Ce a vrut să zică autorul?

Reflectam zilele acestea la ideea de a conversa. Am impresia că uneori nici măcar prin vorbe nu ne înțelegem cu ceilalți. Mai nou, tind să cred că tăcerea poate fi un răspuns mai bun decât orice altceva. Gândiți-vă și voi – a nu spune nimic spune ,de fapt, atât de multe.

Un gest, o atingere, o îmbrățișare, a fi acolo pentru cineva care suferă poate să însemne totul…deși am fost condiționați să credem faptul că vorbele sunt cele care contează. Sunt cazuri în care nu e așa. De multe ori un comportament vorbește de la sine…iar adesea cheia stă în atitudinea pe care o avem, atât cu privire la noi, la ceilalți cât și la viață.

Terapeuta mea zicea la un moment dat – ,,uneori consider că oamenii au inventat limbajul doar din nevoia de a se îndepărta și mai mult unii de ceilalți’’. În multe situații această idee se poate aplica relativ simplu.

Mai ales în momentele pe care le-am trăit în ultimul timp. Vorbind cu ceilalți, am realizat cât de diferit pot vedea doi oameni aceiași situație. Fiecare trece lucrurile prin filtrul propriu, interpretează realitatea prin ochelarii lui. Uneori mă întreb cum ne putem înțelege unii pe alții dacă fiecare e acolo, undeva, în capul lui. Trăiește în propria lume și nu mai are timp sau chef să îl cunoască și pe ….celălalt.

Oare chiar se pot întâlni 2 universuri sau acest lucru e așa, un ideal în capul fiecăruia dintre noi? Cum putem să rupem baricada, să unim spațiile dintre ochii noștri goi …atunci când tăcerea vorbește…și nu cuvintele? Suntem atât de separați, scindați în propriile lumi…oare putem sa ajungem cu adevărat să ne cunoaștem unii pe alții și să fim împreună? Dacă în ziua de azi mai știm ce înseamnă definiția acestui termen. De iubire să nu mai spun, ne-am îndepărtat cu totul de idee. Suntem prin alte filme.

Uneori e greu să ai toate răspunsurile…uneori e greu să cauți…mai ales când simți cum ușile ți se închid în față, iar ceilalți se blochează atât de tare în propriile lor universuri încât nu mai au timp de al tău. Totuși, încercăm, deoarece e datoria noastră de oameni să facem acest lucru, mai ales când suntem într-o perioadă în care vrem  să ne dăm seama în ce parte ne duce viața.

Ca să închei pe un ton mai jovial, după toată seriozitatea, vă spun doar atât:

,,Ce a vrut să zică autorul?
– Habar n-am. Nu are nici el toate răspunsurile.”

Poate reflectați și voi la întrebarea aceasta.

Cu mare drag,
Mădă

Sursă imagine 1: https://pixabay.com

Sursă imagine 2: https://www.mjtrow.co.uk/tv-appearances/

Advertisements

Oare Nu Vede Nimeni, Soarele?

Eram pe coridor…și deși jumătate din dimineață mă plânsesem de cât de mult îmi urăsc viața, deodată mi-am ajustat privirea și am văzut…..soarele. Bine, poate nu chiar soarele per se, dar natura, copacii, trotuarele din parc, modul în care lumina îi atingea, îi mângâia prin căldura și simplitatea ei. Priveam toate acestea printr-un geam imens din facultate. Mă simțeam prinsă cumva, de parcă nu aș fi putut să ies, închisă într-un spațiu lipsit de viață. Am privit natura și apoi mi-am privit colegii – majoritatea erau preocupați de licențe, de note, stăteau cu telefonul în mână, navigau pe rețelele de socializare; mulți vorbind, dar cu adevărat deconectați unii de ceilalți. Îi observam așa uimită, auzind zumzetul de glasuri care se estompau în timp ce mintea mea formula următoarea întrebare – ,,chiar sunt singura care vede soarele?’’. Nu aveam cum să știu acest lucru în mod obiectiv, dar nu asta e ideea.

Morala întregii povești stă în aprecierea lucrurilor mici, de zi cu zi. De câte ori nu ne pierdem pe noi în muncă, ne ancorăm rigid în tot ceea ce avem de făcut și uităm să prețuim cel mai simplu și relevant lucru – momentul prezent? Lăsăm clipa să ne zboare printre degete, iar apoi ne plângem că așa și pe dincolo. Nu trăim azi. Trăim ori în trecut, ori în viitor, niciodată în prezent, unde am putea fi cu adevărat fericiți.

Ce am făcut eu în această poveste? Citiți în continuare și veți afla.

