Țintește înainte!

Sursa imaginii: http://www.celero.ca

 

Renunță la critică, la oftică,

Că mulți sunt buni doar de dat din gură,

Dar când îi pui în practică, 0 barat

Cam asta e tot ce școala te-anvățat,

Să comentezi, dar să nu lucrezi….la tine.

Stai și te gândești: ,, de ce sunt în infern dacă eu, om deștept, pot mai mult?”

Ți se răspunde ,,moduri deficitare de gândire, din trecut’’.

Păi atunci hai să gândim cu prezentu’ 

Să schimbăm refrenu’ și versu’ 

Fii tu schimbarea!

Când mergi greșit doar schimbă sensu’.

Orice greșeală e un pas înainte,

Fii tu schimbarea!

Prin comportament și nu doar prin cuvinte,

Țintește înainte!

Advertisements

Cum e cu iertarea aceasta?

 

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

 

Dragi cititori,

Mi-a fost dor de voi. Sper că și vouă de mine. 🙂 Astăzi mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre iertare, așa că, vă rog, luați aer în piept, conectați-vă cu autenticitatea din voi și haideți să începem.

Iertarea e un cuvânt greu pentru mine, este în acest fel deoarece de abia acum încep să îl folosesc. Sper să nu vă imaginați  ,,înainte nu știa cuvântul”. Din contră, îl  știam mult prea bine, la nivel intelectual. Eu consideram – ,,am iertat mulți oameni” -, dar în interior eram încă prinsă în furie și negativitate. Credeam că înțelegerea rațională a situației îmi aduce automat iertarea, însă de cele mai multe ori realitatea nu e exact cum ne dorim noi.

Ei bine, vedeți voi, cu iertarea nu prea funcționează minciunile. Nu merge să ne blocăm în mintea noastră. De aceea ne este greu. Iertarea are loc la nivel emoțional, nu la cel intelectual. Mi-a luat mult să înțeleg cu adevărat acest lucru. Mi-a luat mult să simt.

Ieri, însă, a fost prima mea zi în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, iar acest lucru m-a făcut liberă.

Ajungând la cămin am realizat cum tot corpul meu simte fiecare lucru mărunt. Am realizat cât de multe blocasem prin refuzul meu de a ierta un om. Am  înțeles cum fiecare sentiment curge la fel ca picăturile de apă. A fost magic, dar nu pentru că cineva din exterior ar fi făcut ceva, ci fiindcă în interiorul meu am simțit că sunt pregătită să las trecutul în spate.

Încă învăț cum e cu iertarea aceasta. Uneori îmi e greu, dar încerc să fiu mai bună și să îmi urmez valorile. Încep să înțeleg încet, încet cât de important este să îmi spun povestea – din iertare, nu din ură.

Câteva concluzii pentru tine 

Iertarea e o călătorie, e o reflecție, un drum. Nu consider că există nicio destinație, doar opriri pe potecă. Dintre acestea aș dori să le menționez pe următoarele – furie, durere, ură, , adevăr, vulnerabilitate, empatie,  identitate, iubire, înțelegere, oameni minunați, libertate, pace cu tine. Sună frumos, nu-i așa? Oriunde ai fi în călătorie, îmi doresc să știi că orice emoție pe care o simți e în regulă. Nu e nevoie să fii altundeva decât în locul în care te afli azi. Poate îți va lua câțiva ani să ajungi la libertate sau poate mai puțin. Nu contează. Trăiește tot. Cu fiecare zi în care faci pași spre a fi liber se mai ia o pietricică din sufletul tău.

Simte. Simte tot ce poți și cât poți. Simte fiecare emoție în propriul corp și respiră. Lasă emoțiile să curgă, să fie ca valurile mării în interiorul tău. Acceptă-le și iubește-te pe tine oricum.

Un alt sfat pe care îl pot da este să ai curaj. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și când genunchii îți tremură și vocea ta pare că dispare. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și cu lacrimi în ochi. Deschide-ți povestea din propriul suflet, iar apoi, când ești pregătit, împărtășește și cu ceilalți. Ai o voce, folosește-o pentru a schimba lumea.

