Vocea ta contează!

 

Dragă cititorule,

Dacă stai închis în camera ta, ținându-ți gura închisă ori de câte ori vezi nedreptate în lume sunt aici să îți spun că vocea ta contează. Poate nu crezi asta acum. Poate nu crezi că ești destul de puternic să schimbi ceva. În fond, cine ești tu? Doar un umil cititor.

Ei bine, eu țin să te contrazic. Ești un model pentru cei din viața ta – pentru prieteni, pentru familie, pentru oamenii pe care îi iubești cel mai mult. De fiecare dată când îți spui opinia, tu schimbi o lume. Uneori poate fi lumea ta, alteori poate fi a celor din jur.

Cine ești tu să schimbi lumea? Mi-aș dori să îmi spui, în fiecare zi în care vorbești cu cineva despre facultate, când ajuți la un proiect, când îi zâmbești unui necunoscut de pe stradă care pare trist. Ar fi drăguț să ne redefinim conceptul de ,,schimbarea lumii’’. Nu e necesar să alterăm universul ca să fim fericiți. Fiecare putem schimba bucățica noastră.

Acum ai putea să îmi dai următorul argument: ,, bine, dar îmi e frică’’….și sinceră să fiu mă bucur, fiindcă și mie îmi e frică. Îmi e frică de fiecare dată când scriu, îmi e frică atunci când încerc ceva nou, îmi e frică să nu greșesc cu încrederea în visele mele.

De multe ori am crezut că frica e tocmai semnul divin care îmi spune să renunț. De la o vreme, am început să consider frica drept prietenul care îmi spune: ,,Nu te opri! Mergi în direcția bună’’. Oare nu ieșirea din zona de comfort ne arată cum trăim?

O să îți dau un exemplu din viața mea. Fac voluntariat de un an și mi-a fost mereu frică să vorbesc, deși știam câte idei creative am pentru activitățile cu copiii. Vineri a fost prima mea zi când am propus o activitate. În autobuz tot drumul m-am gândit cum să renunț, deoarece ,,se vedea clar că nu mă pricep’’. În fond, cine eram eu să încerc ceva nou?.

Când a venit momentul să explic ce avem de făcut simțeam că nu mai am voce. Mă gândeam doar cum o voi da în bară.

Ghiciți ce? După aceea activitate copiii erau atât de fericiți încât mi s-a umplut inima de bucurie. O prietenă de a mea mi-a mulțumit, deoarece a putut să scoată la iveală partea creativă din ea. Coordonatoarea mi-a mărturisit că e încâtată de ideile mele și aș putea veni cu alte propuneri pe viitor.

Urcând spre cămin, cu desenul în mână, mă gândeam așa: ,,Vezi Mădă? Voiai să renunți. Ce spui acum?’’. Doar zâmbeam, ținând în mână acea piesă de artă – dovada vie că frica e un semn bun.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi renunțat din frică? Dacă aș fi dat mai tare volumul în căști, doar ca să nu aud vocea din interiorul meu care strigă ,,Mădă, tu poți să faci ceva!’’?

Îmi e și mie frică, iar dacă mă întrebați de câte ori vreau să renunț la visele mele răspunsul este – în fiecare zi. Doar că nu o fac. Nu o fac pentru că eu cred în ceva mai puternic decât mine. Poate în Dumnezeu, în univers sau în destin. Cine știe? Nu o fac pentru că mi se frânge inima când văd nedreptatea lumii, știind clar că pot schimba ceva. Am speranța mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. O să decid să cred în ea și când o să fiu cel mai jos, doar din durere se nasc lucruri extrem de frumoase. Cred că fiecare are o chemare și suntem cu toții aici să facem lumea un loc mai bun. Eu poate nu reușesc mereu, dar încerc.

