Cum e cu iertarea aceasta?

 

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

 

Dragi cititori,

Mi-a fost dor de voi. Sper că și vouă de mine. 🙂 Astăzi mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre iertare, așa că, vă rog, luați aer în piept, conectați-vă cu autenticitatea din voi și haideți să începem.

Iertarea e un cuvânt greu pentru mine, este în acest fel deoarece de abia acum încep să îl folosesc. Sper să nu vă imaginați  ,,înainte nu știa cuvântul”. Din contră, îl  știam mult prea bine, la nivel intelectual. Eu consideram – ,,am iertat mulți oameni” -, dar în interior eram încă prinsă în furie și negativitate. Credeam că înțelegerea rațională a situației îmi aduce automat iertarea, însă de cele mai multe ori realitatea nu e exact cum ne dorim noi.

Ei bine, vedeți voi, cu iertarea nu prea funcționează minciunile. Nu merge să ne blocăm în mintea noastră. De aceea ne este greu. Iertarea are loc la nivel emoțional, nu la cel intelectual. Mi-a luat mult să înțeleg cu adevărat acest lucru. Mi-a luat mult să simt.

Ieri, însă, a fost prima mea zi în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, iar acest lucru m-a făcut liberă.

Ajungând la cămin am realizat cum tot corpul meu simte fiecare lucru mărunt. Am realizat cât de multe blocasem prin refuzul meu de a ierta un om. Am  înțeles cum fiecare sentiment curge la fel ca picăturile de apă. A fost magic, dar nu pentru că cineva din exterior ar fi făcut ceva, ci fiindcă în interiorul meu am simțit că sunt pregătită să las trecutul în spate.

Încă învăț cum e cu iertarea aceasta. Uneori îmi e greu, dar încerc să fiu mai bună și să îmi urmez valorile. Încep să înțeleg încet, încet cât de important este să îmi spun povestea – din iertare, nu din ură.

Câteva concluzii pentru tine 

Iertarea e o călătorie, e o reflecție, un drum. Nu consider că există nicio destinație, doar opriri pe potecă. Dintre acestea aș dori să le menționez pe următoarele – furie, durere, ură, , adevăr, vulnerabilitate, empatie,  identitate, iubire, înțelegere, oameni minunați, libertate, pace cu tine. Sună frumos, nu-i așa? Oriunde ai fi în călătorie, îmi doresc să știi că orice emoție pe care o simți e în regulă. Nu e nevoie să fii altundeva decât în locul în care te afli azi. Poate îți va lua câțiva ani să ajungi la libertate sau poate mai puțin. Nu contează. Trăiește tot. Cu fiecare zi în care faci pași spre a fi liber se mai ia o pietricică din sufletul tău.

Simte. Simte tot ce poți și cât poți. Simte fiecare emoție în propriul corp și respiră. Lasă emoțiile să curgă, să fie ca valurile mării în interiorul tău. Acceptă-le și iubește-te pe tine oricum.

Un alt sfat pe care îl pot da este să ai curaj. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și când genunchii îți tremură și vocea ta pare că dispare. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și cu lacrimi în ochi. Deschide-ți povestea din propriul suflet, iar apoi, când ești pregătit, împărtășește și cu ceilalți. Ai o voce, folosește-o pentru a schimba lumea.

Înțelege că nu toți sunt la același nivel cu tine și uneori nu vor înțelege schimbările prin care treci. E în regulă. Simte empatie pentru fiecare om și uită-te în spatele celor care te rănesc. Vei descoperi povești de viață care e posibil să îți absoarbă din ura pe care o ai.

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

P.S: Drept resurse suprimentare vă recomand aceste 2 articole minunate

https://experiencelife.com/article/the-art-of-forgiveness/

http://www.aspiremag.net/forgiveness-the-key-to-healing-and-happiness/#.XDnA5tUzapo

Mult succes! Te îmbrățișez și te felicit că ai curajul să pășești pe acest drum.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Advertisements

Putem întoarce timpul? – O reflecție despre 2018

 

,,Poate nu am reușit să întorc timpul, dar am reușit un lucru – să fac pace cu mine.”

Prin această postare pe blog îmi fac o promisiune mie – promisiunea că voi fi o persoană mai bună în 2019, că voi crea o nouă poveste, că voi trăi mai mult în prezent și că voi încerca să inspir lumea la a duce o viață liberă de tiparele învățate în trecut.

Mi-am dat seama recent că și dacă înțeleg ceva în mod rațional, acest lucru nu înseamnă că am făcut pace cu trecutul. Mi-am petrecut luni întregi gândindu-mă care este cu adevărat realitatea, iar până la urmă, inevitabil am descoperit adevărul. Cred că așa se întâmplă când sapi destul de adânc, nimic nu îți mai poate fii ascuns. Așteptarea mea a fost ca odată ce înțeleg un lucru să fac și pace cu el, doar că , vedeți voi, nu s-a întâmplat chiar așa. Mintea mea a găsit noi tertipuri de a mă prinde în vechea poveste, de a mă face să caut informații noi pe aceiași temă. Cu alte cuvinte, o mască diferită, dar același lucru – o obsesie de a înțelege ceva și de a mă gândi constant la lucruri. Atunci, dacă nici măcar înțelegerea situației nu ne mai scapă dintr-un cerc vicios de gândire excesivă, ce e de făcut? Vă pot spune ce am încercat eu să fac – să întorc timpul.

Ce aș fi putut încerca în schimb (ceva mai puțin imposibil 😉 ) – să renunț la vechea poveste. Să renunț la lucrurile de care credeam că am nevoie la fel ca aerul pe care îl respir. Uneori e nevoie doar să ,,Let it go’’ ca în cântecul lui Demi Lovato.

Apoi, aș fi putut crea o nouă poveste în care să refuz să mă mai asociez cu persoana care ar fi spus sus și tare da, da anumitor lucruri precum victimizarea proprie, relații toxice, scuze, oameni distructivi, procrastinare și altor o mie de alte acțiuni care nu mă defineau drept omul care îmi doream să fiu.

Acum, după câteva luni de terapie, sunt aici. Drept să vă spun, a fost o luptă, o luptă cu mine și umbra mea, dar mă simt în sfârșit liberă.  A fost greu? Da, extrem de greu să îmi îmbrățișez umbra și să învăț să mă iubesc pe mine…și totuși eu consider că am reușit.

Urmează concluzia mea pentru acest an, fiindcă punând lucrurile în balanță am simțit nevoia să adun într-un tot unitar ce am trăit. Obsedată de-a dreptul de a schimba trecutul vă pot spune că am eșuat, dar măcar, am eșuat cu stil. Știți doar, ca în emisiune – ,,Bravo, ai stil’’.

Concluzia mea: Poate nu am reușit să schimb trecutul, dar am putut schimba ceva – m-am schimbat pe mine, am învățat, am crescut împreună cu oameni minunați care mă iubesc enorm și cărora le mulțumesc pentru că sunt mai mult de jumătate din inima mea. Am reușit să trec peste greutăți și să fiu unde sunt azi. Nu, nu sunt nici ,,Wonder Women” , nici ,,Oprah Winfrey” , dar sunt Mădălina Dan și am un plan pentru viața mea.

Mulți oameni s-au pierdut pe drum în 2018, au rămas doar fantome în inima și mintea mea. Uneori mai bat la ușă și mă gândesc la ei, dar știu că fiecare alege viața pe care și-o creează. Eu am ales să mă iubesc pe mine. De alții nu pot spune mai mult, prefer să mă abțin. Le urez numai bine. Da, nu am dat timpul înapoi, nu suntem în ,,Harry Potter” sau în ,,O buclă în timp” , dar poate nu avem nevoie de acea magie. Cred ca avem cu toții destulă magie în interiorul nostru și în 2019 o să folosesc acea magie să creez, să creez o lume mai bună pentru mine și pentru oamenii pe care îi iubesc. Cât despre restul le urez doar bine, fiindcă lumina din mine m-a învățat un lucru important – să iert, să iert pentru a-mi fi mie mai bine. Am învățat să trăiesc în pace, fără a schimba oamenii.

Să aveți un an nou plin de bucurie și tot ce vă doriți.

P.S: Anumite pasaje din această postare sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare. (acolo la ,,Bravo, ai stil’’ mă refer)

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Ce este iubirea?

                               Sursa imaginii: https://kuulpeeps.com/

 

Ce înseamnă să iubești? M-am întrebat acest lucru prima dată acum aproape 3 luni când am pășit nervoasă în cabinetul terapeutei mele să îi spun despre cum toată lumea crede că are dreptate, înafară de mine, eu știam că am. Așa un fel de mic Dumnezeu ce mai eram. Bineînțeles, de atunci s-au mai liniștit apele și totuși ,în timp, am rămas cu o întrebare – ,,ce este iubirea?’’. M-am întrebat acest lucru după lungile mele insistențe în care spuneam ,,îl iubesc, îl iubesc’’ , doar ca să fiu îmbrățișată nu cu o validare a punctului meu de vedere ci cu o întrebare: ,,de unde știi ce este iubirea?’’. Okay, bine, dacă ea spunea ca eu nu știu să iubesc am ajuns la concluzia că voi căuta răspunsul la întrebarea adresată….și surpriză….l-am găsit. Se pare că amândouă am avut dreptate, fiindcă fiecare vorbea de iubire, doar că de varianta ei de iubire.

Am început în vacanța aceasta să citesc o carte intitulată ,,Femei care iubesc prea mult’’ pentru că, din păcate, de prea multe ori am asociat iubirea cu suferința intensă. Cartea aceasta e scrisă de o psihoterapeută – Robin Norwood – care a trecut și ea prin adrenalina, confuzia, panica, teama și dependența care apar atunci când iubim un bărbat care nu e capabil să ne răspundă prompt la nevoile noastre.  O să scriu ,,iubim’’ pentru că e mai mult despre dependență și despre contracararea unei frici profunde de abandon decât despre iubire. De fapt, e mai mult un fel de grijă excesivă în care devenim terapeut al celuilalt încercând să îl schimbăm pentru a fi noi fericite. Altfel spus, control și manipulare peste măsură doar, doar să obținem ce vrem, nu?

De ce nu căutăm unde ar fi mai ușor să găsim și ne blocăm în tipare toxice? Din obișnuință ….și pentru că noi suntem cu adevărat indisponibile emoțional, găsind bărbații care ne oferă toată atenția și afecțiunea lor deosebit de….plictisitori. Fără adrenalină, certuri, destabilizare și o relație de care să strângem cu dinții, cine am fi noi? Bună întrebare – cine am fi? Nu știm. Nu știm pentru că avem un vid interior, un vid pe care toate dramele create îl ascund.

Atunci care ar fi soluția? Să ne cunoaștem pe noi – valorile, visele, aspirațiile, cine vrem să fim și ce filozofie de viață dorim să avem. Să renunțăm la relații toxice și să ieșim cu bărbați ,,plictisitori’’. Bineînțeles, nici puțină terapie nu strică.

Reîntorcându-mă la disputa despre iubire, vechii greci erau tare inteligenți. Așa că au făcut o despărțire între această dragoste pasională pentru bărbați indisponibili (numită Eros) și cea sănătoasă, lipsită de pasiune, dar plină de siguranță (numită Agape). Dacă încă sunteți nesigure în ce categorie vă încadrați o să vă las mai jos descrierile din carte ale celor două tipuri de iubire și rămâne la latitudinea voastră să decideți în ce categorie vă aflați.

  1. ,,Eros: Dragostea adevărată este un dor mistuitor, disperat de persoana iubită, percepută ca fiind diferită, misterioasă și insesizabilă. Profunzimea dragostei se măsoară în intensitatea obsesiei față de persoana iubită. Nu acorzi timp și interese altor preocupări, pentru că îți folosești întreaga energie să-ți reamintești fragmente din întâlnirile trecute sau să ți le imaginezi pe cele viitoare. Adesea, trebuie depășite piedici insurmontabile, și iată și elementul de suferință prezent în adevărata dragoste. Un alt indicator al profunzimii dragostei este voința de a îndura suferința și greutățile vieții de dragul unei relații. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de emoție, extaz, dramatism, anxietate, tensiune, mister și dor.
  2. Agape: Dragostea adevărată este un parteneriat în care sunt angajați profund doi oameni. Cei doi au în comun multe valori fundamentale, interese, scopuri și tolerează cu sinceritate diferențele dintre ei. Profunzimea dragostei se măsoară prin încrederea și respectul reciproc. Relația dintre ei permite fiecăruia să-și dezvolte calitățile expresive, creative și productive. E multă bucurie în experiențele trăite în doi, fie ele trecute sau prezente, ca și în cele posibil de anticipat. Fiecare îl privește pe celălalt ca pe cel mai bun și drag prieten. O altă măsură a dragostei este dorința amândurora de a se privi pe sine  cu onestitate, în scopul de a impulsiona evoluția relației și a intimității. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de serenitate, siguranță, devotament, înțelegere, tovărășie, sprijin reciproc și alinare.”

Și totuși…ce este iubirea? V-aș da răspunsul, dar cred că asta ar însemna să vă ……plictisesc 😉 Vă încurajez totuși să vă găsiți voi propriul răspuns la întrebare.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

De ce e important să ne cunoaștem valorile?

 

Mulți dintre noi facem lucruri pe care nici măcar nu ni le-am fi imaginat vreodată, cum ar fi să ne încălcăm toate valorile. Oare de ce? Ei, cum de ce? Să ne conformăm social – desigur. Doar ce am fi noi fără un grup de oameni care oricum nu constituie cu adevărat o pierdere? Adevărul e că ,,mintea noastră este un meșter desăvârșit în a fabrica scuze, scuze pentru comportamentele noastre cele mai distructive” (Mircea Miclea) – cum ar fi fumatul excesiv sau adicția de alcool (obiectiv te distruge, dar cui îi pasă atâta timp cât mintea găsește o scuză?- ,,Fumez că sunt stresat. Nu îmi pot gestiona altfel anxietatea. Am prea multe emoții’’. Cred că am auzit cu toții scuze de genul, când știm de fapt că există și moduri mai sănătoase de a ne gestiona anxietatea). De ce se întâmplă acest lucru? Ei bine, pentru că avem o concepție greșită despre rolul minții noastre în viață. Credem că dorește întotdeauna să ne ajute, când de fapt aduce în discuții gânduri fără nici un fundament în realitate, dar tentante. De exemplu, iubești pe cineva care are valori total opuse cu tine, vă certați mereu, niciodată nu puteți ajunge la consens. Ce îți spune mintea? ,,Iubirea învinge’’. Haha, cred că aceasta e cea mai comună minciună. Da, bineînțeles, în final iubirea poate învinge – iubirea pentru tine. Și așa ajungem noi femei/bărbați (să nu discriminăm) foarte inteligenți/e cu un viitor strălucit să stăm în relații toxice că deh, mintea ne zice ,,poate se schimbă’’. ,,Dacă și cu parcă se plimbau pe-o barcă’’. Nu putem schimba pe nimeni. Doar pe noi.

Scuze peste scuze peste scuze. Stăm în medii toxice,avem adicții și ne distrugem că doar promisiunile și vorbele dulci sunt frumoase atunci când ignorăm realitatea. E mai ușor. E mai ușor să ne găsim scuze de ce facem lucruri care ne distrug viața dacât să admitem că nu suntem bine și să cerem ajutor. E mai ușor să stăm în zona de confort decât să riscăm să fim răniți. Așa nu se schimbă nici lumea, nici societatea și nici noi. Așa ajung oameni deștepți să se piardă pe ei prin orientarea la ce vor zice ceilalți, la o relație distructivă, la un job care nu îi satisface și chiar prinși într-un sistem care îl deteste că deh – ,,asta-i viața, nu mai putem schimba nimic.’’

Un profesor de-al meu – Mircea Miclea – zicea bine:,,Gândiți și gândind veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi’’. În completare aș dori să adaug: E greu să fii liber, dar e ușor să fii prost. Atunci când ești liber ai responsabilități, ai valori după care te ghidezi în viață, ai o identitate. Da, sună frumos, dar sunt ani de muncă în spate, muncă cu tine și cu umbra ta. O muncă pe care mulți nu sunt dispuși să o ia în serios. De aceea avem atât de multe tulburări în ziua de astăzi. Conform unui studiu recent cam în jur de 83% din oameni au cel puțin o tulburare mentală pe parcursul vieții clasificată de Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM V). Deci vă puteți imagina în ce lume trăim.

Bun, bun dar care ar fi soluția? Ei bine, pentru început nu mai crede tot ce îți spune mintea ta. Pune întrebări și vezi dacă gândurile pe care le ai au dovezi în realitate, dacă te ajută să gândești așa cum o faci sau dacă e logic ce auzi că ți se spune. Ia o pauză și uită-te la situație obiectiv înainte să iei orice decizie. Analizează lucrurile din exterior, de parcă ai vorbi cu cel mai bun prieten și vezi dacă într-adevăr decizia pe care voiai inițial să o iei era cea corectă. Fă o listă de argumente pro și contra, notează fiecare lucru care îți vine în minte, iar la sfârșit cântărește ce parte trage mai mult la balanță.

În plus, poți scrie pe o foaie toate scuzele pe care le auzi legate de un anumit subiect și analizează-le dinafară, fără emoții care să îți stea în cale. Apoi vei vedea că jumătate din ele sau poate chiar mai mult nu sunt nici măcar bazate pe realitate ci pe moduri de gândire din trecut, moduri de gândire care la momentul actual nu îți mai folosesc.

Da, e important să ne disputăm gândurile și cred că ar fi vital pentru fiecare să facem mai mult acest lucru, dar ceea ce mi se pare și mai important este să ne găsim adevăratele noastre valori. În ce crezi tu ca persoană? Cine ești? Care sunt principiile după care îți ghidezi viața? Acestea sunt întrebările pe care ar fi bine dacă fiecare ni le-am pune. Nu pentru alții, ci pentru noi. Doar nu e această viață, în fond, despre noi? Eu una am început în această vacanță să îmi fac un caiet de valori. E tema mea pentru terapie, pentru că da, merg la terapie și nu, nu sunt nebună –  acesta e un mit. Îmi doresc doar să mă dezvolt ca om și să trec mai departe de tiparele mele toxice. Astfel, am descoperit că formarea unei identități e cel mai vital lucru din lume. Când știi cine ești, când știi ce valori ai și în ce crezi cu adevărat nu mai contează nici mintea care încearcă să îți fabrice scuze, nici exteriorul, nici nimic. Contezi tu pentru că există ceva în ce crezi. Ai un sens și un scop, nu trăiești doar așa o existență hedonică, ghidată de sentimente. Nu mai trăiești să faci umbră pământului, așteptând să îți creeze alții un viitor – poate, poate avem noroc de data aceasta. Nu. Te pui pe primul plan și îți construiești tu propriul drum, îți urmezi sufletul. Odată ce îți găsești valorile nimeni nu te va putea opri din a deveni cea mai bună versiune a ta.

