Vocea ta contează!

 

Dragă cititorule,

Dacă stai închis în camera ta, ținându-ți gura închisă ori de câte ori vezi nedreptate în lume sunt aici să îți spun că vocea ta contează. Poate nu crezi asta acum. Poate nu crezi că ești destul de puternic să schimbi ceva. În fond, cine ești tu? Doar un umil cititor.

Ei bine, eu țin să te contrazic. Ești un model pentru cei din viața ta – pentru prieteni, pentru familie, pentru oamenii pe care îi iubești cel mai mult. De fiecare dată când îți spui opinia, tu schimbi o lume. Uneori poate fi lumea ta, alteori poate fi a celor din jur.

Cine ești tu să schimbi lumea? Mi-aș dori să îmi spui, în fiecare zi în care vorbești cu cineva despre facultate, când ajuți la un proiect, când îi zâmbești unui necunoscut de pe stradă care pare trist. Ar fi drăguț să ne redefinim conceptul de ,,schimbarea lumii’’. Nu e necesar să alterăm universul ca să fim fericiți. Fiecare putem schimba bucățica noastră.

Acum ai putea să îmi dai următorul argument: ,, bine, dar îmi e frică’’….și sinceră să fiu mă bucur, fiindcă și mie îmi e frică. Îmi e frică de fiecare dată când scriu, îmi e frică atunci când încerc ceva nou, îmi e frică să nu greșesc cu încrederea în visele mele.

De multe ori am crezut că frica e tocmai semnul divin care îmi spune să renunț. De la o vreme, am început să consider frica drept prietenul care îmi spune: ,,Nu te opri! Mergi în direcția bună’’. Oare nu ieșirea din zona de comfort ne arată cum trăim?

O să îți dau un exemplu din viața mea. Fac voluntariat de un an și mi-a fost mereu frică să vorbesc, deși știam câte idei creative am pentru activitățile cu copiii. Vineri a fost prima mea zi când am propus o activitate. În autobuz tot drumul m-am gândit cum să renunț, deoarece ,,se vedea clar că nu mă pricep’’. În fond, cine eram eu să încerc ceva nou?.

Când a venit momentul să explic ce avem de făcut simțeam că nu mai am voce. Mă gândeam doar cum o voi da în bară.

Ghiciți ce? După aceea activitate copiii erau atât de fericiți încât mi s-a umplut inima de bucurie. O prietenă de a mea mi-a mulțumit, deoarece a putut să scoată la iveală partea creativă din ea. Coordonatoarea mi-a mărturisit că e încâtată de ideile mele și aș putea veni cu alte propuneri pe viitor.

Urcând spre cămin, cu desenul în mână, mă gândeam așa: ,,Vezi Mădă? Voiai să renunți. Ce spui acum?’’. Doar zâmbeam, ținând în mână acea piesă de artă – dovada vie că frica e un semn bun.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi renunțat din frică? Dacă aș fi dat mai tare volumul în căști, doar ca să nu aud vocea din interiorul meu care strigă ,,Mădă, tu poți să faci ceva!’’?

Îmi e și mie frică, iar dacă mă întrebați de câte ori vreau să renunț la visele mele răspunsul este – în fiecare zi. Doar că nu o fac. Nu o fac pentru că eu cred în ceva mai puternic decât mine. Poate în Dumnezeu, în univers sau în destin. Cine știe? Nu o fac pentru că mi se frânge inima când văd nedreptatea lumii, știind clar că pot schimba ceva. Am speranța mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. O să decid să cred în ea și când o să fiu cel mai jos, doar din durere se nasc lucruri extrem de frumoase. Cred că fiecare are o chemare și suntem cu toții aici să facem lumea un loc mai bun. Eu poate nu reușesc mereu, dar încerc.

,,Uitați-vă la ea, ne zice să ne urmăm visele, să nu ne fie frică atunci când e perfectă și are totul’’. E posibil să aveți tendința să spuneți aceste lucruri. Țin să vă atenționez – nu e deloc așa. Nu am totul. Am doar speranță în inimă. Am vulnerabilitatea și curajul să împărtășesc cu voi faptul că viața e grea, iar eu știu acest fapt. Uneori poate mi-aș dori să fie mai ușoară, dar atunci, unde ar fi farmecul? Nu e nevoie să existe o cale pentru toată lumea. Poate unii din noi e nevoie să ne pavăm una doar a noastră. Poate unii din noi e necesar să suferim mai mult ca alțiii, să iubim altfel, să iubim mai bine, să avem alte speranțe pentru viitor. Poate unii e nevoie să fim autentici, chiar dacă suntem diferiți de restul. Poate acest lucru nu e un blestem, ci o binecuvântare….fiindcă ființa noastră cu o voce mică și înăbușită, speriată să vorbească, plângând între 4 pereți este chiar cea care poate schimba lumea.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

P.S: Dacă te gândești să renunți la ceva în care crezi mai așteaptă. Mai așteaptă o oră, o zi, o lună. Dăți timp ca să afli dacă acel lucru nu e făcut pentru tine sau doar tu crezi într-un moment de panică că nu ești făcut pentru el….când de fapt poate fi adevărata ta chemare…să schimbi lumea.

Advertisements

De ce e importantă iubirea de sine?

Sursa imaginii: https://yogadigest.com/

 

Această postare e pentru toți cei care vor să facă un bine în lume și ajung să se rănească pe sine. Inima mea e cu tine, unicorn drag. Multe îmbrățișări și te rog nu uita niciodată – ,,iubirea de sine e cea mai importantă’’:

,,Ai avut respect și bun simți față de toată lumea. Ai ajutat. Uneori te-ai sacrificat pe tine încercând să îi salvezi pe ceilalți. Ai iubit și ai sperat. Din păcate, motivele tale nobile nu au fost recompensate cu bucurie, ci doar cu critică și multă durere. Unicorn drag, tu ți-ai făcut binecunoscuta meserie de salvator, cea pe care ai învățat-o de când erai mic, cea care a fost recompensată în familie. Nu știai mai mult. Erai doar un copilaș plăpând ce încerca să își iubească părinții, să îi salveze de la necazurile lor. Ai făcut tot ce puteai ca să fie bine, iar pentru că inimile nu s-au reparat ai ajuns la concluzia că ești vinovat, chiar și atunci când nu erai. Așa că ai crescut, iar cu inima ta din aur strălucitor ai vrut în continuare să salvezi lumea. Ai încercat să repari prietenii, relații, să eviți certuri, doar, doar să fie totul bine de data aceasta.

Ai iubit atât de mult lumea încât inima ți s-a rupt de zeci de ori. Ai crezut că iubirea vindecă totul, însă iubirea nu putea vindeca exteriorul, ci doar interiorul tău.

Ai fost dezamăgit și abandonat, la fel ca în trecut. De data aceasta, rănile s-au adâncit și mai mult, iar uneori ai simțit că îți pierzi speranța. Uneori ai simțit că nu mai există nimic bun în lume, că ești doar tu și umbra ta, singuri într-un colț, încercând să înțelegeți cum poate fi așa de crudă umanitatea.

Unicorn drag, îmi doresc azi să înțelegi un lucru foarte important pentru viața ta. Poate la început o să te doară, la fel cum e cu fiecare adevăr, dar pe termen lung o să te ajute să iei o decizie înțeleaptă.

Îmi doresc să înțelegi că meriți tot ce e mai bun. Îmi doresc să înțelegi că nu toată lumea e capabilă să simtă la fel ca și tine. Unii sunt lipsiți de valori și integritate. Alții nu au inteligența emoțională de care dai tu dovadă. O mare parte nici măcar nu știu ce înseamnă respectul, așa că nu vor fi capabili să ți-l ofere. Uneori vei fi singura persoană minunată de la masă, singura persoană inteligentă și plină de viață – nu te schimba. Fii tu, fii curajos, unicorn drag. Dacă rămâi autentic porțile ți se vor deschide și vei avea o viață frumoasă. Totuși, eu te încurajez să rămâi tu nu pentru câștiguri materiale, ci pentru că ai niște valori în care crezi cu tărie.

Ridică-te de la masă dacă simți că nu ți se oferă respectul, grija, empatia și autenticitatea de care ai nevoie. Ridică-te cu bun simț. Fă-o pentru tine, nu pentru ceilalți. Fă-o pentru că nu meriți suferință, minciună și manipulare. Meriți iubire. Unicorn drag, iubește-te pe tine și nu uita, indiferent de cine te rănește, tu meriți fericire.

P.s: Vă rog nu o dați în narcisism că nu e cazul. Vorbim de iubire de sine sănătoasă.

Te îmbrățișez cu căldură,

Mădălina Dan

 

Haideți să fim mai…oameni!

 

Scriind în caietul de valori zilele acestea, am constatat că vreau să devin mai feminină. Ce însemna mai feminină în ochii mei? Printre lucrurile notate în caiet le-am remarcat pe următoarele: a mă conecta cu propriul corp, a seduce, a fi empatică și plină de compasiune, a fi grijulie, a mă îmbrăca sexy, a fi mai aproape de oameni, a fi o carte deschisă, a fi vulnerabilă. Nu mă întrebați ce s-a întâmplat. Am făcut brainstorming. După cum observați, există o parte de obiectificare a femeii care nu mă caracterizează. Cealaltă parte e asociată cu grija excesivă și mă descrie chiar prea mult. De unde aceste idei totuși? Reflectând puțin la viață și vizionând documentarul ,,The mask you live in’’ care distruge ideile despre masculinitate, am constatat faptul că societatea îmi crease niște așteptări despre ce înseamnă ,,a fi feminină’’. Multe dintre ele nici nu mi se potriveau. Nicăieri nu apărea la feminitate – puternică, rațională, gândire critică. Nu,nu – acestea sunt atribute masculine, cică.

Violență, agresivitate, lipsă de sentimente – doar ești bărbat, nu? Grijă excesivă, iubire necondiționată, ține-ți gura închisă și înghite, doar ești femeie, nu? Ai grijă de copii, el aduce banii în casă. Niște lucruri atât de tradiționale încât societatea de astăzi nici măcar nu se mai pliază pe ele, dar cumva noi am fost condiționați să le credem. Undeva, în subconștient, sunt acolo și ne conduc. Se pare că nu am avansat prea mult dacă obiectificarea femeii e încă prezentă, dacă bărbații  consideră că a vorbi despre sentimente e greșit, dacă femeile își văd viitorul stând la cratiță și având grijă de copii.

Cu toate acestea eu una sunt pozitivă pentru viitor. Sunt pozitivă pentru că există oameni care lucrează la conștientizarea celorlalți asupra acestor lucruri distructive pe care le creează așteptările sociale. Bine,bine, dar acum noi nu avem acces la acești oameni. Corect. Așa că m-am gândit să vin eu cu câteva soluții- cel puțin de moment.

Pentru început e important să conștientizăm bula în care ne aflăm și să o spargem. Să trecem puțin de aceste atribute de ,,masculinitate’’ și ,,feminitate’’ care nu ne definesc, să fim în schimb oameni. Să fim autentici, fără măști puse de alții fiindcă așa dă bine. Ce înseamnă acest lucru? M-am gândit să vă dau un exemplu din viața mea- ca să fie mai simplu:

,,Eu vorbesc cu oricine despre sentimente. Nu am făcut niciodată distincții așa clare între bărbați și femei fiindcă am considerat că fiecare are un suflet și undeva fundamental toți suntem la fel, chiar dacă anatomic suntem puțin diferiți. Adică nu vrea orice om să fie fericit în viață? Să aibă conexiuni reale cu ceilalți? Să își urmeze visele? Să se cunoască pe sine? Culmea că în aceste întrebări existențiale nu se mai trage linie între bărbat și femeie. Când ne întrebăm ce ne dorim de la viață ne întrebăm toți, fără să mai ținem cont de genuri și constructe sociale. Poate după întrebarea respectivă își bagă un pic societatea gheara când ne dă răspunsul, dar ține de noi ce acceptăm.’’

Dacă vă puteți raporta la ceilalți așa atunci a-ți câștigat deja enorm.

Cum să faceți acest lucru?

Întâi de toate consideră-te om. Nu femeie sau bărbat, ci om. Uită-te la persoana de lângă tine ca la un om cu vise, speranțe, sentimente, probleme existențiale, valori, cu o identitate și o personalitate unică. Scapă de aceste idei precum femeile sunt sensibile si bărbații sunt duri (eu am cunoscut bărbați mai sensibili decât femeile și femei mai dure ca bărbații!!!). Apoi privește-te pe tine ca pe un om și trăiește-ți viața în funcție de propriile valori și standarde, nu în funcție de ce îți spun prietenii sau societatea că ar trebui să obții sau să fii. Nu există ceva ce ,,trebuie’’. E doar un lucru creat în mintea ta care să te controleze.

Uită de ,,man up’’, trebuie să fac sex să fiu tare, să nu îmi arăt sentimentele ca să fiu acceptat. Cei care nu te acceptă pe tine și modul tău de a fi nu îți sunt de fapt prieteni. Distrugându-ți autenticitatea pentru niște constructe sociale, pe termen lung nu obții iubire, ci doar durere.

Iar tu, femeie drăguță, uită de prințesele Disney și Făt Frumos pe cal alb. Trăiești în realitate, nu în povești. Nimeni nu îți datorează să fii salvată.. Dacă crezi că a fii femeie înseamnă să fii salvată de un bărbat atunci greșești. Trezește-te un pic la realitate că poți și tu să schimbi un bec, să bați un cui sau chiar să gândești critic. Nu ești o incapabilă. Mai mult, nu te-ai născut nici să stai la cratiță, nici doar să crești copii, în caz că nu știai îți spun eu asta – cunoaște-te pe tine.

Cum ziceam – să fim mai oameni, indiferent dacă suntem bărbați sau femei, doar în final scopul e același la ambele genuri – să creem o lume mai bună pentru toți.

Cu mult drag,

Mădălina Dan.

Dislocarea sufletului de prezent

Sursa imaginii: youtube.com

 

A nu fi prezent înseamnă să îți disloci sufletul de realitate, să îți lași rănile să se vindece fără a le integra în ceva universal. Să le permiți cicatricilor să respire fără a le iubi. A nu fi prezent e echivalent cu a muri în fiecare zi când tu consideri că trăiești. Astfel îți pierzi viața, paradoxal chiar trăind-o. A nu fi prezent înseamnă moarte spirituală. Lipsa prezenței distruge posibilitatea de a trăi viața așa cum e ea – plină de aventură, mister, incertitudine, iubire, pace și durere. Un cumul de emoții. A nu fi prezent te îndepărtează fără să vrei de aceste lucruri și indirect de Dumnezeu, fiindcă îmbrățișarea  momentului actual face diferența dintre un om vulnerabil care își acceptă imperfecțiunile și o păpușă manipulată de exterior. Prezența ne deschide inima, pe când acțiunile inconștiente și mecanismele de apărare o închid. Lucrurile bune se transformă în armuri care determină narcisism, iar apoi răzbunare pe toți cei care ies de sub bula noastră de control. Prezența ne schimbă, pe când trecutul ne ține în zona de confort. Prezența iubește, inconștiența sădește ură în oameni. Prezența oferă libertate, inconștiența manipulează și fură din ea. Prezența, la fel ca și dragostea, atinge graduri înalte ale existenței, având o dimensiune transcendentă. Alături de omul prezent vei găsi întotdeauna adevăr, înțelegere și înțelepciune. Vei fi inspirat. Vei simți ca și cum te întorci în sfârșit acasă după un drum lung, după o călătorie spirituală în care ai rătăcit mult prea mult pe poteci închise, pline de întuneric. Casa ta e acum făurită din porți de suflet, din lumină strălucitoare, aur și multă dragoste. Porțile sunt făcute din bucăți imperfecte, iar nucleul casei e identitatea ta pe care acum ai regăsit-o.

Cu multă dragoste,

Mădă

P.S: Pentru cei care își doresc să aprofundeze mai mult această temă recomand cartea ,,Puterea Prezentului” scrisă de Eckhart Tolle, precum și următorul filmuleț: