Oare Nu Vede Nimeni, Soarele?

Eram pe coridor…și deși jumătate din dimineață mă plânsesem de cât de mult îmi urăsc viața, deodată mi-am ajustat privirea și am văzut…..soarele. Bine, poate nu chiar soarele per se, dar natura, copacii, trotuarele din parc, modul în care lumina îi atingea, îi mângâia prin căldura și simplitatea ei. Priveam toate acestea printr-un geam imens din facultate. Mă simțeam prinsă cumva, de parcă nu aș fi putut să ies, închisă într-un spațiu lipsit de viață. Am privit natura și apoi mi-am privit colegii – majoritatea erau preocupați de licențe, de note, stăteau cu telefonul în mână, navigau pe rețelele de socializare; mulți vorbind, dar cu adevărat deconectați unii de ceilalți. Îi observam așa uimită, auzind zumzetul de glasuri care se estompau în timp ce mintea mea formula următoarea întrebare – ,,chiar sunt singura care vede soarele?’’. Nu aveam cum să știu acest lucru în mod obiectiv, dar nu asta e ideea.

Morala întregii povești stă în aprecierea lucrurilor mici, de zi cu zi. De câte ori nu ne pierdem pe noi în muncă, ne ancorăm rigid în tot ceea ce avem de făcut și uităm să prețuim cel mai simplu și relevant lucru – momentul prezent? Lăsăm clipa să ne zboare printre degete, iar apoi ne plângem că așa și pe dincolo. Nu trăim azi. Trăim ori în trecut, ori în viitor, niciodată în prezent, unde am putea fi cu adevărat fericiți.

Ce am făcut eu în această poveste? Citiți în continuare și veți afla.

Am învățat să mă apreciez pe mine, să mă iubesc necondiționat, deși să fiu sinceră, uneori era al naibii de greu. Mai ales în zilele în care tristețea mea era mare, mare cât China și da, astăzi era una din acele zile. Mă criticam adesea pentru faptul că sunt diferită, că văd lumea din altă perspectivă, iar astăzi nu era o excepție. Vocea critică din capul meu începea ,,Da, doar tu trebuie să fii tot timpul altfel, nu?. Vocea aceea ce nu mi-a dat pace toată dimineața. Mă făcea să mă simt lipsită de valoare.

Îmi criticam sensibilitatea pentru frumusețea ei până când lucrurile mici mi-au arătat că a fi sensibil nu e un lucru chiar atât de rău. Acea sensibilitate care mă apropia destul de mult de depresie și se înțelegea foarte bine cu stările mele tranzitorii de deprimare, era de fapt un atu în viața mea. Ea mă făcea să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am, să mă bucur de clipele frumoase alături de cei dragi, să simt cum artista din mine iese la suprafață puțin câte puțin. Acea sensibilitate mă determina să scriu, să îmi pun cuvintele de pe buze și din minte pe hârtie. Sensibilitatea mea mă făcea să văd soarele, printre ziduri și ,,închisori’’ și povești despre licență. Eu priveam un singur lucru – lumina. Cam așa eram eu – diferită.

Poate că tocmai aceasta era problema…că nu priveam lucrurile ca ceilalți. Culmea culmilor, se pare că problema mea era de fapt soluția, dacă reușeam să văd tot timpul soarele, indiferent de nori.

Până data viitoare, vă îmbrățișez. >:D<

Cu mare drag,

Mădălina Dan

 

 

 

Sursa imaginii 1: http://eskipaper.com/

Sursă imagine 2: https://www.facebook.com/TheDanetteMay/

Sursă imagine 3: https://quotefancy.com/

 

 

Advertisements

Războiul din interiorul nostru

Considerăm că o ,,lovitură’’ asupra altuia ne va face tristețea să dispară.  Ne va face, în sfârșit, fericiți. Așa că nu pierdem timpul și trecem direct la …..acțiune.

