Învăț să fiu…autentică

Reflectez.

Reflectez la viață.

La fel ca înainte…

Dar parcă mai profund.

Pauză. Fac o pauză…

Și mă gândesc…

,,Nu. Nu am cum să fiu ca înainte…

De când ai plecat.

Sau poate, poate…doar eu am plecat.

Chiar nu mai știu cine a plecat primul.

Știu doar că am devenit 2 fantome într-un blur sentimental.

Nu știu dacă blurul era al tău sau al meu

Nu știu al cui era.

Știu doar că tristețea din interior mă face să reflectez la viață

Să mă ascund la față

Glumesc, nu îmi plac măștile.

Mănânc o ciocolată – noua mea obsesie

Și acum am un monolog interior…de la prea mult alcool…

Glumesc. Eu nu beau alcool în general.

Poți să bei tu și pentru mine.

Revin.

Am ajuns la concluzia că….

Nu mă mai urăsc.

Valoarea mea ca om nu se ascunde în peturi de bere și sticle goale…

Ci în altceva.

În scris, într-un vis.

Știu că valoarea mea ca om e necondiționată

La fel ca infinitul, la fel ca timpul…

La fel ca iubirea pentru tine.

Știu doar că eu cresc…la fel ca un fluture…îmi cresc aripile

Ies ca o țestoasă din carapace,

Zâmbesc.

Și deși îmi e atât de greu…

Învăț să fiu….

EU.”

Cu mare drag,

Mădă ❤

Advertisements

Oare Nu Vede Nimeni, Soarele?

Eram pe coridor…și deși jumătate din dimineață mă plânsesem de cât de mult îmi urăsc viața, deodată mi-am ajustat privirea și am văzut…..soarele. Bine, poate nu chiar soarele per se, dar natura, copacii, trotuarele din parc, modul în care lumina îi atingea, îi mângâia prin căldura și simplitatea ei. Priveam toate acestea printr-un geam imens din facultate. Mă simțeam prinsă cumva, de parcă nu aș fi putut să ies, închisă într-un spațiu lipsit de viață. Am privit natura și apoi mi-am privit colegii – majoritatea erau preocupați de licențe, de note, stăteau cu telefonul în mână, navigau pe rețelele de socializare; mulți vorbind, dar cu adevărat deconectați unii de ceilalți. Îi observam așa uimită, auzind zumzetul de glasuri care se estompau în timp ce mintea mea formula următoarea întrebare – ,,chiar sunt singura care vede soarele?’’. Nu aveam cum să știu acest lucru în mod obiectiv, dar nu asta e ideea.

Morala întregii povești stă în aprecierea lucrurilor mici, de zi cu zi. De câte ori nu ne pierdem pe noi în muncă, ne ancorăm rigid în tot ceea ce avem de făcut și uităm să prețuim cel mai simplu și relevant lucru – momentul prezent? Lăsăm clipa să ne zboare printre degete, iar apoi ne plângem că așa și pe dincolo. Nu trăim azi. Trăim ori în trecut, ori în viitor, niciodată în prezent, unde am putea fi cu adevărat fericiți.

Ce am făcut eu în această poveste? Citiți în continuare și veți afla.

Am învățat să mă apreciez pe mine, să mă iubesc necondiționat, deși să fiu sinceră, uneori era al naibii de greu. Mai ales în zilele în care tristețea mea era mare, mare cât China și da, astăzi era una din acele zile. Mă criticam adesea pentru faptul că sunt diferită, că văd lumea din altă perspectivă, iar astăzi nu era o excepție. Vocea critică din capul meu începea ,,Da, doar tu trebuie să fii tot timpul altfel, nu?. Vocea aceea ce nu mi-a dat pace toată dimineața. Mă făcea să mă simt lipsită de valoare.

Îmi criticam sensibilitatea pentru frumusețea ei până când lucrurile mici mi-au arătat că a fi sensibil nu e un lucru chiar atât de rău. Acea sensibilitate care mă apropia destul de mult de depresie și se înțelegea foarte bine cu stările mele tranzitorii de deprimare, era de fapt un atu în viața mea. Ea mă făcea să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am, să mă bucur de clipele frumoase alături de cei dragi, să simt cum artista din mine iese la suprafață puțin câte puțin. Acea sensibilitate mă determina să scriu, să îmi pun cuvintele de pe buze și din minte pe hârtie. Sensibilitatea mea mă făcea să văd soarele, printre ziduri și ,,închisori’’ și povești despre licență. Eu priveam un singur lucru – lumina. Cam așa eram eu – diferită.

Poate că tocmai aceasta era problema…că nu priveam lucrurile ca ceilalți. Culmea culmilor, se pare că problema mea era de fapt soluția, dacă reușeam să văd tot timpul soarele, indiferent de nori.

Până data viitoare, vă îmbrățișez. >:D<

Cu mare drag,

Mădălina Dan

 

 

 

Sursa imaginii 1: http://eskipaper.com/

Sursă imagine 2: https://www.facebook.com/TheDanetteMay/

Sursă imagine 3: https://quotefancy.com/

 

 

Fabrica de scuze

Azi avem doar pretenții, dar nu facem nimic. Ne plângem, ne plângem, ne plângem. ,,Știți, că de fapt circumstanțe și traume și am probleme psihologice și….’’ Ah da? Asta e noua scuză ca să fii un jeg de om? Nu mai spune.

Marsha M. Linehan nu avea probleme? Din câte știu avea tulburare de personalitate borderline și a propus terapia DBT (Dialectical Behavioral Therapy). Oprah Winfrey nu avea probleme?  Mergea la școală îmbrăcată în saci de cartofi, a fost abuzată sexual de rude și în adolescență a avut un avort. Să nu mai vorbim că a fost într-o relație în care i s-a trântit ușa pe mână. O vezi unde e acum? Oprah nu a avut atâtea ,,preferințe’’ stupide, s-a ridicat și a făcut ceva cu viața ei ca să iasă din sărăcie. A citit, a mers la biserică, a luptat…iar acum tu stai și te uiți  la Oprah la televizor (sau pe Youtube). Oprah nu și-a fabricat scuze despre cum toate circumstanțele sunt împotriva ei, nu a mai avut atâtea preferințe.

Nu, frate, trăim în era în care merităm marea cu sarea, dar nu facem nimic ca să o obținem. Nouă doar ni se cuvine totul – să cadă banii din cer, dar să nu cumva să muncim, să pierdem vremea toată ziua, dar să avem note mari (și ce nașpa dacă avem restanțe), să fim sănătoși, dar să bem alcool și să fumăm în prostie, să meargă țara mai bine, dar noi ne să ne complacem în mizerie. Da, văd că avem multe preferințe.

Nu mă înțelegeți greșit, problema nu sunt preferințele,  ci modul în care ne raportăm la ele. Mai nou, ce avem noi nu sunt preferințe, ci îndreptățiri. Dacă le reformulăm sună cam așa: ,,merit’’ , ,,mi se cuvine’’ , ,,e dreptul meu’’. Astea sunt ceea ce avem noi. Îndreptățiri.  Dacă o continuăm mult așa dăm în narcisism patologic la scară largă…și sinceră să fiu aș vrea să fie o glumă că nu se ajunge acolo, dar studiile pe care eu le citesc pentru lucrarea de licență îmi cam contrazic viziunea – narcisismul e în creștere, iar un factor cheie e cultura (o să scriu mai mult despre tema aceasta pe viitor).

Ne-am transformat preferințele în îndreptățiri și în scuze pentru a nu face nimic. Alții muncesc toată ziua și nu mai preferă atât.