Înțelege că nu toți sunt la același nivel cu tine și uneori nu vor înțelege schimbările prin care treci. E în regulă. Simte empatie pentru fiecare om și uită-te în spatele celor care te rănesc. Vei descoperi povești de viață care e posibil să îți absoarbă din ura pe care o ai.

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

P.S: Drept resurse suprimentare vă recomand aceste 2 articole minunate

https://experiencelife.com/article/the-art-of-forgiveness/

http://www.aspiremag.net/forgiveness-the-key-to-healing-and-happiness/#.XDnA5tUzapo

Mult succes! Te îmbrățișez și te felicit că ai curajul să pășești pe acest drum.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Putem întoarce timpul? – O reflecție despre 2018

 

,,Poate nu am reușit să întorc timpul, dar am reușit un lucru – să fac pace cu mine.”

Prin această postare pe blog îmi fac o promisiune mie – promisiunea că voi fi o persoană mai bună în 2019, că voi crea o nouă poveste, că voi trăi mai mult în prezent și că voi încerca să inspir lumea la a duce o viață liberă de tiparele învățate în trecut.

Mi-am dat seama recent că și dacă înțeleg ceva în mod rațional, acest lucru nu înseamnă că am făcut pace cu trecutul. Mi-am petrecut luni întregi gândindu-mă care este cu adevărat realitatea, iar până la urmă, inevitabil am descoperit adevărul. Cred că așa se întâmplă când sapi destul de adânc, nimic nu îți mai poate fii ascuns. Așteptarea mea a fost ca odată ce înțeleg un lucru să fac și pace cu el, doar că , vedeți voi, nu s-a întâmplat chiar așa. Mintea mea a găsit noi tertipuri de a mă prinde în vechea poveste, de a mă face să caut informații noi pe aceiași temă. Cu alte cuvinte, o mască diferită, dar același lucru – o obsesie de a înțelege ceva și de a mă gândi constant la lucruri. Atunci, dacă nici măcar înțelegerea situației nu ne mai scapă dintr-un cerc vicios de gândire excesivă, ce e de făcut? Vă pot spune ce am încercat eu să fac – să întorc timpul.

Ce aș fi putut încerca în schimb (ceva mai puțin imposibil 😉 ) – să renunț la vechea poveste. Să renunț la lucrurile de care credeam că am nevoie la fel ca aerul pe care îl respir. Uneori e nevoie doar să ,,Let it go’’ ca în cântecul lui Demi Lovato.

Apoi, aș fi putut crea o nouă poveste în care să refuz să mă mai asociez cu persoana care ar fi spus sus și tare da, da anumitor lucruri precum victimizarea proprie, relații toxice, scuze, oameni distructivi, procrastinare și altor o mie de alte acțiuni care nu mă defineau drept omul care îmi doream să fiu.

Acum, după câteva luni de terapie, sunt aici. Drept să vă spun, a fost o luptă, o luptă cu mine și umbra mea, dar mă simt în sfârșit liberă.  A fost greu? Da, extrem de greu să îmi îmbrățișez umbra și să învăț să mă iubesc pe mine…și totuși eu consider că am reușit.

Urmează concluzia mea pentru acest an, fiindcă punând lucrurile în balanță am simțit nevoia să adun într-un tot unitar ce am trăit. Obsedată de-a dreptul de a schimba trecutul vă pot spune că am eșuat, dar măcar, am eșuat cu stil. Știți doar, ca în emisiune – ,,Bravo, ai stil’’.

Concluzia mea: Poate nu am reușit să schimb trecutul, dar am putut schimba ceva – m-am schimbat pe mine, am învățat, am crescut împreună cu oameni minunați care mă iubesc enorm și cărora le mulțumesc pentru că sunt mai mult de jumătate din inima mea. Am reușit să trec peste greutăți și să fiu unde sunt azi. Nu, nu sunt nici ,,Wonder Women” , nici ,,Oprah Winfrey” , dar sunt Mădălina Dan și am un plan pentru viața mea.

