Cum e cu iertarea aceasta?

 

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

 

Dragi cititori,

Mi-a fost dor de voi. Sper că și vouă de mine. 🙂 Astăzi mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre iertare, așa că, vă rog, luați aer în piept, conectați-vă cu autenticitatea din voi și haideți să începem.

Iertarea e un cuvânt greu pentru mine, este în acest fel deoarece de abia acum încep să îl folosesc. Sper să nu vă imaginați  ,,înainte nu știa cuvântul”. Din contră, îl  știam mult prea bine, la nivel intelectual. Eu consideram – ,,am iertat mulți oameni” -, dar în interior eram încă prinsă în furie și negativitate. Credeam că înțelegerea rațională a situației îmi aduce automat iertarea, însă de cele mai multe ori realitatea nu e exact cum ne dorim noi.

Ei bine, vedeți voi, cu iertarea nu prea funcționează minciunile. Nu merge să ne blocăm în mintea noastră. De aceea ne este greu. Iertarea are loc la nivel emoțional, nu la cel intelectual. Mi-a luat mult să înțeleg cu adevărat acest lucru. Mi-a luat mult să simt.

Ieri, însă, a fost prima mea zi în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, iar acest lucru m-a făcut liberă.

Ajungând la cămin am realizat cum tot corpul meu simte fiecare lucru mărunt. Am realizat cât de multe blocasem prin refuzul meu de a ierta un om. Am  înțeles cum fiecare sentiment curge la fel ca picăturile de apă. A fost magic, dar nu pentru că cineva din exterior ar fi făcut ceva, ci fiindcă în interiorul meu am simțit că sunt pregătită să las trecutul în spate.

Încă învăț cum e cu iertarea aceasta. Uneori îmi e greu, dar încerc să fiu mai bună și să îmi urmez valorile. Încep să înțeleg încet, încet cât de important este să îmi spun povestea – din iertare, nu din ură.

Câteva concluzii pentru tine 

Iertarea e o călătorie, e o reflecție, un drum. Nu consider că există nicio destinație, doar opriri pe potecă. Dintre acestea aș dori să le menționez pe următoarele – furie, durere, ură, , adevăr, vulnerabilitate, empatie,  identitate, iubire, înțelegere, oameni minunați, libertate, pace cu tine. Sună frumos, nu-i așa? Oriunde ai fi în călătorie, îmi doresc să știi că orice emoție pe care o simți e în regulă. Nu e nevoie să fii altundeva decât în locul în care te afli azi. Poate îți va lua câțiva ani să ajungi la libertate sau poate mai puțin. Nu contează. Trăiește tot. Cu fiecare zi în care faci pași spre a fi liber se mai ia o pietricică din sufletul tău.

Simte. Simte tot ce poți și cât poți. Simte fiecare emoție în propriul corp și respiră. Lasă emoțiile să curgă, să fie ca valurile mării în interiorul tău. Acceptă-le și iubește-te pe tine oricum.

Un alt sfat pe care îl pot da este să ai curaj. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și când genunchii îți tremură și vocea ta pare că dispare. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și cu lacrimi în ochi. Deschide-ți povestea din propriul suflet, iar apoi, când ești pregătit, împărtășește și cu ceilalți. Ai o voce, folosește-o pentru a schimba lumea.

Înțelege că nu toți sunt la același nivel cu tine și uneori nu vor înțelege schimbările prin care treci. E în regulă. Simte empatie pentru fiecare om și uită-te în spatele celor care te rănesc. Vei descoperi povești de viață care e posibil să îți absoarbă din ura pe care o ai.

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

P.S: Drept resurse suprimentare vă recomand aceste 2 articole minunate

https://experiencelife.com/article/the-art-of-forgiveness/

http://www.aspiremag.net/forgiveness-the-key-to-healing-and-happiness/#.XDnA5tUzapo

Mult succes! Te îmbrățișez și te felicit că ai curajul să pășești pe acest drum.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Advertisements

Putem întoarce timpul? – O reflecție despre 2018

 

,,Poate nu am reușit să întorc timpul, dar am reușit un lucru – să fac pace cu mine.”