Deci…ai îndreptățiri? Poți să rămâi cu ele. Viața nu se învârte în jurul tău, că  nu ești Dumnezeu. Dacă totuși crezi cu adevărat că ți se cuvine vreun lucru pentru că ai talent și ani de muncă în spate pe chestia respectivă, atunci ridică-ți fundul de pe canapea și valorizează-te. Ieși în față să te vadă lumea.

Până atunci, f**tuți ,,preferințele’’. Sunt egal cu 0 pentru mine. Până nu faci ceva, mi se pare că nici măcar dreptul să te plângi nu îl ai…dar așa e mereu: oamenii care freacă menta sunt de obicei bârfitorii acelora care își pun viața la punct. ,,Nu poți face aia’’ , ,,ce-i cu tine, crezi că vei reuși în viață?’’ , ,,ar trebui să îți ții gura închisă’’ , ,,ce? crezi că poți să faci ceea ce îți place?’’.  O vreme puneam la suflet chestii de genul. Știți ce aud eu acum? Blah, blah , blah. Tu și fricile, plus nesiguranțele tale vorbind…fiindcă ești speriat să riști pentru visele tale. Așa că stai și îi critici pe cei care au tupeul să o facă. Proiectezi credințele tale limitate asupra celorlalți. Ține-le pentru tine …sau mai bine, luptă să nu le mai ai.Culmea, îi vezi după o săptămână – cei care au comentat că ești așa și pe dincolo se iau după tine. Și atunci nu trăim în ipocrizie? Oho…și încă cum.

Oamenii sunt invidioși când ai succes în viață și o duci bine…se uită așa chiorâș la tine: ,, cum face aia, mă? Da cum face?’’. Uite așa – se ridică și muncește și persistă și se pune la punct pe sine în timp ce tu stai în banca ta și o privești cum se înalță. Așa face. E autentică. Nu ipocrită ca tine.

Preferințe și pretenții. Fă ceva cu viața ta…și apoi îți permiți să comentezi. Până atunci, în ochii mei nu ți-ai câștigat acest drept, iar opinia ta e egal cu 0.

Un mic sfat de final pentru frecătorii de mentă:  În loc să îți irosești energia să comentezi negativ fără nici un folos, mai bine îți păstrezi resursele, te reglezi emoțional și apoi critici constructiv. Ți se pare că viața mea e alcătuită din preferințele tale? Nu, nu este și nu va fi. Așa că ridică-te și fă ceva constructiv pentru tine în loc să ai doar preferințe.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 1: https://makeameme.org/

Sursă imagine 2: http://www.thegood.co/

Sursă imagine 3: https://thedailysales.net/

Despărțire cu text universal

Disclaimer: Această poezie este un pamflet și trebuie tratată ca atare. (Totuși, mai spune-i inimii să nu mai bată greșit din când în când).

Ai trecut vreodată printr-o despărțire? Știu că probabil o să zici ,,DA’’, dar eu  mă refer la cea clasică. Mă refer la acele despărțiri când tu ești super anxioasă că el te-a trădat și îți faci zeci de mii de speranțe în cap despre relația minunată pe care o aveați și el sigur te iubește și se va întoarce pentru că tu ești un ursuleț adorabil și drăguț. Erați făcuți unul pentru celălalt…tu știi mai bine….tu știi mai bine ce simte el….tu ești în capul lui….tu știi că te vrea pe tine. Dacă aș avea un semn de stop ți l-aș pune în față, numai ca să vezi cum scrie ,,STOP’’.

Bate la ușă realitatea, cu prietenul ei creierul, care îți spune că tu cam…greșești. Fiindcă  el s-a despărțit de tine. Și pentru că suntem în ,,luna iubirii’’ (haha, de parcă iubirea de sine e doar în februrarie, nu tot anul) mi-am propus să fac haz de necaz cu această poezie care ilustrează toate vechile mele anxietăți…și nevoia mea ridicată de control…și lipsa mea de responsabilitate pentru gândurile obsesive.