Mergem acolo sus, pe o poziție de autoritate și ne batem cu pumnii în piept.  ,,Ceilalți sunt de vină, ceilalți sunt monștri; noi suntem îngeri ; lumea ar fi mai bună dacă ați asculta ce zicem noi’’. Minunat mesaj, aș putea spune, dacă nu ar fi transmis dintr-o lipsă de responsabilitate totală asupra propriei persoane.

Ca un om ce face parte din domeniul sănătății mentale (spun acest lucru fiindcă studiez psihologie) mă deranjează când văd ce se promovează în societatea actuală. Pornesc din start de la asumpția că lumea nu e corectă, așa că nu mă mai înfurii, (grație terapeutei mele minunate care mi-a arătat în  ultimele două săptămâni cum să flexibilizez ideea aceasta de dreptate absolută). Însă acest lucru nu înseamnă că nu mă simt deranjată de modelele negative care se promovează în media, la evenimentele din oraș sau pe rețelele de socializare. Mi se pare că în ziua de astăzi nu mai știm să discernem ce e corect și ce e greșit. Nu mai știm să filtrăm informația.

Eu studiez psihologie, iar acest lucru m-a învățat să văd anumite nuanțe, doar că pentru un om de rând care habar nu are de acest domeniu și de cum funcționează mintea umană, e ușor să cadă în capcana de a susține ca mereu există o luptă între noi și ei, ei cei care ne rănesc. Ce se întâmplă sub această fațadă de om puternic, militant pentru dreptate absolută, este ,de fapt, problematic.

Sub masca de putere, curaj și încredere se află o persoană cu răni nevindecate din trecut. O persoană plină de furie și de durere. Practic, un copil care a fost iubit doar dacă îndeplinea condiția x,y sau z. Vă puteți imagina cum această condiție impusă în copilărie din exterior naște alte condiții atunci când crești – condiții asupra celorlalți.  De obicei sună cam așa ,,eu trebuie să….lumea trebuie să….ceilalți trebuie să…’’. Credem că dorințele noastre e obligatoriu să devină realitate, altfel o dăm în ,,totul e groaznic și catastrofal ; cel mai rău lucru din lume; o să mor’’. Ce vreau eu să spun, arătând modul de gândire din spatele persoanelor puternice prezentate este să reflectăm asupra lucrurilor. Să vedem cum de fapt cei care urlă și țipă că lumea ,,trebuie să fie așa și pe dincolo’’ sunt de fapt nesigure pe ele. Ca să fie mai simplu, o să vă dau un exemplu:

În urma unei discuții despre diferite lucruri, se aduce în vorbă ideea de relație.  Una dintre persoanele implicate comunică exact în acest mod: ,,relațiile sunt o prostie, ce mai, prefer doar să fac sex și să mă distrez. Nu mai am chef de lucruri serioase.’’ Persoana 2 este în dezacord cu această părere.

De aici, putem avea două scenarii.

Cazul 1 :

O persoană calmă și sigură pe ea nu te va obliga niciodată să te comporți într-un anumit fel. Își va exprima opinia cu calm, va face o glumă, va empatiza cu tine. Dacă nu ești de acord cu ea va considera că este perfect normal, fiindcă suntem oameni și avem opinii diferite. Nu te va judeca sau critica pentru modul tău de gândire.

Cazul 2:

O persoană plină de furie și control se va supăra pe tine…și va încerca să iți schimbe punctul de vedere, să te croiască după propriile lui idei, nu să te lase să gândești cum îți dorești. Cel mai probabil o să auzi destul de multă critică la adresa propriei tale idei, critică ce se va extinde la întreaga ta valoare ca om.

Cred că puteți alege deja ce caz preferați, sincer. A fost doar un exemplu mai aplicat, pentru a ilustra că ceea ce arătăm nu înseamnă întotdeauna că este ceea ce suntem. Oamenii adesea poartă măști de superioritate, sperând ca prin control și îndemnare furioasă la acțiune lucrurile se vor schimba. Sinceră să fiu, eu nu mai pot rezona cu această abordare. Consider că dorințele noastre sunt valide, dar dacă nu se îndeplinesc nu este sfârșitul lumii. Putem milita pentru valori și lucruri în care credem, dar fără să îl agresăm pe celălalt, fiindcă este diferit de noi.

Haideți să recunoaștem, adevăratele războaie cu ceilalți se duc în primul rând pe alt front. În interiorul nostru. Întrebarea mea este – cum ieșim din acest război?

Poate am putea  începe prin a ne opri din fugă. A lua o gură de aer și a spune – ,, cu cine e de fapt acest război? Cu ei sau cu mine?’’. De multe ori vom observa că ceea ce vedem înafara  noastră nu este altceva decât o  reflecție a ceea ce se află în interiorul nostru…și ce-i drept, nouă nu ne prea place oglinda. Ne cam zgârie la ochi.

Dacă admitem de la început că adevăratul război este cu noi acest lucru înseamnă să dăm dovadă de curaj, de curajul de a ne afunda în interior și a ne iubi necondiționat. A iubi părțile acelea de care ne dorim cu orice preț să scăpăm – cele negative. Ne va tremura tot corpul numai la gândul acesta, pentru că am fugit atât de mult încât nici nu mai știm cum este să ne fie bine. Ne-am afundat atât de jos în abis, încât să ajungem acum la suprafață pare o nebunie….și totuși ce se întâmplă când mergem acolo? Acolo unde doare? Acolo unde fiecare parte din noi ne spune – ,,hei, uită-te și aici…hei, iubește-mă și pe mine’’. Oare e atât de greu să ne acordăm 5 minute din viață să ne spunem nouă cât de mult ne iubim, să ne luăm în brațe, să ne apreciem?

Poate că războiul nu se vindecă prin luptă și arme. Poate  că adevăratele războaie interioare se pot vindeca numai prin tăcere. Prin oprirea din fugă. Prin curajul de a fi atenți la ceea ce ne doare. Nu prin evitări, evadări și negare. Nu prin învinovățirile aduse celuilalt, ci prin privirea în ochi a vocii noastre critice…și iubirea ei în mod necondiționat.

Vă încurajez să fiți atenți la ceea ce doare. Poate azi pare că acele lucruri sunt niște cioburi de sticlă care vă taie, dar dacă aveți tăria să priviți mai atent veți vedea că acelea sunt adevăratele noastre diamante.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Sfat pentru selectarea modelelor:

Legat de ce spuneam anterior, aveți grijă să filtrați informația, să vă alegeți modelele cu claritate, să vă uitați în spatele unor măști. Priviți dacă valorile voastre se pliază pe omul dintr-o poziție de autoritate.

Eu pun cel mai mult preț pe autenticitate și progres. A veni să bați apa în piuă pe aceiași temă devine la un moment dat redundant…și nu dai dovadă de siguranță, ci doar de control…pe care ,cel puțin, pe mine una, mă lasă rece.

 

Sursă imagine 1 : https://www.caba.org.uk/help-and-guides/information/what-causes-conflict-your-home

Sursa imagine 2 : http://www.writerscafe.org/writing/KodaYamakura/987974/

Sursă imagine 3: https://www.caba.org.uk/

Sursă imagine 4: https://www.quickanddirtytips.com/

Cum să fii fluture?

Încă lucrez în terapie la problemele mele de anger management și control excesiv. Bineînțeles, descopăr frecvent lucruri noi. Deși am făcut progrese, pentru mine încă iubirea adevărată e un work in progress…și cred că pentru toți ar fi drăguț să fie. Bineînțeles, acesta este un deziderat și nu calea ultimă. Anyway, back to the story. Vorbeam de progres. E frumos când faci progrese în viață, când atingi acele obiective pe care ți le setezi, când simți cum fiecare clipă contează pentru că te îndrepți spre persoana care îți dorești să fii.

Eu una vreau să fiu fluture. Să îmi deschid aripile și să zbor…dar pentru asta am nevoie să renunț la a fi omidă…și încep încet, încet, să mă deschid, să îmi iubesc copilul interior, să îmi dau jos zidurile. Am încă multe probleme și nu sunt perfectă, dar hey, încerc, încerc în fiecare zi să fiu mai bună.

Cred că am un magnet pentru situații problematice (poate o fi vreun fel un fel de side effect de a fi la psiho, cine știe?) așa că mă ard de multe ori și învăț din greșeli. Doar suntem oameni, nu? Totuși, singurul mod de a progresa este prin a  face greșeli.

Voi vă amintiți cum eram învățați la școală că e o prostie să faci greșeli? În capul meu era ilogic. Păi doar…nu așa învățăm?

Și acum uitați unde suntem. Majoritatea avem acea nevoie de a fi perfecți, de a face totul la linie, de a nu dezamăgi. Inclusiv eu. Cred că îmi pot lua medalie de aur în perfecționism și critică excesivă. Dar hey, cum am spus, e okay, suntem oameni. Tragem o gură bună de aer, ne canalizăm forțele, ne întoarcem la maturitate și acceptăm iubirea de sine. Acceptăm că uneori nu putem face totul la linie, că procrastinăm, că o dăm în bară, că nu ne iese mărirea la facultate sau relația pe care am visat-o, că nu avem toate răspunsurile acum…și totuși încercăm, încercăm să fim mai buni.  Cred că uneori a încerca e cel mai admirabil lucru din lume. Doar progresul apare din încercare și eroare, apoi din ajustare și învățare.

Oare dacă greșim constant și ne adaptăm la fluxul vieții doar așa învățăm? Hmmm…asta e nou – să ne iubim pe noi, să fim imperfecți, să realizăm că de fapt imperfecțiunea ne face frumoși. Și noi care toată viața am crezut că perfecțiunea e dezideratul, acum se schimbă macazul? Și eu m-am întrebat același lucru când am început să fiu vulnerabilă ….dar sincer, cred că da. Cred că progresul se obține prin încercare – erorare. Doar așa reușești în viață? Asta e o întrebare bună de reflecție.

Oricum, e timpul pentru mine să devin fluture…așa că încep  să îmi iubesc greșelile și să văd frumusețea din ele. Încerc să nu mă mai critic de parcă aș fi cel mai mare dușman al meu, încerc să mă iubesc pe mine…și deși a fi fluture e un progres constant, îmi deschid aripile mult, mult și zbor de câte ori pot. Îmi e greu, dar încerc, încerc să fiu mai bună…doar nu suntem noi, oamenii, un work in progress?

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 1: https://www.picturecorrect.com/t

Sursă imagine 2: https://www.jccscpa.com/

Despărțire cu text universal

Disclaimer: Această poezie este un pamflet și trebuie tratată ca atare. (Totuși, mai spune-i inimii să nu mai bată greșit din când în când).

Ai trecut vreodată printr-o despărțire? Știu că probabil o să zici ,,DA’’, dar eu  mă refer la cea clasică. Mă refer la acele despărțiri când tu ești super anxioasă că el te-a trădat și îți faci zeci de mii de speranțe în cap despre relația minunată pe care o aveați și el sigur te iubește și se va întoarce pentru că tu ești un ursuleț adorabil și drăguț. Erați făcuți unul pentru celălalt…tu știi mai bine….tu știi mai bine ce simte el….tu ești în capul lui….tu știi că te vrea pe tine. Dacă aș avea un semn de stop ți l-aș pune în față, numai ca să vezi cum scrie ,,STOP’’.

Bate la ușă realitatea, cu prietenul ei creierul, care îți spune că tu cam…greșești. Fiindcă  el s-a despărțit de tine. Și pentru că suntem în ,,luna iubirii’’ (haha, de parcă iubirea de sine e doar în februrarie, nu tot anul) mi-am propus să fac haz de necaz cu această poezie care ilustrează toate vechile mele anxietăți…și nevoia mea ridicată de control…și lipsa mea de responsabilitate pentru gândurile obsesive.

Dragi bărbați, nu mă iau de voi, dar să fiu sinceră, un mic sfat, data viitoare, mai updatați-vă textele pentru despărțiri…sau sunați-mă să vă dau idei. Sigur găsesc câteva replici  de despărțire mai…amuzante (hmmm…poate ar trebui să fac o postare despre asta??). Friendly advice – când vreți să vă despărțiți de o femeie, măcar fiți autentici.

Dragi femei, nu mai fiți victime. Dacă totuși aveți depresie și ideație suicidară după vreo despărțire, consultați un psiholog. Sincer vorbind, lăsând gluma la o parte, problemele mentale nu sunt o joacă. Și vă rog, fiți responsabile. Știu că uneori bărbații pot acționa super stupid, dar honestly, și noi femeile acționăm impulsiv, în loc să ne respectăm nevoile și limitele. Deci e egal. Așa că deși e scrisă la feminin, poezia se referă la ambele genuri. Cred că mulți dintre noi trecem prin faze dinastea adolescentine (unii mai târziu în vârstă, dar e okay – flashback cu versiunea mea de 16,17,18, 19 și 20 de ani J)) ).

Sharing is caring…deci aici e, vă invit să citiți ,,despărțirile mele’’:

Cred…că există un fel de text universal de a te despărți de o femeie, varianta bărbați:

,,Eu nu mai simt nimic pentru tine…’’

Am auzit asta de la 4 tipi diferiți și ghici ce? Culmea…

Toți încă mai simțeau.

De parcă sentimentele îți dispar așa peste noapte, ca anestezia

O injectezi…și își face efectul.

Nu!

Sentimentele sunt pe un continuum…

Ne curg prin vene ca sângele, uneori le gustăm pe buze ca vodka

Înainte să ne trezim în pat, singure și goale

Pentru că prostul a uitat să-nchidă ușa-n urma lui.

Și ne e frig și teamă de tot

Tremurăm de parcă am fi oameni de zăpadă

Cu trupuri mici și plăpânde,

Inimi ce se zdrobesc și crapă

Piese de puzzle ce nu-și mai găsesc locul.

Cădem ușor, ușor în abis

Ne afundăm în alcool

Și ne dorim doar să uităm de tot ce s-anîntâmplat…

De parcă uitarea ar fi posibilă

Când persoana aia era universul și când a plecat a luat totul cu ea.

Și nu, nu promovez ideația suicidară,

Dar știu că dacă ai trecut printr-o despărțire cam vrei să….mori

Să uiți de viață, de existență, de tot…

Până și prietenii sunt fraieri că nu te lasă singur,

Să îi scrii o scrisoare să îl duci pe…

Drumul cel bun.

,,Care drum, frate? Care drum?’’

Pentru că doare și plângi și îți curg lacrimi și te gândești

Mi-aș dori să îmi scot inima din piept,

Să o pun lângă mine la un pahar de vodkă și să îi spun:

,,Ce proastă ești!!!

Fraiero, vine altu’

Și dacă el vrea să se f**ă

Lasă-l,

Măcar nu-ți f**e ție ritmu’ și creierii, ratatu.

Bă, ce-i drept:

,,Mai dulce-i p**da ca alcoolul,

Așa că…nu comentez.

Încerci să te ridici zicând

,,Hai, inimă, că poți, mai bate altă dată

Nu juca teatru,

Că rănile se vindecă.

Încerci doar să îți sugrumi cenușa din interior,

Să nu mai plângi ca disperata…

Și nu merge!!!

Inimă, ești defectă.

Încerc să mor și tu mă faci să trăiesc,

Să simt,

De ce?

,,Mai dute d**cu’’

Semnat capu’.

P.S: Pentru toți tipii dina viața mea cu care am avut ceva ,,chestie’’ mersi, mersi că m-ați făcut să gândesc irațional și să mă enervez. Acum are lumea cu ce rezona, iar eu am de ce râde. Bonus, am devenit cea mai bună versiunea mea din cauza asta. Vă sunt etern recunoscătoare (eu și cititorii) . Vă îmbrățișez dulce.

P.S 2: Am  un amic  care a contribuit cu 1 vers la această creație literară și pe această cale vreau să îi mulțumesc. Thanks for the inspiration 🙂

P.S 3: Îi mulțumesc mult amicei mele care m-a determinat să urc pe scenă cu poezia. A rămas așa de suflet pentru mine.

Până data viitoare, nu uita-ți să vă despărțiți universal (glumesc). Aveți grijă de voi și faceți haz de necaz că nu strică. Lumea e shit și așa, nu e nevoie să o faceți voi mai sumbră.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 1 și 2: /www.someecards.com/

Surșă imagine 3: http://fabafter40.tumblr.com/

Ce înseamnă să fii femeie?

Sursă imagine: https://freebiemom.com

Dragă femeie,

Poate ai fost crescută în puf. Poate de când erai mică urmăreai desene cu prințese și te jucai cu păpuși Barbie. Poate ai avut la un moment dat acea concepție învechită că va veni într-o zi eroul să te salveze de la propria ta suferință. Așa că ai așteptat ani întregi prințul pe cal alb, să te ia din turn ca pe Rapunzel, să te sărute ca pe Albă ca Zăpada. E probabil să greșesc – tu ai vrut să fii Frumoasa din Pădurea Adormită, să vină doar prințul să te sărute ca să te trezești din somn, să vezi că ai din nou palatul și servitorii și familia perfectă…iar apoi nunta de vis și cea mai fericită viață din Univers. Frumos, nu am ce spune. Aceste vise sunt minunate, atâta timp cât le ții în paginile unei cărți sau le vezi pe ecranul de cinema. Doar că tu le-ai adus în realitate, iar acum te-ai pierdut pe drum. Ai uitat un lucru – în lumea reală nu există prințese care au nevoie să fie salvate. În lumea reală tu ai devenit o femeie neajutorată, o victimă a sorții care nu e în stare să se pună pe propriile picioare. Altfel spus, ai trăit nefericită ani întregi, fiindcă ai crezut cu desăvârșire că prințul te va salva. Și ghici ce? Ai avut dreptate – el a venit și te-a salvat pentru o perioadă. Doar că prințul tău s-a dovedit a fi o persoană cu mai multe probleme psihologice decât tine ….și așa v-ați prins amândoi într-un dans în care propria relație era mai  mult un cabinet de terapie decât orice altceva. Tu ai fost victima, iar el salvatorul….iar uneori ați mai rotit rolurile, ca să nu vă plictisiți. Cât de frumos, nu? Doar  că nu v-ați oprit aici. Negarea ta asupra realității a declanșat abuzuri emoționale și verbale, uneori poate chiar fizice și sexuale – răni care nici măcar trecerea timpului nu le va vindeca vreodată, ci doar tu și tăria de caracter. Îți place visul tău, prințeso? Mie una să știi că nu.

Dacă vrei să fii fericită, renunță la aceste povești pline de suferință, la acești bărbați cu o grămadă de probleme psihologice și trăiește o viață nouă. Creează o altă poveste. Dacă tot îți plac prințesele Disney măcar fi ca Mulan. Ea reprezintă o femeie adevărată și curajoasă care și-a ridicat vocea pentru poporul ei. Nu a așteptat să vină prințul pe cal alb să o salveze, s-a deghizat în bărbat si a plecat la război, să lupte pentru lucrurile în care credea. Mai vrei exemple de femei puternice? Uită-te la Wonder Woman, e un film mai recent.

