceva. Putem iubi oamenii în atât de mult moduri. Nici nu ne trebuie relații. Putem spune o rugăciune pentru ei, să scriem gânduri bune, să le urăm fericire. E și aceasta o formă de iubire și culmea că nici nu-i posesivă. Nu îi forțezi să îți răspundă înapoi, tu o faci pentru tine, pentru că e ceea ce simți. Iubirea, da, un sentiment divin. Hai să nu o transformăm într-o cușcă. Merităm o societate mai bună de atât.

Cu mult drag,

Mădă

 

Before you foget – download the sky

Image source: http://chlapskazona.cz/kam-vzit-damu-na-rande/

I went to the hospital today and told them to remove you from my heart

“I’m sorry miss, but we do not perform this kind of surgery here” the doctor replied.

His eyes were swollen red, he looked as if he had just been crying

A tear almost falling down the chubby little cheeks

I thought if he had ever broken someone’s heart, to know what is like – longing for love

The way I did on summer nights when I was walking  alone on the concrete

The sidewalks we used to hold hands

Once empty and meaningless, now a part of me.

I went to look at the sunset, the lights that touched our pinky faces

Once ours to taste

Now mine to hold

Reflecting a soul’s journey.

From where I stood I saw the view, railroads intertwining, forming a perfect shape of X

As if they were calling me

To get closure….but closure is a monster

Because having it makes you lose touch with the most important thing – the present moment.

Believing that everything is either black or white

Not implying shades of grey.

There’s no reference to the shedding of skin

No room for a love that transcends “together” and “apart”

No possibility for the past to morph into the future, as it’s sometimes supposed to.

I saw it all:

The infinite, the stars, the night sky

Each one of them whispering a different story

Carried by the wind.

I remembered my favourite one:

You introduced me to the black-eyed girl, the one you kissed at the party

Drunk and in love,

She is now my best friend.

I remember not wanting the broken engine inside my chest to be mended

‘Cause deleting you would mean ripping pieces of me

And I am not ready for the amnesia of forgetting your skin

Erasing the taste of your lips from my body

I’m not prepared to forget your sunset smile…

And I am not ready for closure.

 

Cum facem o schimbare în lume

Sursa imaginii: http://www.cscp.ca/Professionals/Resources/A-Better-World

Aveam o discuție cu un prieten zilele acestea despre așteptări nerealiste. Mi-a plăcut  mult subiectul și m-am decis să scriu pe blog. Amicul meu mi-a arătat o postare a unei persoane (nu vreau să dau nume pentru că nu văd relevanța) care considera că deși accepți necunoscuți în lista de prieteni pe Facebook aceștia ar trebui să se raporteze la tine într-un mod decent și educat. Îi respect punctul de vedere al doamnei și nu consider că este o opinie greșită, e doar așteptarea ei raportată la lumea din jur. Ce am observat eu, psihologic vorbind, este modul în care noi oamenii ne creăm așteptări despre cum ceilalți ar trebui să se comporte. Gândiți-vă la prietenii voștri și toate textele pe care vi le spuneți – ,,prietenii trebuie să fie mereu acolo pentru tine’’ – dacă au fost de 100 de ori și o dată se întâmplă să nu poată fi deodată sunt niște persoane absolut groaznice. Noi nu conștientizăm faptul că utilizăm un limbaj interior inflexibil care adesea nu doar că nu ne ajută, ci ne și încurcă. De exemplu, imperativul ,,trebuie’’ sau moartea pasiunii cum îmi place mie să îl numesc. Această expresie ne dă senzația că ni se cuvine nouă marea cu sarea, deși nu-i chiar așa în realitate. Mintea ne păcălește și noi o credem. Suntem de acord că orice nu se încadrează în viziunea noastră de ,,trebuie să fie’’ e absolut groaznic și va veni sfârșitul lumii. Hai că am supraviețuit și când s-a întâmplat ce nu trebuie. Morala? Fixăm în capul nostru idei și vrem să le materializeze ceilalți, deși ei n-au habar de ele. Nimeni nu citește minți din câte știu eu. Nimic nu trebuie să se întâmple într-un anumit mod, nimic nu e așa de fix cum îl facem să pară în mintea noastră, noi doar ne ancorăm într-un pământ care nu e solid și  mereu poate să se prăbușească. De ce? Așteptăm prea multe de la ceilalți.

Cum se creează așteptările? Cam așa – persoanele x trebuie să facă y, iar dacă nu se conformează standardelor pe care eu le impun atunci mă dezamăgesc, sunt groaznice și bineînțeles că mă voi certa cu ele. Așa se ajunge la conflicte. O simplă diferență de opinii se transformă într-un uragan de jigniri și vorbe urâte. Sincer, e obositor să tot văd lucruri de genul. Ce ar fi mai benefic pentru toți? Să colaborăm. Dacă cineva are  o viziune diferită, super, am posibilitatea să învăț ceva nou despre ființa umană și despre cum gândim. Dacă persoana în cauză e de acord cu mine, minunat, poate putem colabora sau discuta subiecte care ne fac amândurora plăcere. Personal, consider că noi oamenii încercăm să ne atacăm unii pe alții, să ne bârfim pe la colțuri, să ne dărâmăm cât de mult putem și apoi ne zâmbim în față. Nu mă cred perfectă, am și eu părți bune și rele, ca fiecare, dar încerc să rămân deschisă. Lucru care consider că toți ar fi de preferabil să îl exersăm cât mai mult, deoarece ne aduce doar beneficii. Am făcut ,,experimente’’ în acest sens. Mi-am dorit să văd cum reacționează oamenii când îmi exprim opinia calm și asertiv, deși poate aveam sentimente de furie sau ură la adresa persoanei respective. Am remarcat următorul fapt – neînțelegerea ajungea să se rezolve și mai mult decât atât, cea mai mare problemă nu era nici măcar situația în sine, ci textele care mi le spuneam în capul meu despre așa zisa problemă. Concluzie? Problema nu-i problema, noi ne creăm furtuna și apoi tot noi ne enervăm că plouă. Dacă am fi mai echilibrați , am urmări ce simțim și ce gândim fără să reacționăm din impulsuri, din trecut și din răni deschise am duce o viață mult mai bună și chiar am ajunge să fim fericiți.

Revenind la așteptări, toți le avem. Până și eu. Ce este important să înțelegem e că doar pentru că noi ne așteptăm la un lucru, avem pretenția că ni se cuvine ceva, nu înseamnă că într-adevăr se va întâmpla și e absolut în regulă. E important să vedem cum ne raportăm la dezamăgirile produse de ceea ce noi considerăm că este idealul. Dăm vina pe ceilalți sau privim în interior la propriile răni, reușind să le vindecăm o dată pentru totdeauna? E alegerea noastră ce facem în viață. Acum vă întreb pe voi ce credeți. Merită să creăm ură și războaie din niște diferențe de opinii sau e mai benefic să ne ridicăm unii pe alții și să colaborăm? Chiar mi-ar plăcea să citesc niște răspunsuri, lăsați un comentariu. Sunt curioasă de părerea voastră.

Cu mult drag,

Mădă

 

How to describe a kiss

This is a poem about my writing process and the moments when the voice inside my head gets really annoying. Trying an failing, ups and downs, an inner critic that never stops- that’s how I see it. When you get to the finish line it’s all worth it, but the process can be tiring sometimes. Enjoy 🙂

”Describe a kiss” –  inner critic whispers
My voice is trembling with anticipation
“What did she want me to say?”
I feel the heart in my chest “tum, tum, tum”
“Blah, blah, blah” my mind responds
“Describe a kiss”, yeah right, I know
Worst poetry
An intertwining of lips, crushing of stars
No, erase.
Eyes melting into each other, lips caressing, getting so close that there’s no more distance for air
Erase.
”Describe a kiss”
Well, with him is only cigarette smoke on redness, the taste of dreams at twilight
Sunlight caving in, puzzle solving itself out
Grenade, explosion, canvas with emptiness suddenly full of blistering colours
Erase.
”Describe a kiss”
A song, metal maybe? I know -something symphonic
Instrumental, piano notes carried by the wind
Chirping of birds, the peace of nature,
Leaves rustling, the sound of cars in the distance
Background noise
Erase.
”Describe a kiss”
Myself drowning in water, being somewhere I’m not supposed to, but liking it anyway
Gasping for air, reaching the shoreline
Toes anchored in the sand, waves hitting my body
That’s how I describe a kiss.

Previous Older Entries

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 434 other followers

%d bloggers like this: