Cum e cu iertarea aceasta?

 

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

 

Dragi cititori,

Mi-a fost dor de voi. Sper că și vouă de mine. 🙂 Astăzi mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre iertare, așa că, vă rog, luați aer în piept, conectați-vă cu autenticitatea din voi și haideți să începem.

Iertarea e un cuvânt greu pentru mine, este în acest fel deoarece de abia acum încep să îl folosesc. Sper să nu vă imaginați  ,,înainte nu știa cuvântul”. Din contră, îl  știam mult prea bine, la nivel intelectual. Eu consideram – ,,am iertat mulți oameni” -, dar în interior eram încă prinsă în furie și negativitate. Credeam că înțelegerea rațională a situației îmi aduce automat iertarea, însă de cele mai multe ori realitatea nu e exact cum ne dorim noi.

Ei bine, vedeți voi, cu iertarea nu prea funcționează minciunile. Nu merge să ne blocăm în mintea noastră. De aceea ne este greu. Iertarea are loc la nivel emoțional, nu la cel intelectual. Mi-a luat mult să înțeleg cu adevărat acest lucru. Mi-a luat mult să simt.

Ieri, însă, a fost prima mea zi în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, iar acest lucru m-a făcut liberă.

Ajungând la cămin am realizat cum tot corpul meu simte fiecare lucru mărunt. Am realizat cât de multe blocasem prin refuzul meu de a ierta un om. Am  înțeles cum fiecare sentiment curge la fel ca picăturile de apă. A fost magic, dar nu pentru că cineva din exterior ar fi făcut ceva, ci fiindcă în interiorul meu am simțit că sunt pregătită să las trecutul în spate.

Încă învăț cum e cu iertarea aceasta. Uneori îmi e greu, dar încerc să fiu mai bună și să îmi urmez valorile. Încep să înțeleg încet, încet cât de important este să îmi spun povestea – din iertare, nu din ură.

Câteva concluzii pentru tine 

Iertarea e o călătorie, e o reflecție, un drum. Nu consider că există nicio destinație, doar opriri pe potecă. Dintre acestea aș dori să le menționez pe următoarele – furie, durere, ură, , adevăr, vulnerabilitate, empatie,  identitate, iubire, înțelegere, oameni minunați, libertate, pace cu tine. Sună frumos, nu-i așa? Oriunde ai fi în călătorie, îmi doresc să știi că orice emoție pe care o simți e în regulă. Nu e nevoie să fii altundeva decât în locul în care te afli azi. Poate îți va lua câțiva ani să ajungi la libertate sau poate mai puțin. Nu contează. Trăiește tot. Cu fiecare zi în care faci pași spre a fi liber se mai ia o pietricică din sufletul tău.

Simte. Simte tot ce poți și cât poți. Simte fiecare emoție în propriul corp și respiră. Lasă emoțiile să curgă, să fie ca valurile mării în interiorul tău. Acceptă-le și iubește-te pe tine oricum.

Un alt sfat pe care îl pot da este să ai curaj. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și când genunchii îți tremură și vocea ta pare că dispare. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și cu lacrimi în ochi. Deschide-ți povestea din propriul suflet, iar apoi, când ești pregătit, împărtășește și cu ceilalți. Ai o voce, folosește-o pentru a schimba lumea.

Înțelege că nu toți sunt la același nivel cu tine și uneori nu vor înțelege schimbările prin care treci. E în regulă. Simte empatie pentru fiecare om și uită-te în spatele celor care te rănesc. Vei descoperi povești de viață care e posibil să îți absoarbă din ura pe care o ai.

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

P.S: Drept resurse suprimentare vă recomand aceste 2 articole minunate

https://experiencelife.com/article/the-art-of-forgiveness/

http://www.aspiremag.net/forgiveness-the-key-to-healing-and-happiness/#.XDnA5tUzapo

Mult succes! Te îmbrățișez și te felicit că ai curajul să pășești pe acest drum.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Advertisements

Cum să faci alegeri mai bune în relații?

 

Primul pas spre o alegere mai bună? Realizează că faci alegeri proaste.

Ne îndrăgostim nebunește de persoana care nu ne va alege din start. Visăm. Dorim. Alegem drame. Puțină adrenalină care să ne pompeze prin vene. Tot tacâmul. Stăm și salvăm, mai salvăm puțin, iar când situația se înrăutățește salvăm și mai mult. Ne pierdem pe noi. Ne pierdem identitatea și visele, doar el se va schimba pentru mine, știu eu. Super ofertă: doar azi dacă vrei să fii rănită!!!

Okay, acum haideți să trecem de la glumă la lucruri serioase. Deși am zis ultima parte pe un ton ironic, oamenii fac acest lucru. Eu una făceam acest lucru. Mă ,,îndrăgosteam’’ doar de persoane nepotrivite pentru mine și apoi spuneam sus și tare că îmi doresc o relație. Adevărul? Nu voiam o relație, voiam control.

Nu ni se întâmpla așa la aproape toate? Dacă suntem noi cele care salvăm, suntem noi cele cu expertiză, atunci credem că nu puteam fi respinse. Căutând acel control ne pavăm din start drumul spre distrugere.

Și totuși, de ce o facem? Din frică. Din frica de intimitate. Din frica de a fi autentice și a ne pune inima pe tavă. Din frica de a avea o relația sănătoasă. Cine am fi fără control? Fără să îl salvăm? Bună întrebare.

Ironic, se pare că lucrurile pe care le alegem inconștient să ne protejeze sunt cele care ne distrug cel mai mult.

Primul pas spre o alegere mai bună? Realizează că faci alegeri proaste. E atât de simplu. Asumă-ți responsabilitatea pentru tiparele tale toxice.

Okay, da, m-am prins: el era cel care voia să fie cu alta, nepăsător, consuma prea mult alcool, etc, etc. E responsabil pentru asta. În schimb, tu, draga mea, ești responsabilă că l-ai ales, că ai permis un astfel de comportament în relația ta. Ești responsabilă că ai încercat să îl salvezi, să găsești scuze pentru lucruri care nu sunt de scuzat. Da, ești responsabilă. La fel cum sunt și eu, la fel cum suntem multe. Admite că ai greșit și caută ceva nou, ceva mai autentic. Dacă să fii autentică te sperie, atunci bingo, ți-ai găsit tiparul toxic.

Doar stai cu tine și întreabă-te sincer, cu un caiet și un pix în mână, la fel cum am făcut și eu: ,,chiar vreau o relație sănătoasă sau vreau să fug toată viața de intimitate?’’. Scriind tot ce simți, o să realizezi cu stupoare că fiecare fibră din tine vrea să fugă spre x,y și z care au nevoie de o salvatoare. Nu de o iubită, de o salvatoare. ,, Vrei să fii salvatoare toată viața?’’. Victime se găsesc destule. Poți fi salvator în alte situații, dar nu în relația ta. E primul tipar care distruge din start orice șansă de a te apropia cu adevărat de o persoană. ,,Dorești să îți distrugi șansele din start sau să riști să fii rănită și inevitabil chiar să ajungi să iubești?’’.

Poți trăi o mereu în bula ta de săpun, într-o protecție-control care te apără de toată frumusețea pe care ți-o poate oferi viața. Întrebarea mea este – merită?

Eu una mi-am găsit răspunsul, acum te invit pe tine să îl cauți.

P.S

Pentru mai multe informații:

Recomand cartea ,,Femei care iubesc prea mult’’ de Robin Norwood, precum și următorul video de la Amy Young:

P.S 2

Dacă decizi vreodată să deschizi din întâmplare o șampanie atunci când faci o alegere mai bună, te rog scrie-mi mie. Mă gândesc serios să îmi deschid un magazin. 😉

Te îmbrățișez,

Mădălina Dan

De ce să ne urmăm visele?

 

,,De ce să fim autentici?’’, mi-am pus și eu de multe ori întrebarea aceasta. Mai ales pentru că mai nou auzim mereu peste tot – ,,fii autentic’’. Am meditat mult asupra acestui fapt și în sfârșit am ajuns la o concluzie. Consider că e de bun augur să fim autentici fiindcă atunci când suntem reali suntem noi înșine.