Dacă totuși îți place seria Disney încearcă Frozen, Brave sau Leap. Exemplele de acolo sunt mai aproape de adevăratele femei ale generației noastre. Ele pavează drumuri pentru lucruri noi, sunt pe cât de sensibile pe atât de curajoase.

O să îți povestesc ceva din viața mea, ca să îți faci o idee mai ,,reală’’ despre viziunea mea legată de a fi femeie:

,,Eu am crescut uitându-mă la desene cu supereroi și mereu am crezut că merit mai mult în viață decât o simplă relație în care să discut despre nimicuri toată ziua, să fac sex și de mâncare. Mereu am simțit în interiorul meu că am ceva de obținut în viața aceasta, că am o chemare mai mare decât mine pe care mi-ar plăcea să o urmez. Pentru mine asta înseamnă să fii femeie, să te ridici și să lupți pentru visele tale, să renunți la acea fantezie cum că exteriorul te va salva de toate durerile și să îți asumi responsabilitatea pentru faptele tale. Spun asta fiindcă am fost o victimă destul timp și am realizat că nu va veni nici un erou să îmi pună viața la punct, ci doar eu o puteam face…iar un bărbat în viața mea nu ar trebui să reprezinte fiecare suflare, ci o persoană lângă care pot pava un drum, cineva care să aibă valori și viziuni comune cu mine. Altfel spus, un bonus la viața extraordinară pe care o am deja. Recunosc, încă nu am cunoscut persoana potrivită, dar poate aceasta e și ideea poveștii. Cred că nu e nevoie să îl cunosc pe el azi, ci cred că e nevoie să mă regăsesc pe mine. Să știu ce vreau și cine sunt.’’

Îmi plac fanteziile, dar când ajung să îmi distrugă realitatea, fiindcă negarea îmi astupă vocea interioară atunci avem o problemă. Cred că a fi femeie are multă legătură cu a face ce simți, dar a și gândi înainte. Nu e ca și cum ,,simt că îl iubesc’’ și mă duc mâine într-o relație toxică în care mi se spune că sunt de vină pentru fiecare problemă care mi se întâmplă.

Cred că e important să vezi cum te simți lângă acea persoană, să vezi dacă îți inspiră pace și siguranță sau te face să fugi în cealaltă direcție. Contează să observi dacă viziunile voastre despre viață coincid sau nu. Cred că e important să fie un echilibru între minte, trup și suflet, iar atunci vei știi că faci alegerea bună…pentru că persoana care ține la tine cu adevărat îți va demonstra acest lucru și nu va lăsa loc de dubii. Nu se va speria de autenticitatea și puterea ta feminină, ci va fi acolo, încercând să te susțină…și cel mai important va avea și el propria viață pusă la punct. Cred că acest lucru înseamnă o relație sănătoasă. Nu când intrăm în tot felul de roluri și apărări doar ca să nu îl pierdem sau ca să ne salveze. În acest caz nu vorbim despre iubire, ci despre dependență și control.

Așa că, întorcându-mă la ce spuneam la început -,,dragă prințesă, trezește-te la realitate’’. Nu ești într-un film Disney. Să ai pretenția ca cineva din exterior să fie responsabil pentru tine e o jignire la integritatea ta de femeie. Ridică-te și luptă pentru visele tale. Fă ceea ce îți dorești. Ai grijă de tine. Iubește-te. Construiește-ți viața așa cum crezi de cuviință. Fă ceea ce te face cu adevărat fericită. Acum, tu ești propriul erou, nu victima care are nevoie de un salvator….. sau ,mai grav, terapeutul întregii lumi. Regăsește-te pe tine și îți garantez că orice îți dorești se va îndeplini.

 Ia pixul sau creionul în mână și scrie-ți povestea. Scrie-o frumos și scrie-o bine…fiindcă ghici ce? E povestea ta.

Mult succes!!

Cu mare drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 2: https://www.elle.com

Sursă imagine 3: https://www.commonsensemedia.org/

Sursă imagine 4: https://saltybison.com