Am învățat să mă apreciez pe mine, să mă iubesc necondiționat, deși să fiu sinceră, uneori era al naibii de greu. Mai ales în zilele în care tristețea mea era mare, mare cât China și da, astăzi era una din acele zile. Mă criticam adesea pentru faptul că sunt diferită, că văd lumea din altă perspectivă, iar astăzi nu era o excepție. Vocea critică din capul meu începea ,,Da, doar tu trebuie să fii tot timpul altfel, nu?. Vocea aceea ce nu mi-a dat pace toată dimineața. Mă făcea să mă simt lipsită de valoare.

Îmi criticam sensibilitatea pentru frumusețea ei până când lucrurile mici mi-au arătat că a fi sensibil nu e un lucru chiar atât de rău. Acea sensibilitate care mă apropia destul de mult de depresie și se înțelegea foarte bine cu stările mele tranzitorii de deprimare, era de fapt un atu în viața mea. Ea mă făcea să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am, să mă bucur de clipele frumoase alături de cei dragi, să simt cum artista din mine iese la suprafață puțin câte puțin. Acea sensibilitate mă determina să scriu, să îmi pun cuvintele de pe buze și din minte pe hârtie. Sensibilitatea mea mă făcea să văd soarele, printre ziduri și ,,închisori’’ și povești despre licență. Eu priveam un singur lucru – lumina. Cam așa eram eu – diferită.

Poate că tocmai aceasta era problema…că nu priveam lucrurile ca ceilalți. Culmea culmilor, se pare că problema mea era de fapt soluția, dacă reușeam să văd tot timpul soarele, indiferent de nori.

Până data viitoare, vă îmbrățișez. >:D<

Cu mare drag,

Mădălina Dan

 

 

 

Sursa imaginii 1: http://eskipaper.com/

Sursă imagine 2: https://www.facebook.com/TheDanetteMay/

Sursă imagine 3: https://quotefancy.com/

 

 

Ce înseamnă să fii femeie?

Sursă imagine: https://freebiemom.com

Dragă femeie,

Poate ai fost crescută în puf. Poate de când erai mică urmăreai desene cu prințese și te jucai cu păpuși Barbie. Poate ai avut la un moment dat acea concepție învechită că va veni într-o zi eroul să te salveze de la propria ta suferință. Așa că ai așteptat ani întregi prințul pe cal alb, să te ia din turn ca pe Rapunzel, să te sărute ca pe Albă ca Zăpada. E probabil să greșesc – tu ai vrut să fii Frumoasa din Pădurea Adormită, să vină doar prințul să te sărute ca să te trezești din somn, să vezi că ai din nou palatul și servitorii și familia perfectă…iar apoi nunta de vis și cea mai fericită viață din Univers. Frumos, nu am ce spune. Aceste vise sunt minunate, atâta timp cât le ții în paginile unei cărți sau le vezi pe ecranul de cinema. Doar că tu le-ai adus în realitate, iar acum te-ai pierdut pe drum. Ai uitat un lucru – în lumea reală nu există prințese care au nevoie să fie salvate. În lumea reală tu ai devenit o femeie neajutorată, o victimă a sorții care nu e în stare să se pună pe propriile picioare. Altfel spus, ai trăit nefericită ani întregi, fiindcă ai crezut cu desăvârșire că prințul te va salva. Și ghici ce? Ai avut dreptate – el a venit și te-a salvat pentru o perioadă. Doar că prințul tău s-a dovedit a fi o persoană cu mai multe probleme psihologice decât tine ….și așa v-ați prins amândoi într-un dans în care propria relație era mai  mult un cabinet de terapie decât orice altceva. Tu ai fost victima, iar el salvatorul….iar uneori ați mai rotit rolurile, ca să nu vă plictisiți. Cât de frumos, nu? Doar  că nu v-ați oprit aici. Negarea ta asupra realității a declanșat abuzuri emoționale și verbale, uneori poate chiar fizice și sexuale – răni care nici măcar trecerea timpului nu le va vindeca vreodată, ci doar tu și tăria de caracter. Îți place visul tău, prințeso? Mie una să știi că nu.

Dacă vrei să fii fericită, renunță la aceste povești pline de suferință, la acești bărbați cu o grămadă de probleme psihologice și trăiește o viață nouă. Creează o altă poveste. Dacă tot îți plac prințesele Disney măcar fi ca Mulan. Ea reprezintă o femeie adevărată și curajoasă care și-a ridicat vocea pentru poporul ei. Nu a așteptat să vină prințul pe cal alb să o salveze, s-a deghizat în bărbat si a plecat la război, să lupte pentru lucrurile în care credea. Mai vrei exemple de femei puternice? Uită-te la Wonder Woman, e un film mai recent.

Dacă totuși îți place seria Disney încearcă Frozen, Brave sau Leap. Exemplele de acolo sunt mai aproape de adevăratele femei ale generației noastre. Ele pavează drumuri pentru lucruri noi, sunt pe cât de sensibile pe atât de curajoase.

O să îți povestesc ceva din viața mea, ca să îți faci o idee mai ,,reală’’ despre viziunea mea legată de a fi femeie:

,,Eu am crescut uitându-mă la desene cu supereroi și mereu am crezut că merit mai mult în viață decât o simplă relație în care să discut despre nimicuri toată ziua, să fac sex și de mâncare. Mereu am simțit în interiorul meu că am ceva de obținut în viața aceasta, că am o chemare mai mare decât mine pe care mi-ar plăcea să o urmez. Pentru mine asta înseamnă să fii femeie, să te ridici și să lupți pentru visele tale, să renunți la acea fantezie cum că exteriorul te va salva de toate durerile și să îți asumi responsabilitatea pentru faptele tale. Spun asta fiindcă am fost o victimă destul timp și am realizat că nu va veni nici un erou să îmi pună viața la punct, ci doar eu o puteam face…iar un bărbat în viața mea nu ar trebui să reprezinte fiecare suflare, ci o persoană lângă care pot pava un drum, cineva care să aibă valori și viziuni comune cu mine. Altfel spus, un bonus la viața extraordinară pe care o am deja. Recunosc, încă nu am cunoscut persoana potrivită, dar poate aceasta e și ideea poveștii. Cred că nu e nevoie să îl cunosc pe el azi, ci cred că e nevoie să mă regăsesc pe mine. Să știu ce vreau și cine sunt.’’

Îmi plac fanteziile, dar când ajung să îmi distrugă realitatea, fiindcă negarea îmi astupă vocea interioară atunci avem o problemă. Cred că a fi femeie are multă legătură cu a face ce simți, dar a și gândi înainte. Nu e ca și cum ,,simt că îl iubesc’’ și mă duc mâine într-o relație toxică în care mi se spune că sunt de vină pentru fiecare problemă care mi se întâmplă.

Cred că e important să vezi cum te simți lângă acea persoană, să vezi dacă îți inspiră pace și siguranță sau te face să fugi în cealaltă direcție. Contează să observi dacă viziunile voastre despre viață coincid sau nu. Cred că e important să fie un echilibru între minte, trup și suflet, iar atunci vei știi că faci alegerea bună…pentru că persoana care ține la tine cu adevărat îți va demonstra acest lucru și nu va lăsa loc de dubii. Nu se va speria de autenticitatea și puterea ta feminină, ci va fi acolo, încercând să te susțină…și cel mai important va avea și el propria viață pusă la punct. Cred că acest lucru înseamnă o relație sănătoasă. Nu când intrăm în tot felul de roluri și apărări doar ca să nu îl pierdem sau ca să ne salveze. În acest caz nu vorbim despre iubire, ci despre dependență și control.

Așa că, întorcându-mă la ce spuneam la început -,,dragă prințesă, trezește-te la realitate’’. Nu ești într-un film Disney. Să ai pretenția ca cineva din exterior să fie responsabil pentru tine e o jignire la integritatea ta de femeie. Ridică-te și luptă pentru visele tale. Fă ceea ce îți dorești. Ai grijă de tine. Iubește-te. Construiește-ți viața așa cum crezi de cuviință. Fă ceea ce te face cu adevărat fericită. Acum, tu ești propriul erou, nu victima care are nevoie de un salvator….. sau ,mai grav, terapeutul întregii lumi. Regăsește-te pe tine și îți garantez că orice îți dorești se va îndeplini.

 Ia pixul sau creionul în mână și scrie-ți povestea. Scrie-o frumos și scrie-o bine…fiindcă ghici ce? E povestea ta.

Mult succes!!

Cu mare drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 2: https://www.elle.com

Sursă imagine 3: https://www.commonsensemedia.org/

Sursă imagine 4: https://saltybison.com

Țintește înainte!

Sursa imaginii: http://www.celero.ca

 

Renunță la critică, la oftică,

Că mulți sunt buni doar de dat din gură,

Dar când îi pui în practică, 0 barat

Cam asta e tot ce școala te-anvățat,

Să comentezi, dar să nu lucrezi….la tine.

Stai și te gândești: ,, de ce sunt în infern dacă eu, om deștept, pot mai mult?”

