Vocea ta contează!

 

Dragă cititorule,

Dacă stai închis în camera ta, ținându-ți gura închisă ori de câte ori vezi nedreptate în lume sunt aici să îți spun că vocea ta contează. Poate nu crezi asta acum. Poate nu crezi că ești destul de puternic să schimbi ceva. În fond, cine ești tu? Doar un umil cititor.

Ei bine, eu țin să te contrazic. Ești un model pentru cei din viața ta – pentru prieteni, pentru familie, pentru oamenii pe care îi iubești cel mai mult. De fiecare dată când îți spui opinia, tu schimbi o lume. Uneori poate fi lumea ta, alteori poate fi a celor din jur.

Cine ești tu să schimbi lumea? Mi-aș dori să îmi spui, în fiecare zi în care vorbești cu cineva despre facultate, când ajuți la un proiect, când îi zâmbești unui necunoscut de pe stradă care pare trist. Ar fi drăguț să ne redefinim conceptul de ,,schimbarea lumii’’. Nu e necesar să alterăm universul ca să fim fericiți. Fiecare putem schimba bucățica noastră.

Acum ai putea să îmi dai următorul argument: ,, bine, dar îmi e frică’’….și sinceră să fiu mă bucur, fiindcă și mie îmi e frică. Îmi e frică de fiecare dată când scriu, îmi e frică atunci când încerc ceva nou, îmi e frică să nu greșesc cu încrederea în visele mele.

De multe ori am crezut că frica e tocmai semnul divin care îmi spune să renunț. De la o vreme, am început să consider frica drept prietenul care îmi spune: ,,Nu te opri! Mergi în direcția bună’’. Oare nu ieșirea din zona de comfort ne arată cum trăim?

O să îți dau un exemplu din viața mea. Fac voluntariat de un an și mi-a fost mereu frică să vorbesc, deși știam câte idei creative am pentru activitățile cu copiii. Vineri a fost prima mea zi când am propus o activitate. În autobuz tot drumul m-am gândit cum să renunț, deoarece ,,se vedea clar că nu mă pricep’’. În fond, cine eram eu să încerc ceva nou?.

Când a venit momentul să explic ce avem de făcut simțeam că nu mai am voce. Mă gândeam doar cum o voi da în bară.

Ghiciți ce? După aceea activitate copiii erau atât de fericiți încât mi s-a umplut inima de bucurie. O prietenă de a mea mi-a mulțumit, deoarece a putut să scoată la iveală partea creativă din ea. Coordonatoarea mi-a mărturisit că e încâtată de ideile mele și aș putea veni cu alte propuneri pe viitor.

Urcând spre cămin, cu desenul în mână, mă gândeam așa: ,,Vezi Mădă? Voiai să renunți. Ce spui acum?’’. Doar zâmbeam, ținând în mână acea piesă de artă – dovada vie că frica e un semn bun.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi renunțat din frică? Dacă aș fi dat mai tare volumul în căști, doar ca să nu aud vocea din interiorul meu care strigă ,,Mădă, tu poți să faci ceva!’’?

Îmi e și mie frică, iar dacă mă întrebați de câte ori vreau să renunț la visele mele răspunsul este – în fiecare zi. Doar că nu o fac. Nu o fac pentru că eu cred în ceva mai puternic decât mine. Poate în Dumnezeu, în univers sau în destin. Cine știe? Nu o fac pentru că mi se frânge inima când văd nedreptatea lumii, știind clar că pot schimba ceva. Am speranța mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. O să decid să cred în ea și când o să fiu cel mai jos, doar din durere se nasc lucruri extrem de frumoase. Cred că fiecare are o chemare și suntem cu toții aici să facem lumea un loc mai bun. Eu poate nu reușesc mereu, dar încerc.

,,Uitați-vă la ea, ne zice să ne urmăm visele, să nu ne fie frică atunci când e perfectă și are totul’’. E posibil să aveți tendința să spuneți aceste lucruri. Țin să vă atenționez – nu e deloc așa. Nu am totul. Am doar speranță în inimă. Am vulnerabilitatea și curajul să împărtășesc cu voi faptul că viața e grea, iar eu știu acest fapt. Uneori poate mi-aș dori să fie mai ușoară, dar atunci, unde ar fi farmecul? Nu e nevoie să existe o cale pentru toată lumea. Poate unii din noi e nevoie să ne pavăm una doar a noastră. Poate unii din noi e necesar să suferim mai mult ca alțiii, să iubim altfel, să iubim mai bine, să avem alte speranțe pentru viitor. Poate unii e nevoie să fim autentici, chiar dacă suntem diferiți de restul. Poate acest lucru nu e un blestem, ci o binecuvântare….fiindcă ființa noastră cu o voce mică și înăbușită, speriată să vorbească, plângând între 4 pereți este chiar cea care poate schimba lumea.