Acum se naște o nouă întrebare ,, ce înseamnă să fim noi înșine?’’. Personal consider că are legătură cu ascultarea vocii interioare. Ce e vocea interioară? Un loc micuț în suflet, adeseori nesemnificativ pentru viața cotidiană. . Acel junghi care ne împinge să ne urmăm visele, ne motivează să ne ridicăm din pat când lumea ne apasă umerii cu greutatea ei și acea intuiție pe care adeseori o ignorăm, deși e acolo. A fi noi înșine cred că e cel mai greu lucru din lume. Mai nou încerc din ce în ce mai mult să fiu eu  și mi-ar plăcea să spun că există o rețetă universală pentru a te regăsi pe tine, dar nu cred că este. În ultimul timp eu una mi-am urmat vocea interioară pe care adeseori o treceam cu vederea. Am început să fac ceea ce iubesc, să îmi ascult inima și s-au întâmplat doar lucruri frumoase. Am cunoscut oameni minunați, am zâmbit mai mult și parcă o întreagă lume s-a deschis în fața mea. E un sentiment care nu se poate exprima în cuvinte, fiindcă e dincolo de ele. Mă simt acasă la mine în suflet. Mă simt acasă cu mine însămi și nu  mai am nevoie să fug la ceva din exterior ca să astupe niște goluri dureroase. Le umplu eu în fiecare zi cu iubire, dans, muzică, artă, cu scris, cu conversații inteligente și prieteni adevărați care mă susțin la orice pas.

Cum te regăsești pe tine? Greu de zis. Totuși cred că e important să începi să faci ceea ce îți place și pe lângă asta să te întorci la acele vise prăfuite pe care le aveai odată, la care poate ai renunțat din frică. Întoarce-te la ele și transformă-le în realitate. Cred că fiecare vis ne așteaptă pe noi să îl împlinim. Să ne lăsăm la o parte viețile ocupate, pline de probleme și griji și să ne amintim pentru o secundă că totul e posibil….iar pentru a transforma imposibilul în posibil nu avem nevoie decât de câțiva pași simpli – voință și acțiune.

Cum te regăsești pe tine? Iubește. Iubește tot și pe toată lumea până când simți că inima ta devine un ocean. Iubește cu atât mai mult pe cei care te rănesc, fiindcă durerea lor are nevoie de iubirea ta. Fă ceea ce crezi. Nu fii speriat să îți spui punctul de vedere, să fii un om care vede într-o lume oarbă. Fii tu. Închide pentru un moment zgomotul din exterior și ascultă ce îți dictează sufletul. Poate pare un clișeu, dar eu cred că omul are o chemare. Cred că nimeni nu s-a născut să lucreze 8 ore și să moară fără să aducă o contribuție acestei lumi….doar că adesea frica ne dictează gândurile și acțiunile atât de mult încât ne temem să riscăm pentru lucrurile cu adevărat importante – visele noastre, iubirea, vulnerabilitatea, prietenia, – ne temem să ne susținem propriile valori, ne temem să fim autentici. Oare ce vor zice ei? Oare voi câștiga bani dacă fac ceea ce îmi place? Dacă banul e singurul tău țel în viață te pot asigura că banii se câștigă ușor, doar că ,vezi tu, dacă ai bani și ți-ai încălcat toate valorile ca să îi obții, atunci existența ta va fi una tristă. Dacă ai toți banii din lume, dar nu ești fericit, mergi din doctor în doctor cu probleme de sănătate sau ești în doliu pentru că ți-au murit părinții atunci ce rost are? Ce rost are să ai doar bani și să nu ai prietenii adevărate? Să ai bani dar să fii singur și lipsit de dragoste? Banii nu sunt totul…și sinceră să fiu chiar cred că e timpul să înțelegem acest lucru. E timpul să conștientizăm că visele noastre nu merită să moară, ci să fie vii. Merită să luptăm pentru ceea ce credem, pentru valorile noastre și pentru viziunea pe care o avem. Dacă nu noi cine? Dacă nu acum atunci când? Dacă ai un vis luptă pentru el, fiindcă nu merită să piară. Nu merită să îți închizi sufletul în fața vieții care te roagă să îți folosești talentul ca să schimbi ceva. Poate azi ești doar o voce între 4 pereți, dar poate mâine vei fi pe  o scenă lângă mii de oameni….și poate din nou sună a clișeu, dar eu cred că vocea ta contează …și visul tău contează…și tu contezi. Fiecare om e o lume, fiecare om e o scânteie și fiecare merită să descopere la ce e bun și să facă o carieră din asta. E nevoie de mai mulți oameni care iubesc ceea ce fac pentru ca societatea să meargă înainte, să nu mai avem roboți pe bandă rulantă, ci visători, filosofi, artiști, psihologi, iubitori de frumos, dansatori, scriitori…și lista ar putea continua. Avem nevoie de artiști și de gânditori, cred că avem nevoie de mulți , mai ales în societatea de azi care ne închide cu normele ei. Haideți să facem lucrurile din pasiune, să ne regăsim vocea interioară și nu doar să muncim mult dar ineficient (cum văd că se întâmplă de altfel) fără o viziune prealabilă. Haideți să fim vizionari și să credem în ceva mai mare decât noi, să credem în vise….fiindcă omul fără vise este mort spiritual, deoarece nu s-a regăsit încă pe el.