Ți se răspunde ,,moduri deficitare de gândire, din trecut’’.

Păi atunci hai să gândim cu prezentu’ 

Să schimbăm refrenu’ și versu’ 

Fii tu schimbarea!

Când mergi greșit doar schimbă sensu’.

Orice greșeală e un pas înainte,

Fii tu schimbarea!

Prin comportament și nu doar prin cuvinte,

Țintește înainte!

Cum e cu iertarea aceasta?

 

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

 

Dragi cititori,

Mi-a fost dor de voi. Sper că și vouă de mine. 🙂 Astăzi mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre iertare, așa că, vă rog, luați aer în piept, conectați-vă cu autenticitatea din voi și haideți să începem.

Iertarea e un cuvânt greu pentru mine, este în acest fel deoarece de abia acum încep să îl folosesc. Sper să nu vă imaginați  ,,înainte nu știa cuvântul”. Din contră, îl  știam mult prea bine, la nivel intelectual. Eu consideram – ,,am iertat mulți oameni” -, dar în interior eram încă prinsă în furie și negativitate. Credeam că înțelegerea rațională a situației îmi aduce automat iertarea, însă de cele mai multe ori realitatea nu e exact cum ne dorim noi.

Ei bine, vedeți voi, cu iertarea nu prea funcționează minciunile. Nu merge să ne blocăm în mintea noastră. De aceea ne este greu. Iertarea are loc la nivel emoțional, nu la cel intelectual. Mi-a luat mult să înțeleg cu adevărat acest lucru. Mi-a luat mult să simt.

Ieri, însă, a fost prima mea zi în care am înțeles ce înseamnă cu adevărat iertarea, iar acest lucru m-a făcut liberă.

Ajungând la cămin am realizat cum tot corpul meu simte fiecare lucru mărunt. Am realizat cât de multe blocasem prin refuzul meu de a ierta un om. Am  înțeles cum fiecare sentiment curge la fel ca picăturile de apă. A fost magic, dar nu pentru că cineva din exterior ar fi făcut ceva, ci fiindcă în interiorul meu am simțit că sunt pregătită să las trecutul în spate.

Încă învăț cum e cu iertarea aceasta. Uneori îmi e greu, dar încerc să fiu mai bună și să îmi urmez valorile. Încep să înțeleg încet, încet cât de important este să îmi spun povestea – din iertare, nu din ură.

Câteva concluzii pentru tine 

Iertarea e o călătorie, e o reflecție, un drum. Nu consider că există nicio destinație, doar opriri pe potecă. Dintre acestea aș dori să le menționez pe următoarele – furie, durere, ură, , adevăr, vulnerabilitate, empatie,  identitate, iubire, înțelegere, oameni minunați, libertate, pace cu tine. Sună frumos, nu-i așa? Oriunde ai fi în călătorie, îmi doresc să știi că orice emoție pe care o simți e în regulă. Nu e nevoie să fii altundeva decât în locul în care te afli azi. Poate îți va lua câțiva ani să ajungi la libertate sau poate mai puțin. Nu contează. Trăiește tot. Cu fiecare zi în care faci pași spre a fi liber se mai ia o pietricică din sufletul tău.

Simte. Simte tot ce poți și cât poți. Simte fiecare emoție în propriul corp și respiră. Lasă emoțiile să curgă, să fie ca valurile mării în interiorul tău. Acceptă-le și iubește-te pe tine oricum.

Un alt sfat pe care îl pot da este să ai curaj. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și când genunchii îți tremură și vocea ta pare că dispare. Să ai curajul să spui ce ai de zis chiar și cu lacrimi în ochi. Deschide-ți povestea din propriul suflet, iar apoi, când ești pregătit, împărtășește și cu ceilalți. Ai o voce, folosește-o pentru a schimba lumea.

Înțelege că nu toți sunt la același nivel cu tine și uneori nu vor înțelege schimbările prin care treci. E în regulă. Simte empatie pentru fiecare om și uită-te în spatele celor care te rănesc. Vei descoperi povești de viață care e posibil să îți absoarbă din ura pe care o ai.

Iartă-i pe ceilalți, dar cel mai important, iartă-te pe tine.

P.S: Drept resurse suprimentare vă recomand aceste 2 articole minunate

https://experiencelife.com/article/the-art-of-forgiveness/

http://www.aspiremag.net/forgiveness-the-key-to-healing-and-happiness/#.XDnA5tUzapo

Mult succes! Te îmbrățișez și te felicit că ai curajul să pășești pe acest drum.

Cu mult drag,

Mădălina Dan