Mulți oameni s-au pierdut pe drum în 2018, au rămas doar fantome în inima și mintea mea. Uneori mai bat la ușă și mă gândesc la ei, dar știu că fiecare alege viața pe care și-o creează. Eu am ales să mă iubesc pe mine. De alții nu pot spune mai mult, prefer să mă abțin. Le urez numai bine. Da, nu am dat timpul înapoi, nu suntem în ,,Harry Potter” sau în ,,O buclă în timp” , dar poate nu avem nevoie de acea magie. Cred ca avem cu toții destulă magie în interiorul nostru și în 2019 o să folosesc acea magie să creez, să creez o lume mai bună pentru mine și pentru oamenii pe care îi iubesc. Cât despre restul le urez doar bine, fiindcă lumina din mine m-a învățat un lucru important – să iert, să iert pentru a-mi fi mie mai bine. Am învățat să trăiesc în pace, fără a schimba oamenii.

Să aveți un an nou plin de bucurie și tot ce vă doriți.

P.S: Anumite pasaje din această postare sunt un pamflet și trebuie tratate ca atare. (acolo la ,,Bravo, ai stil’’ mă refer)

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Ce este iubirea?

                               Sursa imaginii: https://kuulpeeps.com/

 

Ce înseamnă să iubești? M-am întrebat acest lucru prima dată acum aproape 3 luni când am pășit nervoasă în cabinetul terapeutei mele să îi spun despre cum toată lumea crede că are dreptate, înafară de mine, eu știam că am. Așa un fel de mic Dumnezeu ce mai eram. Bineînțeles, de atunci s-au mai liniștit apele și totuși ,în timp, am rămas cu o întrebare – ,,ce este iubirea?’’. M-am întrebat acest lucru după lungile mele insistențe în care spuneam ,,îl iubesc, îl iubesc’’ , doar ca să fiu îmbrățișată nu cu o validare a punctului meu de vedere ci cu o întrebare: ,,de unde știi ce este iubirea?’’. Okay, bine, dacă ea spunea ca eu nu știu să iubesc am ajuns la concluzia că voi căuta răspunsul la întrebarea adresată….și surpriză….l-am găsit. Se pare că amândouă am avut dreptate, fiindcă fiecare vorbea de iubire, doar că de varianta ei de iubire.

Am început în vacanța aceasta să citesc o carte intitulată ,,Femei care iubesc prea mult’’ pentru că, din păcate, de prea multe ori am asociat iubirea cu suferința intensă. Cartea aceasta e scrisă de o psihoterapeută – Robin Norwood – care a trecut și ea prin adrenalina, confuzia, panica, teama și dependența care apar atunci când iubim un bărbat care nu e capabil să ne răspundă prompt la nevoile noastre.  O să scriu ,,iubim’’ pentru că e mai mult despre dependență și despre contracararea unei frici profunde de abandon decât despre iubire. De fapt, e mai mult un fel de grijă excesivă în care devenim terapeut al celuilalt încercând să îl schimbăm pentru a fi noi fericite. Altfel spus, control și manipulare peste măsură doar, doar să obținem ce vrem, nu?

De ce nu căutăm unde ar fi mai ușor să găsim și ne blocăm în tipare toxice? Din obișnuință ….și pentru că noi suntem cu adevărat indisponibile emoțional, găsind bărbații care ne oferă toată atenția și afecțiunea lor deosebit de….plictisitori. Fără adrenalină, certuri, destabilizare și o relație de care să strângem cu dinții, cine am fi noi? Bună întrebare – cine am fi? Nu știm. Nu știm pentru că avem un vid interior, un vid pe care toate dramele create îl ascund.

Atunci care ar fi soluția? Să ne cunoaștem pe noi – valorile, visele, aspirațiile, cine vrem să fim și ce filozofie de viață dorim să avem. Să renunțăm la relații toxice și să ieșim cu bărbați ,,plictisitori’’. Bineînțeles, nici puțină terapie nu strică.