Cu mult drag,

Mădălina Dan

P.S: Dacă te gândești să renunți la ceva în care crezi mai așteaptă. Mai așteaptă o oră, o zi, o lună. Dăți timp ca să afli dacă acel lucru nu e făcut pentru tine sau doar tu crezi într-un moment de panică că nu ești făcut pentru el….când de fapt poate fi adevărata ta chemare…să schimbi lumea.

Advertisements

O urare pentru noi începuturi

Dragi cititori,

2019 este o nouă filă din cartea vieții voastre, iar din acest motiv m-am gândit să încep anul cu o urare personalizată. Sper ca în acest nou an să vă creați o poveste exact așa cum vă doriți, să aveți curajul să fiți diferiți și să spuneți ce gândiți chiar dacă o lume întreagă o să fie împotriva voastră ; vă doresc să fiți înconjurați de oameni minunați care vă iubesc și vă respectă, să lăsați copilul din voi să se prostească (chiar și în momente ,,serioase”) ; sper să dați dovadă cu fiecare ocazie de autenticitate, bunătate, vulnerabilitate, înțelepciune, curaj și o voce pentru a inspira lumea să fie mai bună clipă de clipă. Credeți în voi și luptați pentru vise, la fel cum lupt și eu, nu le lăsați să piară. V-ați născut originali, nu deveniți o simplă copie care se pierde în mulțime. Lăsați să strălucească lumina din interiorul vostru și rămâneți optimiști indiferent de circumstanțe, am încredere că veți reuși în orice vă propuneți – iar când veți eșua, vă veți ridica din nou cu lecții pline de înțelepciune pe care să le împărtășiți cu ceilalți (și cu idei noi care să ducă la soluții mai bune decât cele precedente).

Pe final, vă lansez o provocare (alături de un filmuleț) pentru a vă ghida în noua voastră poveste. În acest an, vă provoc să faceți ceea ce alții spun că nu puteți.

Să aveți un 2019 de poveste. La mulți ani!

Cu mult drag,

Mădălina Dan

De ce să ne urmăm visele?

 

,,De ce să fim autentici?’’, mi-am pus și eu de multe ori întrebarea aceasta. Mai ales pentru că mai nou auzim mereu peste tot – ,,fii autentic’’. Am meditat mult asupra acestui fapt și în sfârșit am ajuns la o concluzie. Consider că e de bun augur să fim autentici fiindcă atunci când suntem reali suntem noi înșine.

Acum se naște o nouă întrebare ,, ce înseamnă să fim noi înșine?’’. Personal consider că are legătură cu ascultarea vocii interioare. Ce e vocea interioară? Un loc micuț în suflet, adeseori nesemnificativ pentru viața cotidiană. . Acel junghi care ne împinge să ne urmăm visele, ne motivează să ne ridicăm din pat când lumea ne apasă umerii cu greutatea ei și acea intuiție pe care adeseori o ignorăm, deși e acolo. A fi noi înșine cred că e cel mai greu lucru din lume. Mai nou încerc din ce în ce mai mult să fiu eu  și mi-ar plăcea să spun că există o rețetă universală pentru a te regăsi pe tine, dar nu cred că este. În ultimul timp eu una mi-am urmat vocea interioară pe care adeseori o treceam cu vederea. Am început să fac ceea ce iubesc, să îmi ascult inima și s-au întâmplat doar lucruri frumoase. Am cunoscut oameni minunați, am zâmbit mai mult și parcă o întreagă lume s-a deschis în fața mea. E un sentiment care nu se poate exprima în cuvinte, fiindcă e dincolo de ele. Mă simt acasă la mine în suflet. Mă simt acasă cu mine însămi și nu  mai am nevoie să fug la ceva din exterior ca să astupe niște goluri dureroase. Le umplu eu în fiecare zi cu iubire, dans, muzică, artă, cu scris, cu conversații inteligente și prieteni adevărați care mă susțin la orice pas.