,,Uitați-vă la ea, ne zice să ne urmăm visele, să nu ne fie frică atunci când e perfectă și are totul’’. E posibil să aveți tendința să spuneți aceste lucruri. Țin să vă atenționez – nu e deloc așa. Nu am totul. Am doar speranță în inimă. Am vulnerabilitatea și curajul să împărtășesc cu voi faptul că viața e grea, iar eu știu acest fapt. Uneori poate mi-aș dori să fie mai ușoară, dar atunci, unde ar fi farmecul? Nu e nevoie să existe o cale pentru toată lumea. Poate unii din noi e nevoie să ne pavăm una doar a noastră. Poate unii din noi e necesar să suferim mai mult ca alțiii, să iubim altfel, să iubim mai bine, să avem alte speranțe pentru viitor. Poate unii e nevoie să fim autentici, chiar dacă suntem diferiți de restul. Poate acest lucru nu e un blestem, ci o binecuvântare….fiindcă ființa noastră cu o voce mică și înăbușită, speriată să vorbească, plângând între 4 pereți este chiar cea care poate schimba lumea.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

P.S: Dacă te gândești să renunți la ceva în care crezi mai așteaptă. Mai așteaptă o oră, o zi, o lună. Dăți timp ca să afli dacă acel lucru nu e făcut pentru tine sau doar tu crezi într-un moment de panică că nu ești făcut pentru el….când de fapt poate fi adevărata ta chemare…să schimbi lumea.

Advertisements

Perfecțiune

                                        Sursa imaginii: http://www.joshbrewsterphotography.com
Ascultă sfatul meu:  Nu te îndrăgosti niciodată de o scriitoare. Ea îţi va lua inima şi o va despica în mii de bucăţi, aruncând fiecare bucată pe o pagină a caietului ei. Vei deveni un alt subiect, un alt el care se va regăsi în operele sale de dragoste ce par a prinde viaţă. Totuşi, vei trăi etern, dar doar pentru că o scriitoare te iubeşte. Dacă îi frângi inima toţi vor afla şi te vor arăta cu degetul,  şoşotind pe la colţuri cand treci: ,,El e? Cel care a făcut-o să sufere atât de mult?’’.Vei rămâne un mister care nu moare, fiindcă toţi vor dori să afle cine e el de data aceasta. O scriitoare se va pierde în lumea creată de ea, fiindcă mereu îşi va imagina altfel situaţiile trăite. Te va modela după propriile ei sentimente, fără să ţină cont de ceea ce simţi tu cu adevărat. Va fi mult prea orbită de emotivitate,  pentru a trăi în realitate. Ea va trăi un vis pe care il va menţine în constant  minte  ca şi când ar exista, şi totuşi,  nu există. Iubeşte un medic. Dacă ai inima frântă, un medic va şti să ţi-o repare. O va fixa în cel mai bun mod posibil,  o va fixa cu precizie.  Nu vei mai vărsa niciodată vreo lacrimă pentru o altă fată. Un medic ştie cum să vindece totul,  inclusiv pe tine. Mereu tinde spre exactitate, să afle tot ce se poate despre vindecarea oamenilor, reacţii chimice şi fizică. Nu o interesează creativitatea şi visele trecătoare.  O scriitoare te va răni neîncetat prin sentimentele ei sincere aşternute pe hârtie. Ea nu va avea intenţia să îţi repare inima, ci să îţi deschidă rănile. Va pune sare pe rană fără să îşi dea seama,  iar apoi va regreta amarnic. Ea vede într-o inimă frânta posibilitatea de a crea artă,  pe cand un medic vede vindecare. Nu te îndrăgosti de o scriitoare dacă vrei să îţi ascunzi sensibilitatea,  deoarece ea tocmai acest aspect îl va căuta la tine:  să te faca să te simţi slab şi neajutorat,  pentru a crea o poveste. O poveste fără sfârşit. Iubeşte o pianistă. Ea iţi va încânta auzul cu cântecele ei minunate şi îţi va atinge inima cu frumuseţea muzicii. Te va duce în lumi paralele cu aceasta, în alte dimensiuni, unde vei trăi fascinat de atingerea provocată de mâinile ei pe clapele pianului. Va fi exactă şi precisă, exersând o piesă până când totul va ieşi perfect. Cel mai important, de multe ori nu va trebui să asculţi ceva creat de ea,  ci ceea ce au scris alţi compozitori. Nu vei rămâne implicat personal în arta muzicală,  ci doar un simplu spectator. Pe de altă parte,  o scriitoare te va include cu fiecare posibilitate printre rândurile paginilor ei. Vor exista numeroase poveşti şi poezii despre tine,  fiindcă e singurul mod prin care ea este capabilă să îţi arate dragostea ce ţi-o poartă. Felul cum o tratezi se va regăsi în ceea ce scrie şi de aceea va trebui să fii prudent cu fiecare pas la pe care îl faci. Iubeşte o actriţă. Ea te va învăţa cum să joci teatru şi cum să menţii o aparenţă. O vei vedea pe scenă cum se deghizează în altcineva şi o vei admira negreşit. O actriţă mereu va spune ce trebuie şi când trebuie. Nu va avea dubii. Ea te va  face să te simţi special şi nu îţi va arunca inima în mii de colţuri. Te va păstra aşa cum eşti , în viaţa ei în care işi schimbă rolul de la o zi la alta. Ea va rămâne pasivă, rece, şi totuşi caldă cu tine.  O scriitoare nu va putea să se prefacă. Iţi vei da seama de adevărul dureros din spatele vorbelor ei şi vei deveni trist,  poate chiar abătut. Te va scoate din sărite cu onestitatea ei prea pornită să apese pe locul unde simţi că te doare. Te va frustra şi te va face să ascunzi adevărul, dar totuşi nu vei putea, fiindcă o scriitoare mereu îl va cunoaşte, trăgându-şi din el esenţa sentimentelor din propriile sale cuvinte. Iubeşte o artistă. Ea va arunca vopsea pe o pânză, creând o opera de artă. Vei rămâne captivat de frumuseţea picturii şi te vei întreba mereu dacă poţi pătrunde în lumea ei. O artistă este un mister etern pe care vei dori să îl descifrezi. Vei fi curios să afli dacă şi alţii văd în creaţia ei ceea ce vezi tu. Artista are un strop de exactitate în sângele ei, fiindcă e capabilă să creeze tablouri proporţionale, folosind calcule matematice. Ea se va detaşa totuşi de tine, în mod benefic,  si nu-ţi va prezenta totul. Acest lucru e important în viață. Cand ştii totul despre o persoană, magia dispare. O scriitoare nu va ezita în a-ţi arăta propria ei lume. Va da tot ce e mai bun din ea doar ca tu să poţi admira ceea ce scrie. Nu se va gândi de două ori când îţi va arăta numeroasele ei poveşti cu personaje de basm. Chiar dacă poate unele vor fi prea personale, ea te va lăsa să o cunoşti fără să vrei şi fără să o ceri, ceea ce nu te va face fericit, fiindcă vei observa că ea traieşte într-un vis ireal pe care trebuie să îl spulberi. Din păcate, scriitoarea va fi prea impulsivă şi va trebui să greşească de nenumărate ori pentru a avea ce scrie. Cu cât duce situaţiile mai mult în extremă,  cu atât mai bine va putea să transpună viaţa în cuvinte. Iubeşte o dansatoare. Ea te va uimi cu corpul ei flexibil şi mişcările extraordinare de dans. Va schimba numeroşi parteneri pe scenă, dar în viaţa din culise va rămâne doar unul:  tu. Te va învăţa numeroşi paşi de dans şi veţi putea pluti împreuna pe ritmuri de vals. O dansatoare e extravagantă şi nu se dă în lături niciodata de la a încerca lucruri noi. Adoră să fie în centrul atenţiei şi de aceea te va pune şi pe tine pe locul întâi. O scriitoare va fi mereu mai rezervată şi va sta deoparte, lăsând să se întampla ceea ce trebuie să se întâmple. De multe ori nu se va băga în seamă,  fiindcă se consideră nedemnă de observat. Ea nu iţi va vorbi dulce şi nu va fi sufletul petrecerii. Se va exprima doar în scris, unde ştie că nimeni nu o judecă. Iubeşte o visătoare. Ea va fi copilăroasă şi totuşi amuzantă. Se va detaşa de tot prin excelenţă. Vei încerca să pătrunzi în lumea ei, dar te va vedea ireal şi te va include în propriul vis. Va fi mai aeriană, dar mult mai demnă de încredere, fiindcă în acest mod ea se va separa de realitate şi nu o va interesa viaţa altora. Trăieşte propria viaţă în mod atipic şi iubeşte cu pasiune. O scriitoare va fi uneori pierdută pe alte meleaguri,  dar mai devreme sau mai târziu va reveni cu picioarele pe pământ. Ea adoră concretul. E de cele mai multe ori realistă chiar dacă descrie ce simte, subiectiv. Descrie realitatea, adevărul şi viaţa. Te va frustra prin puterea cu care poate trăi şi simţi totul mult prea intens. Totuşi,  ascultă sfatul meu: Nu te îndrăgosti de ele. Mai bine iubeşte o fată care aspiră la absolut,  la perfecţiune. E singurul mod în care ştii că nu te vei izbi de artă,  sub orice formă. Ea îşi va crea un el ideal pe care, evident,  va dori să îl ,,atingă’’. Cel mai probabil nu te vei încadra în tipologia ei… deşi e ,,perfectă’’, ea nu te va putea iubi. La urma urmei ce contează?  E mai bine ca după toate acestea să iubeşti fata care doreşte imposibilul, bine imbrăcată,  cu ochi frumoşi care iţi fură privirea , decât o scriitoare care te iubeşte.

Ce faci?

DSC_2240

Ce faci când dragostea n-ajunge?

Când totul cade

Și inima vede,

Iar suferința e prea reală pentru ca tu să-i dai motive de a nu crede

În trandafirul roșu ce se pierde.

Ce faci când dragostea n-ajunge?

Când natura plânge și inima se frânge?

Când strigi și nimeni nu te-aude?

Tânjești după răspunsuri, primești doar întrebări,

Aștepți singur chemări,

Spre alte zări,

Locuri mai bune unde să poți iubi fără urmări,

Și te afunzi în mări,

În ochii albaștri

Și brațele fine

A celui care simți că nu mai vine.

Ce faci când iubești și nu te poți abține?

E prea puternic sentimentul ce-ți curge prin vine

Și te reține,

Te oprește să mergi mai departe,

Să explorezi ceruri întunecate,

În loc de așternuturi de catifea,

Unde inima,

Fragilă ca un fulg de nea,

Își revărsa tristețea.

Ce faci când dragostea te arde?

Când speri și crezi, dar sufletul nu mai poate răzbate,

Piere prin caiete aruncate

Și suferă de o altă moarte,

Una pe care omul nu o poate înțelege,

Nici alege,

Căci el face parte din viața ce joacă după propria-i lege,

Fără ca omul să poată să nege,

Ceea ce îi e menit a culege.

Ce faci când zbori și simți că n-o să cazi?

Că n-ai tu cum să arzi?

Și te trezești în realitatea de azi

Unde iubirea nu te apără de prăbușirea

Peste stânci, pe brânci,

Pentru că poveștile nu îți amortizează durerea,

Căderea,

Nu îți aduc iertarea

Și nu-ți alimentează iubirea.

Ce faci când acest profund sentiment se transformă în ură?

Și vă pierdeți amândoi,

În focul mistuitor dintre voi,

O iubire consumată doar între doi ochi goi

Ce au ales să dea înapoi,

Decât să trăiască,

Să împlinească,

Visul magnific binecuvântat de mana cerească.

Ce faci tu când te gândești la mine?

Oare inima ta varsă lacrimi și suspine?

Oare îmi simți lipsa când nu sunt lângă tine?

Sau ești indiferent și ai o stare de bine?

Ce faci tu când nu îmi scrii mie?

Pentru că eu scriu o dulce și amară poezie.