Reîntorcându-mă la disputa despre iubire, vechii greci erau tare inteligenți. Așa că au făcut o despărțire între această dragoste pasională pentru bărbați indisponibili (numită Eros) și cea sănătoasă, lipsită de pasiune, dar plină de siguranță (numită Agape). Dacă încă sunteți nesigure în ce categorie vă încadrați o să vă las mai jos descrierile din carte ale celor două tipuri de iubire și rămâne la latitudinea voastră să decideți în ce categorie vă aflați.

  1. ,,Eros: Dragostea adevărată este un dor mistuitor, disperat de persoana iubită, percepută ca fiind diferită, misterioasă și insesizabilă. Profunzimea dragostei se măsoară în intensitatea obsesiei față de persoana iubită. Nu acorzi timp și interese altor preocupări, pentru că îți folosești întreaga energie să-ți reamintești fragmente din întâlnirile trecute sau să ți le imaginezi pe cele viitoare. Adesea, trebuie depășite piedici insurmontabile, și iată și elementul de suferință prezent în adevărata dragoste. Un alt indicator al profunzimii dragostei este voința de a îndura suferința și greutățile vieții de dragul unei relații. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de emoție, extaz, dramatism, anxietate, tensiune, mister și dor.
  2. Agape: Dragostea adevărată este un parteneriat în care sunt angajați profund doi oameni. Cei doi au în comun multe valori fundamentale, interese, scopuri și tolerează cu sinceritate diferențele dintre ei. Profunzimea dragostei se măsoară prin încrederea și respectul reciproc. Relația dintre ei permite fiecăruia să-și dezvolte calitățile expresive, creative și productive. E multă bucurie în experiențele trăite în doi, fie ele trecute sau prezente, ca și în cele posibil de anticipat. Fiecare îl privește pe celălalt ca pe cel mai bun și drag prieten. O altă măsură a dragostei este dorința amândurora de a se privi pe sine  cu onestitate, în scopul de a impulsiona evoluția relației și a intimității. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de serenitate, siguranță, devotament, înțelegere, tovărășie, sprijin reciproc și alinare.”

Și totuși…ce este iubirea? V-aș da răspunsul, dar cred că asta ar însemna să vă ……plictisesc 😉 Vă încurajez totuși să vă găsiți voi propriul răspuns la întrebare.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

De ce să ne urmăm visele?

 

,,De ce să fim autentici?’’, mi-am pus și eu de multe ori întrebarea aceasta. Mai ales pentru că mai nou auzim mereu peste tot – ,,fii autentic’’. Am meditat mult asupra acestui fapt și în sfârșit am ajuns la o concluzie. Consider că e de bun augur să fim autentici fiindcă atunci când suntem reali suntem noi înșine.

Acum se naște o nouă întrebare ,, ce înseamnă să fim noi înșine?’’. Personal consider că are legătură cu ascultarea vocii interioare. Ce e vocea interioară? Un loc micuț în suflet, adeseori nesemnificativ pentru viața cotidiană. . Acel junghi care ne împinge să ne urmăm visele, ne motivează să ne ridicăm din pat când lumea ne apasă umerii cu greutatea ei și acea intuiție pe care adeseori o ignorăm, deși e acolo. A fi noi înșine cred că e cel mai greu lucru din lume. Mai nou încerc din ce în ce mai mult să fiu eu  și mi-ar plăcea să spun că există o rețetă universală pentru a te regăsi pe tine, dar nu cred că este. În ultimul timp eu una mi-am urmat vocea interioară pe care adeseori o treceam cu vederea. Am început să fac ceea ce iubesc, să îmi ascult inima și s-au întâmplat doar lucruri frumoase. Am cunoscut oameni minunați, am zâmbit mai mult și parcă o întreagă lume s-a deschis în fața mea. E un sentiment care nu se poate exprima în cuvinte, fiindcă e dincolo de ele. Mă simt acasă la mine în suflet. Mă simt acasă cu mine însămi și nu  mai am nevoie să fug la ceva din exterior ca să astupe niște goluri dureroase. Le umplu eu în fiecare zi cu iubire, dans, muzică, artă, cu scris, cu conversații inteligente și prieteni adevărați care mă susțin la orice pas.

Cum te regăsești pe tine? Greu de zis. Totuși cred că e important să începi să faci ceea ce îți place și pe lângă asta să te întorci la acele vise prăfuite pe care le aveai odată, la care poate ai renunțat din frică. Întoarce-te la ele și transformă-le în realitate. Cred că fiecare vis ne așteaptă pe noi să îl împlinim. Să ne lăsăm la o parte viețile ocupate, pline de probleme și griji și să ne amintim pentru o secundă că totul e posibil….iar pentru a transforma imposibilul în posibil nu avem nevoie decât de câțiva pași simpli – voință și acțiune.

Cum te regăsești pe tine? Iubește. Iubește tot și pe toată lumea până când simți că inima ta devine un ocean. Iubește cu atât mai mult pe cei care te rănesc, fiindcă durerea lor are nevoie de iubirea ta. Fă ceea ce crezi. Nu fii speriat să îți spui punctul de vedere, să fii un om care vede într-o lume oarbă. Fii tu. Închide pentru un moment zgomotul din exterior și ascultă ce îți dictează sufletul. Poate pare un clișeu, dar eu cred că omul are o chemare. Cred că nimeni nu s-a născut să lucreze 8 ore și să moară fără să aducă o contribuție acestei lumi….doar că adesea frica ne dictează gândurile și acțiunile atât de mult încât ne temem să riscăm pentru lucrurile cu adevărat importante – visele noastre, iubirea, vulnerabilitatea, prietenia, – ne temem să ne susținem propriile valori, ne temem să fim autentici. Oare ce vor zice ei? Oare voi câștiga bani dacă fac ceea ce îmi place? Dacă banul e singurul tău țel în viață te pot asigura că banii se câștigă ușor, doar că ,vezi tu, dacă ai bani și ți-ai încălcat toate valorile ca să îi obții, atunci existența ta va fi una tristă. Dacă ai toți banii din lume, dar nu ești fericit, mergi din doctor în doctor cu probleme de sănătate sau ești în doliu pentru că ți-au murit părinții atunci ce rost are? Ce rost are să ai doar bani și să nu ai prietenii adevărate? Să ai bani dar să fii singur și lipsit de dragoste? Banii nu sunt totul…și sinceră să fiu chiar cred că e timpul să înțelegem acest lucru. E timpul să conștientizăm că visele noastre nu merită să moară, ci să fie vii. Merită să luptăm pentru ceea ce credem, pentru valorile noastre și pentru viziunea pe care o avem. Dacă nu noi cine? Dacă nu acum atunci când? Dacă ai un vis luptă pentru el, fiindcă nu merită să piară. Nu merită să îți închizi sufletul în fața vieții care te roagă să îți folosești talentul ca să schimbi ceva. Poate azi ești doar o voce între 4 pereți, dar poate mâine vei fi pe  o scenă lângă mii de oameni….și poate din nou sună a clișeu, dar eu cred că vocea ta contează …și visul tău contează…și tu contezi. Fiecare om e o lume, fiecare om e o scânteie și fiecare merită să descopere la ce e bun și să facă o carieră din asta. E nevoie de mai mulți oameni care iubesc ceea ce fac pentru ca societatea să meargă înainte, să nu mai avem roboți pe bandă rulantă, ci visători, filosofi, artiști, psihologi, iubitori de frumos, dansatori, scriitori…și lista ar putea continua. Avem nevoie de artiști și de gânditori, cred că avem nevoie de mulți , mai ales în societatea de azi care ne închide cu normele ei. Haideți să facem lucrurile din pasiune, să ne regăsim vocea interioară și nu doar să muncim mult dar ineficient (cum văd că se întâmplă de altfel) fără o viziune prealabilă. Haideți să fim vizionari și să credem în ceva mai mare decât noi, să credem în vise….fiindcă omul fără vise este mort spiritual, deoarece nu s-a regăsit încă pe el.

Cu multă dragoste,

Mădă