În concluzie? Gândiți rațional. Nu lăsa-ți mintea să vă fabrice scuze, să vă manipuleze, ci controlați-o prin întrebări și argumente logice, prin obiectivitate. Găsiți-vă identitatea și valorile. Faceți aceste lucruri și veți ajunge cu adevărat liberi.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

 

Scrisoare pentru toți cei care au iubit vreodată

Dragă cititorule,

Poate te temi să fii iubit. Poate te temi să iubești. Poate pur și simplu nu poți lăsa trecutul în spate și adeseori ai impresia că întunericul nu va înceta să te bântuie. Ce pot să te îndemn eu este să iubești totul, pentru că doar așa vei găsi adevărata fericire. Uite aici un fragment din frământările mele existențiale, pe vremea când contemplam acest sentiment magic numit  iubire.

,,Iubirea are tenta aceasta magică de a schimba lucruri și e atât de interesant cum își croiește drumul prin crăpăturile vieții tale. Adeseori deschide porți, accentuează vise sau pur și simplu te alterează ca persoană. Știi doar că e ceva fundamental diferit la tine datorită iubirii pentru acea persoană specială.

Ochii tăi sclipesc, dar nu într-un mod copilăresc ci într-unul matur. Simți o gravitate în vorbe , o bătaie acută în piept. Genunchii ți se înmoaie și parcă ai așa un nod în gât. ,,Te iubesc’’- aceasta e inima ta vorbind.

Tu încerci să o asculți , dar uneori eșuezi, crezând în acea dragoste universală, în ceva ultim. Uneori dubiile creează o cortină și te împiedică să vezi adevărul din fața ta. Poate ce cauți tu nu e iubire, ci siguranță. Siguranța de a nu răni pe cineva, siguranța de a fi cine ești fără să te schimbi. Acceptare – tânjești după ea ca un dependent după drogurile lui. ,,Te rog, oprește-te!!.’’ Iubirea nu ține cont de aceste lucruri și nici măcar de raționalitate. Ea vine în viața ta și spulberă tot – distruge bariere, te face să fii vulnerabil, te schimbă fundamental. Iubirea nu ascultă toate împotrivirile tale, doar începe să cânte. Un cântec lin și suav care îți atinge buzele, îți mângâie părul, îți deschide fiecare rană din corp – doar ca să o vindece. Da, iubirea are și acest dar – știe să vindece răni pe care nici măcar nu știai că le mai ai. Nu te împotrivi când apare. Las-o să renască din cenușă ca un Phoenix, să ardă ca o flacără – mai devreme sau mai târziu oricum se va întâmpla și ce a fost cândva plăcere carnală acum va fi iubire adevărată.

Nu arunca ușor cuvintele, așteaptă să simți, iar când  o vei face vei deveni alt om.  Lasă dubiile, iubirea știe mai bine adevărul pentru că e sinceră. Duci o luptă pe care știi că o vei pierde. Nu poți lupta contra iubirii, ea nici măcar nu luptă. E doar un foc ce mocnește în interiorul tău, așteptând pur și simplu o scânteie să se aprindă.   O scânteie și asta e tot – nimic nu va mai fi la fel.

Poate nu crezi în Dumnezeu sau destin, poate pentru tine acestea sunt concepte prea abstracte, prea greu de conceput pentru ființa umană, dar cred că joacă un rol cheie în conceptul de iubire.

Noi vrem să spunem la final că tragem linie și alegem pe cine iubim mai mult, dar nu-i așa. Forța aceasta e deasupra noastră și nu o putem controla. Ne face să prindem aripi și să zburăm deși nu noi alegem acest lucru. Când iubim totul devine magic, existența însăși prin esența ei e mai frumoasă. Renunțăm la tot și totuși ne păstrăm pe noi pentru a ne dărui altei persoane. Într-adevăr iubirea adevărată e rară, iar asta o face cu atât mai prețioasă – un diamant pe care puțini îl găsesc într-o viață de om.