Prin această postare pe blog îmi fac o promisiune mie – promisiunea că voi fi o persoană mai bună în 2019, că voi crea o nouă poveste, că voi trăi mai mult în prezent și că voi încerca să inspir lumea la a duce o viață liberă de tiparele învățate în trecut.

Mi-am dat seama recent că și dacă înțeleg ceva în mod rațional, acest lucru nu înseamnă că am făcut pace cu trecutul. Mi-am petrecut luni întregi gândindu-mă care este cu adevărat realitatea, iar până la urmă, inevitabil am descoperit adevărul. Cred că așa se întâmplă când sapi destul de adânc, nimic nu îți mai poate fii ascuns. Așteptarea mea a fost ca odată ce înțeleg un lucru să fac și pace cu el, doar că , vedeți voi, nu s-a întâmplat chiar așa. Mintea mea a găsit noi tertipuri de a mă prinde în vechea poveste, de a mă face să caut informații noi pe aceiași temă. Cu alte cuvinte, o mască diferită, dar același lucru – o obsesie de a înțelege ceva și de a mă gândi constant la lucruri. Atunci, dacă nici măcar înțelegerea situației nu ne mai scapă dintr-un cerc vicios de gândire excesivă, ce e de făcut? Vă pot spune ce am încercat eu să fac – să întorc timpul.

Ce aș fi putut încerca în schimb (ceva mai puțin imposibil 😉 ) – să renunț la vechea poveste. Să renunț la lucrurile de care credeam că am nevoie la fel ca aerul pe care îl respir. Uneori e nevoie doar să ,,Let it go’’ ca în cântecul lui Demi Lovato.

Apoi, aș fi putut crea o nouă poveste în care să refuz să mă mai asociez cu persoana care ar fi spus sus și tare da, da anumitor lucruri precum victimizarea proprie, relații toxice, scuze, oameni distructivi, procrastinare și altor o mie de alte acțiuni care nu mă defineau drept omul care îmi doream să fiu.

Acum, după câteva luni de terapie, sunt aici. Drept să vă spun, a fost o luptă, o luptă cu mine și umbra mea, dar mă simt în sfârșit liberă.  A fost greu? Da, extrem de greu să îmi îmbrățișez umbra și să învăț să mă iubesc pe mine…și totuși eu consider că am reușit.

Urmează concluzia mea pentru acest an, fiindcă punând lucrurile în balanță am simțit nevoia să adun într-un tot unitar ce am trăit. Obsedată de-a dreptul de a schimba trecutul vă pot spune că am eșuat, dar măcar, am eșuat cu stil. Știți doar, ca în emisiune – ,,Bravo, ai stil’’.

Concluzia mea: Poate nu am reușit să schimb trecutul, dar am putut schimba ceva – m-am schimbat pe mine, am învățat, am crescut împreună cu oameni minunați care mă iubesc enorm și cărora le mulțumesc pentru că sunt mai mult de jumătate din inima mea. Am reușit să trec peste greutăți și să fiu unde sunt azi. Nu, nu sunt nici ,,Wonder Women” , nici ,,Oprah Winfrey” , dar sunt Mădălina Dan și am un plan pentru viața mea.

Mulți oameni s-au pierdut pe drum în 2018, au rămas doar fantome în inima și mintea mea. Uneori mai bat la ușă și mă gândesc la ei, dar știu că fiecare alege viața pe care și-o creează. Eu am ales să mă iubesc pe mine. De alții nu pot spune mai mult, prefer să mă abțin. Le urez numai bine. Da, nu am dat timpul înapoi, nu suntem în ,,Harry Potter” sau în ,,O buclă în timp” , dar poate nu avem nevoie de acea magie. Cred ca avem cu toții destulă magie în interiorul nostru și în 2019 o să folosesc acea magie să creez, să creez o lume mai bună pentru mine și pentru oamenii pe care îi iubesc. Cât despre restul le urez doar bine, fiindcă lumina din mine m-a învățat un lucru important – să iert, să iert pentru a-mi fi mie mai bine. Am învățat să trăiesc în pace, fără a schimba oamenii.

Să aveți un an nou plin de bucurie și tot ce vă doriți.

P.S: Anumite pasaje din această postare sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare. (acolo la ,,Bravo, ai stil’’ mă refer)

Cu mult drag,

Mădălina Dan