Cum te regăsești pe tine? Greu de zis. Totuși cred că e important să începi să faci ceea ce îți place și pe lângă asta să te întorci la acele vise prăfuite pe care le aveai odată, la care poate ai renunțat din frică. Întoarce-te la ele și transformă-le în realitate. Cred că fiecare vis ne așteaptă pe noi să îl împlinim. Să ne lăsăm la o parte viețile ocupate, pline de probleme și griji și să ne amintim pentru o secundă că totul e posibil….iar pentru a transforma imposibilul în posibil nu avem nevoie decât de câțiva pași simpli – voință și acțiune.

Cum te regăsești pe tine? Iubește. Iubește tot și pe toată lumea până când simți că inima ta devine un ocean. Iubește cu atât mai mult pe cei care te rănesc, fiindcă durerea lor are nevoie de iubirea ta. Fă ceea ce crezi. Nu fii speriat să îți spui punctul de vedere, să fii un om care vede într-o lume oarbă. Fii tu. Închide pentru un moment zgomotul din exterior și ascultă ce îți dictează sufletul. Poate pare un clișeu, dar eu cred că omul are o chemare. Cred că nimeni nu s-a născut să lucreze 8 ore și să moară fără să aducă o contribuție acestei lumi….doar că adesea frica ne dictează gândurile și acțiunile atât de mult încât ne temem să riscăm pentru lucrurile cu adevărat importante – visele noastre, iubirea, vulnerabilitatea, prietenia, – ne temem să ne susținem propriile valori, ne temem să fim autentici. Oare ce vor zice ei? Oare voi câștiga bani dacă fac ceea ce îmi place? Dacă banul e singurul tău țel în viață te pot asigura că banii se câștigă ușor, doar că ,vezi tu, dacă ai bani și ți-ai încălcat toate valorile ca să îi obții, atunci existența ta va fi una tristă. Dacă ai toți banii din lume, dar nu ești fericit, mergi din doctor în doctor cu probleme de sănătate sau ești în doliu pentru că ți-au murit părinții atunci ce rost are? Ce rost are să ai doar bani și să nu ai prietenii adevărate? Să ai bani dar să fii singur și lipsit de dragoste? Banii nu sunt totul…și sinceră să fiu chiar cred că e timpul să înțelegem acest lucru. E timpul să conștientizăm că visele noastre nu merită să moară, ci să fie vii. Merită să luptăm pentru ceea ce credem, pentru valorile noastre și pentru viziunea pe care o avem. Dacă nu noi cine? Dacă nu acum atunci când? Dacă ai un vis luptă pentru el, fiindcă nu merită să piară. Nu merită să îți închizi sufletul în fața vieții care te roagă să îți folosești talentul ca să schimbi ceva. Poate azi ești doar o voce între 4 pereți, dar poate mâine vei fi pe  o scenă lângă mii de oameni….și poate din nou sună a clișeu, dar eu cred că vocea ta contează …și visul tău contează…și tu contezi. Fiecare om e o lume, fiecare om e o scânteie și fiecare merită să descopere la ce e bun și să facă o carieră din asta. E nevoie de mai mulți oameni care iubesc ceea ce fac pentru ca societatea să meargă înainte, să nu mai avem roboți pe bandă rulantă, ci visători, filosofi, artiști, psihologi, iubitori de frumos, dansatori, scriitori…și lista ar putea continua. Avem nevoie de artiști și de gânditori, cred că avem nevoie de mulți , mai ales în societatea de azi care ne închide cu normele ei. Haideți să facem lucrurile din pasiune, să ne regăsim vocea interioară și nu doar să muncim mult dar ineficient (cum văd că se întâmplă de altfel) fără o viziune prealabilă. Haideți să fim vizionari și să credem în ceva mai mare decât noi, să credem în vise….fiindcă omul fără vise este mort spiritual, deoarece nu s-a regăsit încă pe el.

Cu multă dragoste,

Mădă

Oare ne mai dorim să fim autentici?

Sursa imaginii: https://digitalwellbeing.org/new-brand-authenticity-scale-released-how-authentic-are-you/

,,Ne ascundem după măști. Pretindem că avem toate răspunsurile. Rupem cele mai importante bucăți din noi, cele care ne fac autentici. Nu riscăm nimic. Așa nu putem fi răniți de ceilalți. Suntem în siguranță.”