Cu multă dragoste,

Mădă

Oare ne mai dorim să fim autentici?

Sursa imaginii: https://digitalwellbeing.org/new-brand-authenticity-scale-released-how-authentic-are-you/

,,Ne ascundem după măști. Pretindem că avem toate răspunsurile. Rupem cele mai importante bucăți din noi, cele care ne fac autentici. Nu riscăm nimic. Așa nu putem fi răniți de ceilalți. Suntem în siguranță.”

Sună cunoscut? E mesajul pe care ni-l spunem zi de zi. Ne mințim singuri, știind exact ce simțim – aerul din jur ne sufocă, parcă totul e un vis urât din care vrem să ne trezim

Oare de ce? Răspunsul e relativ simplu:

Ne e greu să trăim cu armuri, să luptăm contra adevărului. Ne e greu să ne renegăm sentimentele doar pentru a fi mai cool. Ne e greu să purtăm o mască. Ne e greu să părem invincibili. Spun greu într-un mod în care să formeze o antiteză. De fapt,  în aparență, e chiar foarte simplu. E simplu să fugim constant de ceea ce ne macină. E simplu să nu simțim.  E simplu să nu ne asumăm responsabilități sau să riscăm să fim răniți. Pe termen scurt, e chiar ușor. Pe termen lung, apare problema.

Făcând acest lucru o viață întreagă ajungem să construim fortărețe și să ne închidem singuri în ele. Suferim în tăcere. Nimeni nu ne înțelege pentru că nu le-am dat șansa să o facă. Nu avem conexiuni cu oamenii de care să fim mândri. Durerea se accentuează pentru că încercăm să o renegăm în loc să o acceptăm. Suntem nefericiți în permanență și ne mințim pe noi. Totuși, cel mai dureros lucru este imposibilitatea de a fi iubiți cu adevărat. E cam dificil să iubești ceea ce nu cunoști , decât dacă creezi fantezii despre persoana respectivă, dar nici atunci nu e iubire adevărată. Iubirea e de fapt un risc – trăind o viață fără riscuri pierzi de fapt esențialul….iar dacă viața nu e despre iubire, autenticitate, conexiuni reale și a-i ajuta pe ceilalți despre ce este de fapt? Avem măști bine ticluite care credem că ne țin în siguranță când de fapt ne închid și mai mult. Suntem toți imperfecți, numai că de cele mai multe ori uităm acest aspect.  Ne place să ascundem adevărul în loc să îl admitem – nu suntem invincibili, oricât de mult ne-am dori acest lucru.

E oare o viață plină de minciuni, secrete și deprivată de iubire cea pe care noi vrem să o trăim? Nimeni nu se prea întreabă. Poate am putea începe cu acest lucru. Poate am putea începe să fim sinceri și autentici. Să fim noi cei imperfecți. Noi cei fără măsți. Noi  cei care admitem că viața aduce ce ea durere și că în durere găsim cele mai importante lecții.

Cred că fiecare e dator față de sine să își ofere răspunsuri la întrebare.

Eu una o fac și știu că răspunsul meu e nu, nu îmi doresc o viață lipsită de iubire, conexiuni reale și autenticitate. Eu una vreau să fiu o persoană reală, o persoană autentică.

Multe îmbrățișări,

Mădă