Dragi bărbați, nu mă iau de voi, dar să fiu sinceră, un mic sfat, data viitoare, mai updatați-vă textele pentru despărțiri…sau sunați-mă să vă dau idei. Sigur găsesc câteva replici  de despărțire mai…amuzante (hmmm…poate ar trebui să fac o postare despre asta??). Friendly advice – când vreți să vă despărțiți de o femeie, măcar fiți autentici.

Dragi femei, nu mai fiți victime. Dacă totuși aveți depresie și ideație suicidară după vreo despărțire, consultați un psiholog. Sincer vorbind, lăsând gluma la o parte, problemele mentale nu sunt o joacă. Și vă rog, fiți responsabile. Știu că uneori bărbații pot acționa super stupid, dar honestly, și noi femeile acționăm impulsiv, în loc să ne respectăm nevoile și limitele. Deci e egal. Așa că deși e scrisă la feminin, poezia se referă la ambele genuri. Cred că mulți dintre noi trecem prin faze dinastea adolescentine (unii mai târziu în vârstă, dar e okay – flashback cu versiunea mea de 16,17,18, 19 și 20 de ani J)) ).

Sharing is caring…deci aici e, vă invit să citiți ,,despărțirile mele’’:

Cred…că există un fel de text universal de a te despărți de o femeie, varianta bărbați:

,,Eu nu mai simt nimic pentru tine…’’

Am auzit asta de la 4 tipi diferiți și ghici ce? Culmea…

Toți încă mai simțeau.

De parcă sentimentele îți dispar așa peste noapte, ca anestezia

O injectezi…și își face efectul.

Nu!

Sentimentele sunt pe un continuum…

Ne curg prin vene ca sângele, uneori le gustăm pe buze ca vodka

Înainte să ne trezim în pat, singure și goale

Pentru că prostul a uitat să-nchidă ușa-n urma lui.

Și ne e frig și teamă de tot

Tremurăm de parcă am fi oameni de zăpadă

Cu trupuri mici și plăpânde,

Inimi ce se zdrobesc și crapă

Piese de puzzle ce nu-și mai găsesc locul.

Cădem ușor, ușor în abis

Ne afundăm în alcool

Și ne dorim doar să uităm de tot ce s-anîntâmplat…

De parcă uitarea ar fi posibilă

Când persoana aia era universul și când a plecat a luat totul cu ea.

Și nu, nu promovez ideația suicidară,

Dar știu că dacă ai trecut printr-o despărțire cam vrei să….mori

Să uiți de viață, de existență, de tot…

Până și prietenii sunt fraieri că nu te lasă singur,

Să îi scrii o scrisoare să îl duci pe…

Drumul cel bun.

,,Care drum, frate? Care drum?’’

Pentru că doare și plângi și îți curg lacrimi și te gândești

Mi-aș dori să îmi scot inima din piept,

Să o pun lângă mine la un pahar de vodkă și să îi spun:

,,Ce proastă ești!!!

Fraiero, vine altu’

Și dacă el vrea să se f**ă

Lasă-l,

Măcar nu-ți f**e ție ritmu’ și creierii, ratatu.

Bă, ce-i drept:

,,Mai dulce-i p**da ca alcoolul,

Așa că…nu comentez.

Încerci să te ridici zicând

,,Hai, inimă, că poți, mai bate altă dată

Nu juca teatru,

Că rănile se vindecă.

Încerci doar să îți sugrumi cenușa din interior,

Să nu mai plângi ca disperata…

Și nu merge!!!

Inimă, ești defectă.

Încerc să mor și tu mă faci să trăiesc,

Să simt,

De ce?

,,Mai dute d**cu’’

Semnat capu’.

P.S: Pentru toți tipii dina viața mea cu care am avut ceva ,,chestie’’ mersi, mersi că m-ați făcut să gândesc irațional și să mă enervez. Acum are lumea cu ce rezona, iar eu am de ce râde. Bonus, am devenit cea mai bună versiunea mea din cauza asta. Vă sunt etern recunoscătoare (eu și cititorii) . Vă îmbrățișez dulce.

P.S 2: Am  un amic  care a contribuit cu 1 vers la această creație literară și pe această cale vreau să îi mulțumesc. Thanks for the inspiration 🙂

P.S 3: Îi mulțumesc mult amicei mele care m-a determinat să urc pe scenă cu poezia. A rămas așa de suflet pentru mine.

Până data viitoare, nu uita-ți să vă despărțiți universal (glumesc). Aveți grijă de voi și faceți haz de necaz că nu strică. Lumea e shit și așa, nu e nevoie să o faceți voi mai sumbră.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 1 și 2: /www.someecards.com/

Surșă imagine 3: http://fabafter40.tumblr.com/

Ce înseamnă să fii femeie?

Sursă imagine: https://freebiemom.com

Dragă femeie,

Poate ai fost crescută în puf. Poate de când erai mică urmăreai desene cu prințese și te jucai cu păpuși Barbie. Poate ai avut la un moment dat acea concepție învechită că va veni într-o zi eroul să te salveze de la propria ta suferință. Așa că ai așteptat ani întregi prințul pe cal alb, să te ia din turn ca pe Rapunzel, să te sărute ca pe Albă ca Zăpada. E probabil să greșesc – tu ai vrut să fii Frumoasa din Pădurea Adormită, să vină doar prințul să te sărute ca să te trezești din somn, să vezi că ai din nou palatul și servitorii și familia perfectă…iar apoi nunta de vis și cea mai fericită viață din Univers. Frumos, nu am ce spune. Aceste vise sunt minunate, atâta timp cât le ții în paginile unei cărți sau le vezi pe ecranul de cinema. Doar că tu le-ai adus în realitate, iar acum te-ai pierdut pe drum. Ai uitat un lucru – în lumea reală nu există prințese care au nevoie să fie salvate. În lumea reală tu ai devenit o femeie neajutorată, o victimă a sorții care nu e în stare să se pună pe propriile picioare. Altfel spus, ai trăit nefericită ani întregi, fiindcă ai crezut cu desăvârșire că prințul te va salva. Și ghici ce? Ai avut dreptate – el a venit și te-a salvat pentru o perioadă. Doar că prințul tău s-a dovedit a fi o persoană cu mai multe probleme psihologice decât tine ….și așa v-ați prins amândoi într-un dans în care propria relație era mai  mult un cabinet de terapie decât orice altceva. Tu ai fost victima, iar el salvatorul….iar uneori ați mai rotit rolurile, ca să nu vă plictisiți. Cât de frumos, nu? Doar  că nu v-ați oprit aici. Negarea ta asupra realității a declanșat abuzuri emoționale și verbale, uneori poate chiar fizice și sexuale – răni care nici măcar trecerea timpului nu le va vindeca vreodată, ci doar tu și tăria de caracter. Îți place visul tău, prințeso? Mie una să știi că nu.

Dacă vrei să fii fericită, renunță la aceste povești pline de suferință, la acești bărbați cu o grămadă de probleme psihologice și trăiește o viață nouă. Creează o altă poveste. Dacă tot îți plac prințesele Disney măcar fi ca Mulan. Ea reprezintă o femeie adevărată și curajoasă care și-a ridicat vocea pentru poporul ei. Nu a așteptat să vină prințul pe cal alb să o salveze, s-a deghizat în bărbat si a plecat la război, să lupte pentru lucrurile în care credea. Mai vrei exemple de femei puternice? Uită-te la Wonder Woman, e un film mai recent.

Dacă totuși îți place seria Disney încearcă Frozen, Brave sau Leap. Exemplele de acolo sunt mai aproape de adevăratele femei ale generației noastre. Ele pavează drumuri pentru lucruri noi, sunt pe cât de sensibile pe atât de curajoase.

O să îți povestesc ceva din viața mea, ca să îți faci o idee mai ,,reală’’ despre viziunea mea legată de a fi femeie:

,,Eu am crescut uitându-mă la desene cu supereroi și mereu am crezut că merit mai mult în viață decât o simplă relație în care să discut despre nimicuri toată ziua, să fac sex și de mâncare. Mereu am simțit în interiorul meu că am ceva de obținut în viața aceasta, că am o chemare mai mare decât mine pe care mi-ar plăcea să o urmez. Pentru mine asta înseamnă să fii femeie, să te ridici și să lupți pentru visele tale, să renunți la acea fantezie cum că exteriorul te va salva de toate durerile și să îți asumi responsabilitatea pentru faptele tale. Spun asta fiindcă am fost o victimă destul timp și am realizat că nu va veni nici un erou să îmi pună viața la punct, ci doar eu o puteam face…iar un bărbat în viața mea nu ar trebui să reprezinte fiecare suflare, ci o persoană lângă care pot pava un drum, cineva care să aibă valori și viziuni comune cu mine. Altfel spus, un bonus la viața extraordinară pe care o am deja. Recunosc, încă nu am cunoscut persoana potrivită, dar poate aceasta e și ideea poveștii. Cred că nu e nevoie să îl cunosc pe el azi, ci cred că e nevoie să mă regăsesc pe mine. Să știu ce vreau și cine sunt.’’

Îmi plac fanteziile, dar când ajung să îmi distrugă realitatea, fiindcă negarea îmi astupă vocea interioară atunci avem o problemă. Cred că a fi femeie are multă legătură cu a face ce simți, dar a și gândi înainte. Nu e ca și cum ,,simt că îl iubesc’’ și mă duc mâine într-o relație toxică în care mi se spune că sunt de vină pentru fiecare problemă care mi se întâmplă.

Cred că e important să vezi cum te simți lângă acea persoană, să vezi dacă îți inspiră pace și siguranță sau te face să fugi în cealaltă direcție. Contează să observi dacă viziunile voastre despre viață coincid sau nu. Cred că e important să fie un echilibru între minte, trup și suflet, iar atunci vei știi că faci alegerea bună…pentru că persoana care ține la tine cu adevărat îți va demonstra acest lucru și nu va lăsa loc de dubii. Nu se va speria de autenticitatea și puterea ta feminină, ci va fi acolo, încercând să te susțină…și cel mai important va avea și el propria viață pusă la punct. Cred că acest lucru înseamnă o relație sănătoasă. Nu când intrăm în tot felul de roluri și apărări doar ca să nu îl pierdem sau ca să ne salveze. În acest caz nu vorbim despre iubire, ci despre dependență și control.

Așa că, întorcându-mă la ce spuneam la început -,,dragă prințesă, trezește-te la realitate’’. Nu ești într-un film Disney. Să ai pretenția ca cineva din exterior să fie responsabil pentru tine e o jignire la integritatea ta de femeie. Ridică-te și luptă pentru visele tale. Fă ceea ce îți dorești. Ai grijă de tine. Iubește-te. Construiește-ți viața așa cum crezi de cuviință. Fă ceea ce te face cu adevărat fericită. Acum, tu ești propriul erou, nu victima care are nevoie de un salvator….. sau ,mai grav, terapeutul întregii lumi. Regăsește-te pe tine și îți garantez că orice îți dorești se va îndeplini.

 Ia pixul sau creionul în mână și scrie-ți povestea. Scrie-o frumos și scrie-o bine…fiindcă ghici ce? E povestea ta.

Mult succes!!

Cu mare drag,

Mădălina Dan

Sursă imagine 2: https://www.elle.com

Sursă imagine 3: https://www.commonsensemedia.org/

Sursă imagine 4: https://saltybison.com