Sună cunoscut? E mesajul pe care ni-l spunem zi de zi. Ne mințim singuri, știind exact ce simțim – aerul din jur ne sufocă, parcă totul e un vis urât din care vrem să ne trezim

Oare de ce? Răspunsul e relativ simplu:

Ne e greu să trăim cu armuri, să luptăm contra adevărului. Ne e greu să ne renegăm sentimentele doar pentru a fi mai cool. Ne e greu să purtăm o mască. Ne e greu să părem invincibili. Spun greu într-un mod în care să formeze o antiteză. De fapt,  în aparență, e chiar foarte simplu. E simplu să fugim constant de ceea ce ne macină. E simplu să nu simțim.  E simplu să nu ne asumăm responsabilități sau să riscăm să fim răniți. Pe termen scurt, e chiar ușor. Pe termen lung, apare problema.

Făcând acest lucru o viață întreagă ajungem să construim fortărețe și să ne închidem singuri în ele. Suferim în tăcere. Nimeni nu ne înțelege pentru că nu le-am dat șansa să o facă. Nu avem conexiuni cu oamenii de care să fim mândri. Durerea se accentuează pentru că încercăm să o renegăm în loc să o acceptăm. Suntem nefericiți în permanență și ne mințim pe noi. Totuși, cel mai dureros lucru este imposibilitatea de a fi iubiți cu adevărat. E cam dificil să iubești ceea ce nu cunoști , decât dacă creezi fantezii despre persoana respectivă, dar nici atunci nu e iubire adevărată. Iubirea e de fapt un risc – trăind o viață fără riscuri pierzi de fapt esențialul….iar dacă viața nu e despre iubire, autenticitate, conexiuni reale și a-i ajuta pe ceilalți despre ce este de fapt? Avem măști bine ticluite care credem că ne țin în siguranță când de fapt ne închid și mai mult. Suntem toți imperfecți, numai că de cele mai multe ori uităm acest aspect.  Ne place să ascundem adevărul în loc să îl admitem – nu suntem invincibili, oricât de mult ne-am dori acest lucru.

E oare o viață plină de minciuni, secrete și deprivată de iubire cea pe care noi vrem să o trăim? Nimeni nu se prea întreabă. Poate am putea începe cu acest lucru. Poate am putea începe să fim sinceri și autentici. Să fim noi cei imperfecți. Noi cei fără măsți. Noi  cei care admitem că viața aduce ce ea durere și că în durere găsim cele mai importante lecții.

Cred că fiecare e dator față de sine să își ofere răspunsuri la întrebare.

Eu una o fac și știu că răspunsul meu e nu, nu îmi doresc o viață lipsită de iubire, conexiuni reale și autenticitate. Eu una vreau să fiu o persoană reală, o persoană autentică.

Multe îmbrățișări,

Mădă

 

 

Dacă adevărata frumusețe ar conduce lumea….


Sursa imaginii:

https://photography.lovetoknow.com/Slideshow:How_to_Become_a_Photographer

Frumusețea. Învățăm despre ea din filme și seriale. Din reviste. Adeseori încercăm să arătăm ca modelele impuse de societate. Adică mai bine zis, vrem ca propriul nostru corp să fie egal cu imagini prelucrate în Photoshop cu nu știu câte filtre și trecute prin o grămadă de setări ca să arate cât mai nerealiste posibil. Le privim și credem ,, sigur aceasta e frumusețea’’. ,,Uite cât de perfect arată, doar dacă aș putea fi și eu așa – mai slabă, cu mai puține coșuri, mai înaltă…’’. Ne dăm mii de scuze pentru care nu suntem destul de bune fără să ne gândim că problema nu e la noi, ci la industrie. O industrie care ne vinde minciuni împachetate frumos, doar ca să le credem.

Eu una m-am săturat de aceste minciuni  care dau bine pe sticlă. Valorizez oamenii care au ceva în cap și nu doar măsurile ,,ideale’’.  Îi apreciez pe cei care sunt autentici, știu să își spună părerea cu asertivitate, au curajul să fie ei și se iubesc pe sine pentru că da, adevărata frumusețe vine din interior. E important să ne iubim pe noi cu tot cu imperfecțiuni, cu tot cu probleme. Ar fi drăguț să vedem conexiunile reale dintre oameni ca un ideal de frumusețe. Poate așa am pune accent pe autenticitate în loc de perfecțiune. Poate așa ne-am gândi la cât de importantă e vulnerabilitatea și cum ne unește ea pe toți. Promovând imperfecțiunea, probabil am avea o lume mai bună,  o lume cu conexiuni reale în care oamenii cu inimi deschise au curajul să fie autentici, să fie ei. O lume în care punem accent pe ce se află în interior și nu pe ambalajul artificial. O lume mai vulnerabilă.

Cu drag,

Mădă