Adeseori credem că iubim cu adevărat când de fapt ne mințim singuri. Distorsionăm oameni, umplem goluri, îi facem să fie pe placul nostru – când a iubi înseamnă altceva. A iubi înseamnă să dai unui om cea mai de preț comoară – libertatea de a alege. A iubi înseamnă să pui fericirea altuia mai presus de a ta. A iubi înseamnă să apreciezi suferința care vine odată cu dragostea. A iubi înseamnă pace și nici un pic de ură. A iubi înseamnă să apreciezi un om pentru cine este el, cu calități și defecte, fără să încerci să îl schimbi, dar totodată să vezi tot ce e mai bun în el. Cred că doar când simți așa poți spune cu adevărat ,,te iubesc’’.

Oricum în final nu e alegerea ta dacă vei fi sau nu cu persoana aceea, pentru că nu rațiunea decide, ci o forță mai puternică decât tine, unii i-ar spune Dumnezeu, alții energie, eu prefer să spun că iubirea decide. Dacă spui că alegi tu, acest lucru ar fi o minciună pentru că eu nu cred într-o raționalitate ultimă. Eu cred în sentimente și în bătăile inimii. Poate acest lucru mă face prea empatică sau prea sentimentală, dar prefer să fiu așa decât să mă prefac la fel ca toți ceilalți din jurul meu.

,,Te iubesc’’ și o mai spun o dată – ,,te iubesc’’-  iar de data aceasta cuvintele mele au greutate. Te iubesc dintr-un loc diferit de ceilalți. Te iubesc din pace, din libertate, din înțelegere, din fericire  și nu îți cer nimic în schimb. Vreau doar să spun ce simt, să îmi împărtășesc povestea cu ceilalți.

Poate încă nu înțeleg pe deplin iubirea, poate sunt prea tânără, dar cred că e cadoul lui Dumnezeu pentru oameni. E prea astral ca să fie uman.

Uneori cred că m-ai cunoscut doar ca să simți din nou ceva special, să ți se deschidă inima după atât de multă durere și suferință. Să trăiești, să simți ce înseamnă iubirea. Poate mă înșel, poate nu sunt cu nimic diferită de alte fete, doar eu vreau să cred în ceva care mă depășește. Cred că ce avem noi doi e magic și rar pentru că am văzut o scânteie în tine. Am observat atât de mult sentimentalism și afectivitate în anumite gesturi mici. Am văzut progres și în unele momente dedicare din partea ta, dar poate doare greșesc. Deși, dacă e o greșeală, vreau să cred în ea, fiindcă îmi spune că ai putea simți ceva special pentru mine, că ai putea să mă iubești.

Cum am spus, nu noi alegem, ci Dumnezeu și prefer să îl las pe el să îmi scrie povestea de dragoste indiferent cu cine va fi. Acum tot ce știu e că am cunoscut iubirea adevărată și e un sentiment al naibii de profund.”

Dacă te mai îndoiești ce înseamnă iubirea chiar și după ce ai citit acest fragment, te înțeleg. E al naibii de complicată. Încă nici eu nu o înțeleg pe deplin. Sper totuși să reflectezi din când în când la ceea ce simți și să aduci o parte din autenticitatea ta în ecuația vieții.

Cu multă dragoste,

Mădă ♡

Sursa imaginii: https://www.google.ro/url?sa=i&source=images&cd=&ved=2ahUKEwj74OrbydPcAhXJIlAKHeyGDhoQjxx6BAgBEAI&url=http%3A%2F%2Fwww.fullcircleconnections.com%2Fservices%2Fenergy-cleansing%2Fstock-the-autumn-flower-of-sun-flare&psig=AOvVaw2vqADrZXWCFoM9rID3YYg6&ust=1533478219320946