Ce faci?

DSC_2240

Ce faci când dragostea n-ajunge?

Când totul cade

Și inima vede,

Iar suferința e prea reală pentru ca tu să-i dai motive de a nu crede

În trandafirul roșu ce se pierde.

Ce faci când dragostea n-ajunge?

Când natura plânge și inima se frânge?

Când strigi și nimeni nu te-aude?

Tânjești după răspunsuri, primești doar întrebări,

Aștepți singur chemări,

Spre alte zări,

Locuri mai bune unde să poți iubi fără urmări,

Și te afunzi în mări,

În ochii albaștri

Și brațele fine

A celui care simți că nu mai vine.

Ce faci când iubești și nu te poți abține?

E prea puternic sentimentul ce-ți curge prin vine

Și te reține,

Te oprește să mergi mai departe,

Să explorezi ceruri întunecate,

În loc de așternuturi de catifea,

Unde inima,

Fragilă ca un fulg de nea,

Își revărsa tristețea.

Ce faci când dragostea te arde?

Când speri și crezi, dar sufletul nu mai poate răzbate,

Piere prin caiete aruncate

Și suferă de o altă moarte,

Una pe care omul nu o poate înțelege,

Nici alege,

Căci el face parte din viața ce joacă după propria-i lege,

Fără ca omul să poată să nege,

Ceea ce îi e menit a culege.

Ce faci când zbori și simți că n-o să cazi?

Că n-ai tu cum să arzi?

Și te trezești în realitatea de azi

Unde iubirea nu te apără de prăbușirea

Peste stânci, pe brânci,

Pentru că poveștile nu îți amortizează durerea,

Căderea,

Nu îți aduc iertarea

Și nu-ți alimentează iubirea.

Ce faci când acest profund sentiment se transformă în ură?

Și vă pierdeți amândoi,

În focul mistuitor dintre voi,

O iubire consumată doar între doi ochi goi

Ce au ales să dea înapoi,

Decât să trăiască,

Să împlinească,

Visul magnific binecuvântat de mana cerească.

Ce faci tu când te gândești la mine?

Oare inima ta varsă lacrimi și suspine?

Oare îmi simți lipsa când nu sunt lângă tine?

Sau ești indiferent și ai o stare de bine?

Ce faci tu când nu îmi scrii mie?

Pentru că eu scriu o dulce și amară poezie.

Advertisements

Ai fost cândva al meu…

SAM_1418

Și te-am iubit,

Și te-am iubit atât de mult

La fel ca soarele ce luminează,

Căci pentru mine n-ai fost o simplă rază,

Un simplu leu prin junglă aruncat,

Un simplu ,,el” pe pagini îndesat.

Ai fost mai mult ca cerul înstelat,

Mai mult decât o pată pe hârtie

Ce denota o tragedie.

Ai fost ca marea albăstrie

Ce cu haine valuri m-a înjunghiat

Și m-a făcut să cred ce nu-i adevărat.

Ai fost o plajă argintie,

Dar, drept să spun, una pustie.

Ai fost…ce-ai fost?

Un demon ce mi-a făcut doar rău,

Dar cu un chip de înger ce l-am iubit mereu.

Ai fost…ce-ai fost?

Ai fost cândva al meu.

Eu nu mai vreau să vin

Și plouă, plouă mărunt
Un uragan pe pământ,
O mare de vise și idei
Se dezlănțuie pe chei.
Găsesc în buzunar aruncat,
Un leu parfumat,
Amintire din gara în care te-am lăsat.
Îmi e dor de un crin,
De hainele aruncate pe fotoliul din living,
De zâmbetul tău țesut cu in
Și de sărutul tău blajin.
Plutea în aer un dulce chin
Și n-aș mai fi putut să vin
În brațe să te țin,
Acum, singur, suspin.
Soarele a asfințit din plin,
Iar eu mă înec în vin
De la durerea din ochii tăi de spin.
Mai trece un vânt lin,
Și-mi duce otrava ce încerc să o alin,
De brațul ei ușor mă țin,
Îi simt bluza din denim
Și mă complac puțin.
Și mor încet, mor fin,
Fără să sper, fără să cred
Și nu te mai rețin….
Fiindcă eu nu mai vreau să vin.

Blue light

SAM_1682.jpg

Image

Green

DSCN1070

Image

Previous Older Entries

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 421 other followers

%d bloggers like this: